Alexandru cel Mare

Alexandru cel Mare (Pella, 356-Babilon, 323 i.Hr.), rege al Macedoniei (336-323).

Fiu al regelui macedonean Filip II si al Olimpiadei din Epir, a fost educat de Aristotel. La varsta de 16 ani, in timpul campaniei tatalui sau impotriva Bizantului, i-a fost incredintata regenta.

Urcand pe tron, s-a ocupat mai intai de consolidarea hegemoniei macedonene asupra Greciei, asigu-randu-si granitele de nord prin actiuni impotriva triburilor din actuala Bulgarie, a getilor si ilirilor si restabilind ordinea in interior (distrugerea Tebei, 335).S-a grabit apoi sa puna in aplicare planul, mostenit de la tatal sau, de cucerire a Imperiului persan.

Expeditia in Asia

In primele luni ale anului 334, lasand regenta Greciei in seama generalului Antipatros si avandu-l alaturi in calitate de comandant sef pe Parme-nion, Alexandru a traversat Helespontul in fruntea trupelor selectionate, formate din macedoneni si din contingentele grecesti aliate.Obiectivul initial al campaniei era eliberarea oraselor grecesti din Asia si restaurarea independentei egiptene.

Prin victoriile de la Granicos (mai 334) si Issos (noiembrie 333), asupra lui Darius III, Alexandu si-a asigurat partile occidentale si meridionale ale Asiei Mici, deschizandu-si posibilitatea de a intra in inima Imperiului persan.

In 332, supunerea Feniciei (cucerirea orasului Tyr), a Siriei si Egiptului au adaugat potentialul militar al lui Alexandru suprematia navala. In Egipt, unde s-a oprit timp de sase luni, a vizitat faimosul oracol al lui Amon, manifestand astfel respect fata de religia locala si incercand sa capete o legitimare sacerdotala. In 331 inaintarea a continuat in nord, inspre Babilon. O noua victorie a lui Alexandru asupra lui Darius la Gaugamela (langa Ninive) a insemnat pentru acesta din urma inceputul unei fugi de lunga durata, punctata de ocuparea tuturor marilor capitale persane (Babilon, Susa, Persepolis, Ecbatana) si incheiata cu moartea, provocata de un satrap.

Alexandru si-a luat atunci denumirea de basileus (mare rege), revendicandu-si ereditatea dinastiei persane a Ahemenizilor.Insusirea progresiva a unor atitudini ideale de suveran oriental a trezit opozitia tot mai mare a unor capi militari si demnitari macedoneni. in mod deosebit a fost refuzat ceremonialul proskynesis, care cerea ca toti acei care se prezentau in fata suveranului sa ingenuncheze si sa primeasca un sarut. intre 330 si 327 a fost infaptuita cucerirea Iranului, care a cunoscut serioase rezistente de natura nationala in Bactriana si Sog-diana (azi Turkestan), doar in parte depasite prin casatoria dintre A. si printesa sogdiana Roxana.

Cucerirea Indiei, intreprinsa fara dificultati militare deosebite, a avut loc intre anii 327 si 325. Ajuns la Punjab, in fata refuzului trupelor de a merge mai departe, Alexandru a hotarat sa se intoarca pe uscat inspre Persia, traversand nepri-mitoarea Gedrosia, in timp ce o parte a armatei a urcat de-a lungul Indului pana la gurile Tigrului, intr-o calatorie care a dus la descoperiri geografice si etnografice de o deosebita importanta (periplul lui Nearhos). in primavara lui 324, Alexandru s-a reintors la Susa, in timp ce o serie de rascoale (deosebit de grava, revolta de la Opis a veteranilor macedoneni concediati, datorita reformei armatei, deschisa si fata de persi), de uneltiri ale oponentilor fata de divinizarea persoanei regelui si noile complicatii interne din Grecia provocau criza a noului imperiu. in ajunul unei expeditii spre Arabia, in iunie 323, Alexandru a murit de malarie.

Imperiul "universal"

Eliberarea lumii grecesti ionice si victoria asupra inamicului persan reprezentau pentru lumea greco-macedoneana obiective traditionale pe deplin asimilate de Alexandru. Asupra lui a avut o mare influenta educatia inalta primita de la Aristotel, preceptorul lui, alaturi de curiozitatea de a explora necunoscutul si dorinta ambitioasa de a raspandi cultura greaca pana in regiunile atunci considerate marginile lumii locuite.

Dupa ce a cazut Persepolis si dupa moartea lui Darius, totusi in Alexandru s-a inchegat ambitia de a deveni mostenitorul misiunii avute de monarhia persana ingenuncheata, plasandu-se in fruntea unui nou "imperiu universal", unei mari dominatii militare si culturale, capabila sa dicteze legi oricarui alt popor.

Din aceasta perspectiva trebuie privita insusirea de catre Alexandru a ritualurilor orientale de curte, cucerirea granitelor istorice si naturale din est ale Imperiului persan, opera de unificare administrativa si culturala a regiunilor cucerite, precum si o expansiune ulterioara inspre Occident (Italia, Sicilia, Spania si Cartagina) care sa suprapuna regatul lui Alexandru cel Mare pe granitele lumii cunoscute. Daca in administrarea teritoriului, Alexandu a facut o distinctie intre regiunile cele mai occidentale (Anatolia si Siria pe care le-a incredintat macedonenilor) si cele de la est de Eufrat (unde a fost mai puternica adeziunea fata de schemele ahemenide, cu sistemul satrapilor), crearea unei armate si a unei clase de functionari micsti a fost eficienta pentru planul de fuzionare dintre populatiile grecesti si orientale (koinonia, comuniune), sprijinita de masuri precum introducerea unei monede unice, a limbii grecesti ca limba oficiala comuna (koine) precum si grija deosebita fata de reteaua de comunicatii stradale.