Enciclopedia clopotel
2.Descoperirea Groenlandei
Printre evenimentele marcante care au fost prezentate deseori intr-o lumina prea frumoasa se numara si descoperirea (precum si colonizarea) Groenlandei. Despre aceasta realizare, prima cu adevarat notabila in istoria islandezilor (si urmata de foarte probabila descoperire a Americii de Nord), s-a scris atat de mult si de inflacarat, incat circumspectia este necesara. Un lucru este sigur: in jurul anului 985, celebrul Eirikr cel Rosu (mai precis „Roscovanul") a fost nevoit, din diverse motive, sa plece in exil catre vest si, bizuindu-se pe descoperirile pe care le-ar fi facut unii dintre predecesorii sai in ale calatoriilor, a ajuns in Groenlanda (etimologie posibila: „Tara verde"). Saga lui Eirikr cel Rosu si, inaintea sa Saga groenlandezilor afirma ca Eirikr a botezat atat de frumos insula in speranta ca va atrage si alti islandezi pe urmele sale. Argumentul este cam fantezist, din moment ce conform acestei logici, Islanda, „Tara de gheata", nu ar fi atras atentia niciunui colonist. Se pare ca in unele documente recent descoperite se face referinta la o „tara a lui Kron", iar acest nume ar putea relansa subiectul originii denumirii Groenlandei. In orice caz, este straniu cum de a putut sa li se para „verde" descoperitorilor sai.
Dar sa lasam deoparte detaliile. Este cert (lucru sustinut de dovezile arheologice) faptul ca o colonie provenind din Islanda a fost intemeiata in sudul Groenlandei, in doua regiuni numite Vestribyggd („Asezarea de la Vest", adica in partea occidentala a zonei sudice mai sus-pomenite) si Eystribyggd („Asezarea de la Est, cu aceeasi precizare de mai sus). Din cate se cunosc, scandinavii au trait in buna intelegere cu populatia locala - inuiti - si numarul lor a atins aproximativ sase mii de suflete la sfarsitul secolului al XlII-lea. Acesti „groenlandezi" au construit ferme si biserici ale caror ruine pot fi vazute si astazi, dar s-au aventurat si catre nord, trecand de-a lungul coastei de vest si ajungand sa intemeieze Nordrsetr („Asezarea de la Nord"). Dupa cum se stie - si pentru a incheia povestea lor - toti dispar in secolul al XV-lea. Cercetatorii s-au straduit sa gaseasca explicatia acestui fenomen: investigatii recente au condus la concluzia ca ei nu ar fi disparut in urma unui cataclism, unei epidemii sau unei perioade de foamete, ci din pricina portughezilor care i-ar fi „deportat" intr-o regiune pe care au botezat-o Labrador.
Dar iata ca ne-am indepartat de.subiectul propus: acesti groenlandezi sunt probabil primii descoperitori ai Americii de Nord. S-a scris mult pe aceasta tema, mai ales in Franta, dar suntem in continuare incorect sau insuficient informati si de aceea trebuie sa insistam putin. Doua saga islandeze, cea a lui Eirikr cel Rosu si cea a groenlandezilor, au fost citite prea superficial si au fost creditate, din punct de vedere istoric, mai mult decat era cazul. Este usor de demonstrat ca amandoua scrierile au caracter literar pronuntat si ca sunt foarte sarace in informatii utile din punct de vedere stiintific.
Se pare ca unul dintre fiii lui Eirikr cel Rosu, Leifr zis si Norocosul, a pornit din Groenlanda in directia vest-sud-vest, dovedindu-se astfel un bun continuator al spiritului de aventura care-i domina pe stramosii sai; de asemenea, era la fel de bun marinar ca acestia. Este plauzibil ca el sa fi ajuns, dupa alte descoperiri geografice (Helluland, Markland), intr-un loc numit Vinland (al carui nume nu semnifica probabil „Tara vitei de vie", ci „Tara pasunilor"). Orice alta speculatie pe tema descoperirii Americii este pura literatura, chiar daca au existat si cartografi fantezisti care au prezentat, de-a lungul timpului, harti fantastice infatisand Promontorium Vinlandiae. Pe de alta parte insa, sapaturile facute de catre arheologii norvegieni Helge si Anne Ingstad in localitatea „L'Anse-aux-Meadows" din Terra Nova au scos la iveala un incontestabil sit vechi scandinav, unul de mari dimensiuni. Dar si in acest caz un spirit ultracriticist ar putea gasi un contraargument: e posibil sa fi fost un punct de escala folosit de inuiti in timpul migratiilor lor sezoniere, amenajat pe modelul observat de ei la asezarile scandinave. Dimensiunile vaste ale sitului contrazic, intr-adevar, unele datele oferite de textele scandinave vechi. Dar, chiar daca nu avem o dovada stiintific dovedita care sa ateste ipoteza „scandinava,, a descoperirii Americii de Nord, bunul simt, cunoasterea datelor geografice si priceperea marinarilor nordici tind sa demonstreze ca aceasta a avut totusi loc. La urma urmei, a calatori din sudul Groenlandei pana in Terra Nova este o realizare cu mult mai putin importanta decat a naviga de la Capul Nord (in Norvegia) pana la Murmansk sau Arhanghelsk, trecand prin Marea Barents sau Marea Alba, performanta pe care nimeni nu le-o contesta scandinavilor din Evul Mediu si care este cu mult mai periculoasa. Acest subiect este tratat pe larg in cuprinzatoarea nota la „Saga despre Vinland", in Sagas islandaises („Saga islandeze"), Gallimard, Bibhotheque de la Pleiade, 1987, editia a patra, 2000.
