Enciclopedia clopotel
Crestinismul in secolul XX
In sec. XX crestinismul a trebuit sa-si incheie socotelile cu fenomenele politice, sociale si culturale ale acestui secol, inclusiv cu dezvoltarea comunismului si a ateismului militant si cu constituirea regimurilor inspirate de ele, afirmarea regimurilor totalitare interesate intr-un amestec al crestinismuluicu doctrinele rasiste si cu tendinta pagana (nazismul), pe langa secularizareadin ce in ce mai larga a comportamentelor si valorilor de masa.
Biserica catolica s-a resimtit in mod negativ de pe urma crizei moderniste. In general, insa, o miscare de reinnoire a strabatut toate confesiunile crestine, propunand noi sinteze teologice (deosebit de bogat filonul teologiei protestante, de la K. Barth la R. Bultmann, de la D. Bonhoeffer la J. Moltmann etc) si noi propuneri de spiritualitate care implicau chiar lumea laica (institute seculare, Actiunea Catolica) si care avansau experiente religioase de ultima ora (noi congregatii si noi miscari).
Bisericile ortodoxe au fost nevoite, in cea mai mare parte, sa se confrunte cu problema propriei lor supravietuiri, dupa instaurarea regimului comunist in Rusia si intr-o mare parte a Europei de Rasarit. Fenomen cu totul nou in cadrul crestinismului sec XX a fost aparitia ecumenismului, inteles ca impuls, daca nu spre reunificare (din multe directii totusi dorita in mod sincer), cel putin spre dialog si colaborare intre diferitele confesiuni crestine.
Aparut in interiorul catorva confesiuni protestante (1910), ecumenismul s-a extins in mod treptat in toate confesiunile crestine, invingand pana si ostilitatea catolicilor (in 1960 Ioan XXIII a instituit Secretariatul pentru unitatea crestinilor) si capatand un rol de seama o data cu Conciliul Vatican II (1962-1965), care, printre altele, areela-borat directivele care trebuie sa stea la baza raporturilor dintre catolicism atat cu societatea contemporana, cat si cu alte religii.
De un deosebit succes s-au bucurat in plus initiative ecumenice precum cele ale comunitatii interconfesionale din Taizc, in Franta. In ultimele decenii ale sec. XX a fost initiat un ulterior proces de transformare de o anvergura epocala: centrul de gravitate al crestinismului s-a deplasat de fapt din Europa si America de Nord in tarile din Lumea a Treia, deschizand perspective cu totul inedite pe plan institutional, cultural si liturgic, ale caror efecte mai trebuie sa fie inca serios evaluate.
La sfarsitul sec. XX c este religia cu cel mai mare numar de credinciosi cu 890 milioane de catolici, 450 milioane de protestanti si 170 milioane de ortodocsi, dintr-un total de peste 1 miliard si jumatate de persoane.
Biserica catolica s-a resimtit in mod negativ de pe urma crizei moderniste. In general, insa, o miscare de reinnoire a strabatut toate confesiunile crestine, propunand noi sinteze teologice (deosebit de bogat filonul teologiei protestante, de la K. Barth la R. Bultmann, de la D. Bonhoeffer la J. Moltmann etc) si noi propuneri de spiritualitate care implicau chiar lumea laica (institute seculare, Actiunea Catolica) si care avansau experiente religioase de ultima ora (noi congregatii si noi miscari).
Bisericile ortodoxe au fost nevoite, in cea mai mare parte, sa se confrunte cu problema propriei lor supravietuiri, dupa instaurarea regimului comunist in Rusia si intr-o mare parte a Europei de Rasarit. Fenomen cu totul nou in cadrul crestinismului sec XX a fost aparitia ecumenismului, inteles ca impuls, daca nu spre reunificare (din multe directii totusi dorita in mod sincer), cel putin spre dialog si colaborare intre diferitele confesiuni crestine.
Aparut in interiorul catorva confesiuni protestante (1910), ecumenismul s-a extins in mod treptat in toate confesiunile crestine, invingand pana si ostilitatea catolicilor (in 1960 Ioan XXIII a instituit Secretariatul pentru unitatea crestinilor) si capatand un rol de seama o data cu Conciliul Vatican II (1962-1965), care, printre altele, areela-borat directivele care trebuie sa stea la baza raporturilor dintre catolicism atat cu societatea contemporana, cat si cu alte religii.
De un deosebit succes s-au bucurat in plus initiative ecumenice precum cele ale comunitatii interconfesionale din Taizc, in Franta. In ultimele decenii ale sec. XX a fost initiat un ulterior proces de transformare de o anvergura epocala: centrul de gravitate al crestinismului s-a deplasat de fapt din Europa si America de Nord in tarile din Lumea a Treia, deschizand perspective cu totul inedite pe plan institutional, cultural si liturgic, ale caror efecte mai trebuie sa fie inca serios evaluate.
La sfarsitul sec. XX c este religia cu cel mai mare numar de credinciosi cu 890 milioane de catolici, 450 milioane de protestanti si 170 milioane de ortodocsi, dintr-un total de peste 1 miliard si jumatate de persoane.
Enciclopedie de Istorie Universala - Editura All