Enciclopedia clopotel
Crestinismul in epoca moderna
Incepand cu sec. XVI rupturile interne din crestinismul occidental s-au impletit cu neintelegerile de ordin politico-militar dintre statele nationale si Imperiu, dand o conotatie speciala intregii istorii europene (epoca "razboaielor religioase"). Aceste razboaie religioase, fiind incheiate prin pacea din Westfalia (1648), dezvoltarea crestinismului a fost din ce in ce mai influentata de doua noi elemente: pe de o parte puternica expansiune misionara in America si Asia, iar pe de alta parte afirmarea in sec. XVIII a unor curente culturale precum iluminismul, care mizau pe o reconsiderare critica a intregului fenomen religios crestin, independent de diferentele existente intre diferitele confesiuni.
In ceea ce priveste primul aspect, trebuie remarcat faptul ca procesul de crestinare a Americii s-a facut prin modalitati strans legate de echilibrul politic pe care statele europene au reusit sa-l impuna aici. In teritoriile colonizate de statele catolice s-a dezvoltat catolicismul (raspandit in special in America Centrala si de Sud), in timp ce in acelea care depindeau de suverani protestanti s-a raspandit protestantismul (America de Nord).
Raspandirea crestinismului inspre Asia, fara a se sprijini decat foarte tarziu pe cuceriri teritoriale, s-a dovedit a fi, dimpotriva, foarte dificila si putin fructuoasa: continentul asiatic a ramas in mod substantialimpermeabil fata de patrunderea crestinismului si datorita prezentei aici a islamismului. In ceea ce priveste, in schimb, noua cultura iluminista, ea a contribuit la initierea unui proces de descrestinare (sau secularizare) care mai intai a implicat clasele culte si mai apoi nobilimea, burghezia si clasele populare.
Iluminismul a influentat profund politica ecleziastica a statelor, determinate sa-si reafirme, in numele binelui comun, dreptul lor de a interveni in domeniul religios (despotism luminat, iosefi-nism, jurisdictionalism). Prabusirea l'Ancien Regime a pus, in orice caz, capat, fie chiar si pentru scurt timp si nu in toate statele simbiozei dintre crestinism si puterea politica, in timp ce raspandirea culturii rationaliste si stiintifice a facut ca crestinismul sa apara doar ca una dintre numeroasele forme de viata si conceptii despre lume, alaturi de alte traditii culturale si religioase de pe continentele de dincolo de granitele Europei.
N-au lipsit, in sec. XVIII si XIX, noi incercari de reconsiderare a crestinismului, care aduceau, chiar si in forme diferite, elemente milenariste si apocaliptice, facand apel la o interpretare ad litteram a Bibliei si la o intensa opera de misionarism: de la metodistii instituiti de J. Wesley (jumatatea sec. XVIII), pana la diferitele biserici adventiste, la comunitati de inspiratie crestina precum mormonii (instituiti de J. Smith, cea 1830), sau Martorii lui Iehova (cea 1878) etc.
Noi confesiuni au aparut in urma unor fracturi ulterioare, cade exemplu "vechii-catolici", ostili dogmei cu privire la infailibilitatea papei proclamata de Conciliul Vatican I. In timp ce se raspandeau cam peste tot semne ale unei redesteptari a crestinismului, chiar si in confesiunile traditionale (miscarea biblica, renasterea liturgica, atentia spre problemele sociale etc), crestinismul a atins, probabil, in sec. XIX apogeul crizei sale, care a implicat in mod special Biserica catolica chiar si in legatura cu sfarsitul puterii temporale a papilor.
Doctrine politice precum liberalismul si socialismul s-au raspandit impletindu-se in mod diferit cu cultura pozitivista, laica si chiar atee, care a pus intr-o si mai mare dificultate crestinismul. Chiar raspandirea crestinismului in tarile de dincolo de granitele Europei - acum in special Africa si Asia - nu a putut sa se sustraga legaturilor si conditionarilor de tip politic, impletindu-se strans cu colonialismul statelor europene.
In ceea ce priveste primul aspect, trebuie remarcat faptul ca procesul de crestinare a Americii s-a facut prin modalitati strans legate de echilibrul politic pe care statele europene au reusit sa-l impuna aici. In teritoriile colonizate de statele catolice s-a dezvoltat catolicismul (raspandit in special in America Centrala si de Sud), in timp ce in acelea care depindeau de suverani protestanti s-a raspandit protestantismul (America de Nord).
Raspandirea crestinismului inspre Asia, fara a se sprijini decat foarte tarziu pe cuceriri teritoriale, s-a dovedit a fi, dimpotriva, foarte dificila si putin fructuoasa: continentul asiatic a ramas in mod substantialimpermeabil fata de patrunderea crestinismului si datorita prezentei aici a islamismului. In ceea ce priveste, in schimb, noua cultura iluminista, ea a contribuit la initierea unui proces de descrestinare (sau secularizare) care mai intai a implicat clasele culte si mai apoi nobilimea, burghezia si clasele populare.
Iluminismul a influentat profund politica ecleziastica a statelor, determinate sa-si reafirme, in numele binelui comun, dreptul lor de a interveni in domeniul religios (despotism luminat, iosefi-nism, jurisdictionalism). Prabusirea l'Ancien Regime a pus, in orice caz, capat, fie chiar si pentru scurt timp si nu in toate statele simbiozei dintre crestinism si puterea politica, in timp ce raspandirea culturii rationaliste si stiintifice a facut ca crestinismul sa apara doar ca una dintre numeroasele forme de viata si conceptii despre lume, alaturi de alte traditii culturale si religioase de pe continentele de dincolo de granitele Europei.
N-au lipsit, in sec. XVIII si XIX, noi incercari de reconsiderare a crestinismului, care aduceau, chiar si in forme diferite, elemente milenariste si apocaliptice, facand apel la o interpretare ad litteram a Bibliei si la o intensa opera de misionarism: de la metodistii instituiti de J. Wesley (jumatatea sec. XVIII), pana la diferitele biserici adventiste, la comunitati de inspiratie crestina precum mormonii (instituiti de J. Smith, cea 1830), sau Martorii lui Iehova (cea 1878) etc.
Noi confesiuni au aparut in urma unor fracturi ulterioare, cade exemplu "vechii-catolici", ostili dogmei cu privire la infailibilitatea papei proclamata de Conciliul Vatican I. In timp ce se raspandeau cam peste tot semne ale unei redesteptari a crestinismului, chiar si in confesiunile traditionale (miscarea biblica, renasterea liturgica, atentia spre problemele sociale etc), crestinismul a atins, probabil, in sec. XIX apogeul crizei sale, care a implicat in mod special Biserica catolica chiar si in legatura cu sfarsitul puterii temporale a papilor.
Doctrine politice precum liberalismul si socialismul s-au raspandit impletindu-se in mod diferit cu cultura pozitivista, laica si chiar atee, care a pus intr-o si mai mare dificultate crestinismul. Chiar raspandirea crestinismului in tarile de dincolo de granitele Europei - acum in special Africa si Asia - nu a putut sa se sustraga legaturilor si conditionarilor de tip politic, impletindu-se strans cu colonialismul statelor europene.
Enciclopedie de Istorie Universala - Editura All