Stalin, pseudonimul lui Iosif Visarionovici Djugasvili, om de stat sovietic (Gori, Georgia, 1879-Moscova 1953).

Apartinand unei familii de tarani deveniti oraseni, a intrat (1894) sa-si faca studiile in seminarul ortodox din Tiflis (actualul Tbilisi). Aici s-a inscris in Partidul Muncitoresc Social-DemocratRus (PMSDR); in 1899, a fost exmatriculat din seminar pentru ca nu-si promovase examenele. S-a dedicat, de atunci, in totalitate, activitatii revolutionare si a fost arestat de mai multe ori de politie. In 1904, a aderat la fractiunea bolsevica a PMSDR, intrand in contact cu Lenin.

Ales in 1912 in comitetul central al partidului, i-a fost incredintata sarcina de a se ingriji de ziarul "Pravda" si a fost preocupat de problema nationalitatilor (Marxismul si problema nationala, 1913). Din nou arestat si deportat (1913), a fost eliberat la izbucnirea revolutiei din 1917.

Apoi, cand Kamenev si Zinoviev au trecut de partea lui Trotki (1925), s-a aliat cu "dreapta" lui N. Buharin si A. Rikov, sustinand strategia "socialismului intr-o singura tara" (care prevedea posibilitatea ca socialismul sa fie construit in URSS, chiar si fara ca revolutia sa se raspandeasca in lume, si trasa ca sarcina prioritara a miscarii comuniste internationale sa apere noul stat sovietic) impotriva tezei trotkiste a "revolutiei mondiale permanente".

Dupa excluderea lui Trotki din partid (1927) si expulzarea sa din URSS (1929), Stalin l-a infrant si pe Buharin impreuna cu grupul sau (1928-1929) si a impus o accelerare brusca a procesului revolutionar, parasind politica aliantei cu taranimea, stabilita de Lenin prin infiintarea NEP (v.), pentru a trece la primul "plan cincinal" (1928-1932) care prevedea industrializarea accelerata a tarii si colectivizarea fortata a terenurilor agricole.

Rezistenta taranilor fata de intrarea in cooperativele agricole (kolhoz, v.) a fost infranta cu cea mai mare brutal itate, manifestata in special in cazul micilor proprietari de la sate (kulaci): sute de mii de tarani au fost arestati si inchisi, milioane au fost deportati, nenumarati au fost cei omorati.

A urmat o asemenea prabusire a productiei agricole incat abia in anii '50 s-a putut ajunge la indicatorii inregistrati inaintea primului razboi mondial; in 1932-1933, o foamete generalizata a provocat moartea a cea 5 milioane de oameni. Cu toate acestea, in cursul primelor doua cincinale (1928-1937), in URSS fusese creat un puternic aparat industrial in sectorul minier, energetic si al constructiei de masini, dirijat de servicii de planificare centralizata conform unor criterii stabilite la varful puterii.

Aflat in fata dificultatilor interne, Stalin a decis sa-si consolideze dictatura eliminand orice centru alternativ de putere. In 1934, dupa asasinarea conducatorului comunist Kirov (probabil, chiar la ordinul lui Stalin), a fost initiata o campanie de epurari indreptata impotriva "dusmanilor poporului" din partid, administratia de stat si armata.

Nu numai ca au fost eliminati toti vechii adversari (Zinoviev si Kamenev in 1936; Buharin, Rikov si K. Radek in 1938) si adeptii lor, dar si vechii bolsevici din perioada anterioara mortii lui Lenin impreuna cu nenumarate cadre staliniste (de ex., au fost impuscati 110 din cei 139 membri ai Comitetului Central al PCUS din 1937), precum si marea majoritate a ofiterilor superiori din armata si intregul grup care conducea planificarea economica si industria de stat: conform celor mai moderate aprecieri ale istoricilor sovietici, au fost cel putin o jumatate de milion de persoane executate prin impuscare si cea 5 milioane de deportati. Reducand partidul la un simplu instrument executiv, supus unei discipline si unei mentalitati de tip militaresc, Stalin a impus tarii cultul propriei sale personalitati, foarte asemanator cu traditia marilor tari reformatori, precum Petru cel Mare.

Stalin si-a dat seama tarziu de amenintarea de razboi din partea nazismului si fascismului. Abia in 1934-1935 a renuntat la a mai considera drept egale social-democratia si fascismul si s-a reapropiat de democratiile occidentale. Totusi, politica acestora de appeasement fata de Germania l-a facut sa se teama ca va ramane izolat si l-a determinat sa incheie un pact nesabuit de neagresiune si de impartire a Poloniei cu Hitler (1939); pactul i-a dat Germaniei mana libera in privinta invadarii Poloniei, fapt ce a dus la declansarea celui de-al doilea razboi mondial.

Luat prin surprindere de atacul german asupra URSS (iunie 1941), dupa o perioada de deruta, S. a stiut sa organizeze eficient rezistenta inversunata a poporului sovietic si, dupa victoria de la Staligrad (1942-1943), contraofensiva care a adus URSS in situatia de a domina intreaga Europa rasariteana. Pe plan diplomatic, a inlaturat neincrederea aliatilor dizolvand Internationala comunista (1943) si a negociat la Ialta si la Potsdam (1945) impartirea lumii postbelice in sfere de influenta. Prestigiul sau pe plan international era enorm, si nu numai in mediile comuniste, ca protagonist al victoriei asupra nazismului.

Cea mai mare preocupare a lui Stalin dupa razboi a fost sa ridice URSS la rangul de mare putere mondiala si sa consolideze un sistem imperialist sovietic in Europa centrala si de est, instaland regimuri comuniste in toate tarile ocupate de armata sovietica. Aceasta s-a realizat printr-o politica de opozitie dura fata de Occident, chiar daca s-a evitat o ciocnire armata directa (v. Razboi rece). in timp ce, in interior, Stalin continua o politica de represiune in masa (in special impotriva prizonierilor de razboi intorsi din Germania), ruptura cu Iugoslavia lui Tito (1948) scotea la iveala primele fisuri in structura de monolit a lagarului comunist.