Ne amintim ca acest eveniment, descoperirea Americii de Nord, se inscrie in plina perioada zisa „eroica,,, descrisa in saga. Ea se numeste astfel deoarece se presupune ca majoritatea personajelor ce apar in marile saga ale islandezilor (islendingasogur) au trait inainte de anul 1030. Iata o epoca pasionanta, perioada a decoperirilor si a intemeierilor, a fondarii unui nou stat si a constituirii unei noi natiuni. In paginile urmatoare vom urmari crearea unor institutii si structuri cu totul originale; doua sau trei secole mai tarziu, in vremea evocarii inceputurilor glorioase, marii fondatori, din care au aparut familii prestigioase, au capatat deja un renume urias. Asa cum am mai precizat, obiectivul major al acestui volum este de a elucida - daca acest lucru este posibil - aparitia „miracolului islandez". Nu exista, mai ales in acea perioada istorica, multe exemple de colectivitati care se stabilesc pe un teritoriu virgin si care reusesc sa intemeieze acolo o natiune civilizata, cu tot ceea ce aceasta realitate implica in plan politic, economic, social, religios si artistic. Vom mai evidentia acest adevarat cult al islandezilor pentru Istorie (cu sau fara majuscula), prezent in toate operele pe care le-au creat. Memoria si interesul pentru trecut au fost elemente esentiale in circumstantele aparitiei „miracolului islandez".
Ne propunem sa ajungem, in aceasta incursiune in trecut, pana in anul 1030. Pe parcursul aproape unui secol, cei aproximativ treizeci si cinci de mii de locuitori ai Islandei au izbutit sa intemeieze un stat pe acea terra nova si incognito pe care stramosii lor o descoperisera si, treptat, o populasera. Vom vedea astfel cum a ajuns aceasta stranie comunitate sa fondeze asezari si sa se institutionalizeze.
Dar sa lasam deoparte detaliile. Este cert (lucru sustinut de dovezile arheologice) faptul ca o colonie provenind din Islanda a fost intemeiata in sudul Groenlandei, in doua regiuni numite Vestribyggd („Asezarea de la Vest", adica in partea occidentala a zonei sudice mai sus-pomenite) si Eystribyggd („Asezarea de la Est, cu aceeasi precizare de mai sus). Din cate se cunosc, scandinavii au trait in buna intelegere cu populatia locala - inuiti - si numarul lor a atins aproximativ sase mii de suflete la sfarsitul secolului al XlII-lea. Acesti „groenlandezi" au construit ferme si biserici ale caror ruine pot fi vazute si astazi, dar s-au aventurat si catre nord, trecand de-a lungul coastei de vest si ajungand sa intemeieze Nordrsetr („Asezarea de la Nord"). Dupa cum se stie - si pentru a incheia povestea lor - toti dispar in secolul al XV-lea. Cercetatorii s-au straduit sa gaseasca explicatia acestui fenomen: investigatii recente au condus la concluzia ca ei nu ar fi disparut in urma unui cataclism, unei epidemii sau unei perioade de foamete, ci din pricina portughezilor care i-ar fi „deportat" intr-o regiune pe care au botezat-o Labrador.
Dar iata ca ne-am indepartat de.subiectul propus: acesti groenlandezi sunt probabil primii descoperitori ai Americii de Nord. S-a scris mult pe aceasta tema, mai ales in Franta, dar suntem in continuare incorect sau insuficient informati si de aceea trebuie sa insistam putin. Doua saga islandeze, cea a lui Eirikr cel Rosu si cea a groenlandezilor, au fost citite prea superficial si au fost creditate, din punct de vedere istoric, mai mult decat era cazul. Este usor de demonstrat ca amandoua scrierile au caracter literar pronuntat si ca sunt foarte sarace in informatii utile din punct de vedere stiintific.
Se pare ca unul dintre fiii lui Eirikr cel Rosu, Leifr zis si Norocosul, a pornit din Groenlanda in directia vest-sud-vest, dovedindu-se astfel un bun continuator al spiritului de aventura care-i domina pe stramosii sai; de asemenea, era la fel de bun marinar ca acestia. Este plauzibil ca el sa fi ajuns, dupa alte descoperiri geografice (Helluland, Markland), intr-un loc numit Vinland (al carui nume nu semnifica probabil „Tara vitei de vie", ci „Tara pasunilor"). Orice alta speculatie pe tema descoperirii Americii este pura literatura, chiar daca au existat si cartografi fantezisti care au prezentat, de-a lungul timpului, harti fantastice infatisand Promontorium Vinlandiae. Pe de alta parte insa, sapaturile facute de catre arheologii norvegieni Helge si Anne Ingstad in localitatea „L'Anse-aux-Meadows" din Terra Nova au scos la iveala un incontestabil sit vechi scandinav, unul de mari dimensiuni. Dar si in acest caz un spirit ultracriticist ar putea gasi un contraargument: e posibil sa fi fost un punct de escala folosit de inuiti in timpul migratiilor lor sezoniere, amenajat pe modelul observat de ei la asezarile scandinave. Dimensiunile vaste ale sitului contrazic, intr-adevar, unele datele oferite de textele scandinave vechi. Dar, chiar daca nu avem o dovada stiintific dovedita care sa ateste ipoteza „scandinava,, a descoperirii Americii de Nord, bunul simt, cunoasterea datelor geografice si priceperea marinarilor nordici tind sa demonstreze ca aceasta a avut totusi loc. La urma urmei, a calatori din sudul Groenlandei pana in Terra Nova este o realizare cu mult mai putin importanta decat a naviga de la Capul Nord (in Norvegia) pana la Murmansk sau Arhanghelsk, trecand prin Marea Barents sau Marea Alba, performanta pe care nimeni nu le-o contesta scandinavilor din Evul Mediu si care este cu mult mai periculoasa. Acest subiect este tratat pe larg in cuprinzatoarea nota la „Saga despre Vinland", in Sagas islandaises („Saga islandeze"), Gallimard, Bibhotheque de la Pleiade, 1987, editia a patra, 2000.
Ne amintim ca acest eveniment, descoperirea Americii de Nord, se inscrie in plina perioada zisa „eroica,,, descrisa in saga. Ea se numeste astfel deoarece se presupune ca majoritatea personajelor ce apar in marile saga ale islandezilor (islendingasogur) au trait inainte de anul 1030. Iata o epoca pasionanta, perioada a decoperirilor si a intemeierilor, a fondarii unui nou stat si a constituirii unei noi natiuni. In paginile urmatoare vom urmari crearea unor institutii si structuri cu totul originale; doua sau trei secole mai tarziu, in vremea evocarii inceputurilor glorioase, marii fondatori, din care au aparut familii prestigioase, au capatat deja un renume urias. Asa cum am mai precizat, obiectivul major al acestui volum este de a elucida - daca acest lucru este posibil - aparitia „miracolului islandez". Nu exista, mai ales in acea perioada istorica, multe exemple de colectivitati care se stabilesc pe un teritoriu virgin si care reusesc sa intemeieze acolo o natiune civilizata, cu tot ceea ce aceasta realitate implica in plan politic, economic, social, religios si artistic. Vom mai evidentia acest adevarat cult al islandezilor pentru Istorie (cu sau fara majuscula), prezent in toate operele pe care le-au creat. Memoria si interesul pentru trecut au fost elemente esentiale in circumstantele aparitiei „miracolului islandez".
Ne propunem sa ajungem, in aceasta incursiune in trecut, pana in anul 1030. Pe parcursul aproape unui secol, cei aproximativ treizeci si cinci de mii de locuitori ai Islandei au izbutit sa intemeieze un stat pe acea terra nova si incognito pe care stramosii lor o descoperisera si, treptat, o populasera. Vom vedea astfel cum a ajuns aceasta stranie comunitate sa fondeze asezari si sa se institutionalizeze.
Islanda Medievala (Vikingii) - Editura All