Enciclopedia clopotel
Inima
Inima este organul propulsor al sangelui, determinandu-1 sa circule in sens unic. in raport cu aceste doua sarcini, inima poseda o organizare adecvata. Aceasta este reprezentata printr-un perete muscular - miocardul - si prin aparatele valvulare. Inima este un organ muscular cavitar, asezat in cavitatea toracica si impartit in patru camere: doua atrii si doua ventricule.
Peretii musculari ai acestor camere sunt captusiti la interior cu o membrana numita endocard si sunt acoperiti la exterior cu o alta membrana, dubla, numita pericard (intre foitele caruia se gaseste putin lichid). Miocardul are o structura caracteristica. El este alcatuit din fibre musculare striate, unite cap la cap. Se deosebesc de fibrele striate ale muschilor scheletici prin aceea ca fiecare fibra nu poseda decat un singur nucleu, asezat central.
Deci, fibrele miocardice se aseamana prin anumite caractere cu cele ale muschilor somatici, in timp ce prin alte caractere se apropie de cele ale muschilor netezi ale celorlalte organe interne. Compozitia chimica, de asemenea, este comparabila cu a celorlalti muschi. Este deosebit de bogat in substante energetice (ATP, fosfocreatina, glicogen s.a.).
Tesutul nodal
In anumite teritorii ale peretelui muscular al inimii exista formatiuni de tesut miocardic de tip embrionar. Se caracterizeaza prin aceea ca sunt mai sarace in miofibrile, dar mai bogate in glicogen decat fibrele miocardului adult. Aceste formatiuni sunt reprezentate prin:
Din punct de vedere functional, tesutul miocardic se caracterizeaza prin proprietatea de a fi autoexcitabil si de a fi bun conducator al impulsurilor. S-a stabilit ca impulsurile iau nastere automat si ritmic in nodul sinusal, se propaga prin fasii de tesut nodal la peretii atriilor, converg spre nodul atrioventricular, de la care trec apoi, prin fasciculul lui His, la tesutul miocardic ventricular. Tesutul nodal genereaza si conduce impulsurile, pe cand miocardul adult raspunde impulsurilor primite prin contractii sub actiunea carora se asigura circulatia sangelui.
Aparatele valvulare
Sensul circulatiei este determinat de modul de functionare a valvelor inimii. La nivelul orificiului arterei pulmonare si al arterei aorte se gasesc cate trei valvule membranoase in forma de cuib de randunica (valvule sigmoide). Ele sunt astfel dispuse si organizate incat permit trecerea sangelui numai din ventricule in artere, dar nu si invers. in unele cazuri patologice, cand aceste valvule nu functioneaza in mod satisfacator, este posibila refularea unei parti din sangele impins in marile artere inapoi in ventricule.
La nivelul celor doua orificii din peretii atrioventriculari se gasesc, de asemenea, niste valvule. intoarcerea sangelui din ventriculul drept in atriul corespunzator este impiedicata de o valvula cu trei bolti (valvula tricuspida), deci asemanatoare intr-o oarecare masura cu aparatele valvulare de la orificiile marilor artere. Peretele atrioventricular stang este prevazut cu o valvula cu doua bolti (valvula bicuspida).
Contractiile inimii
Bataile inimii sunt de fapt niste contractii ale miocardului, asemanatoare intr-o oarecare masura cu secusele muschilor striati scheletici. Ele au fost numite sistole. Se pot inregistra cu ajutorul unor aparate denumite cardiografe, obtinandu-se niste trasee caracteristice, numite cardiograme. Muschiul inimii este inegal dezvoltat. Peretele ventriculului stang, fiind adaptat la propulsarea sangelui in tot corpul, este cel mai puternic dezvoltat.
Experientele au aratat ca, in timpul cand se contracta atriile, are loc o relaxare a ventriculelor si, invers, cand se produce sistola ventriculara, atriile se relaxeaza. Relaxarile cardiace se numesc diastole. Durata diastolelor este ceva mai lunga decat cea a sistolelor, din care cauza de la sfarsitul relaxarii si pana la inceputul unei noi contractii urmeaza o pauza. Datorita duratei atat de lungi a diastolei, miocardul are timp sa-si refaca potentialul energetic si devine astfel capabil sa lucreze timp indelungat - o viata intreaga fara sa oboseasca.
Peretii musculari ai acestor camere sunt captusiti la interior cu o membrana numita endocard si sunt acoperiti la exterior cu o alta membrana, dubla, numita pericard (intre foitele caruia se gaseste putin lichid). Miocardul are o structura caracteristica. El este alcatuit din fibre musculare striate, unite cap la cap. Se deosebesc de fibrele striate ale muschilor scheletici prin aceea ca fiecare fibra nu poseda decat un singur nucleu, asezat central.
Deci, fibrele miocardice se aseamana prin anumite caractere cu cele ale muschilor somatici, in timp ce prin alte caractere se apropie de cele ale muschilor netezi ale celorlalte organe interne. Compozitia chimica, de asemenea, este comparabila cu a celorlalti muschi. Este deosebit de bogat in substante energetice (ATP, fosfocreatina, glicogen s.a.).
Tesutul nodal
In anumite teritorii ale peretelui muscular al inimii exista formatiuni de tesut miocardic de tip embrionar. Se caracterizeaza prin aceea ca sunt mai sarace in miofibrile, dar mai bogate in glicogen decat fibrele miocardului adult. Aceste formatiuni sunt reprezentate prin:
- nodul sinusal (Keith si Flack), care se gaseste in peretele atriului drept, in spatiul dintre orificiile celor doua vene cave;
- nodul atrioventricular (Aschoff si Tawara), localizat in spatiul care formeaza unghiul dintre peretele interatrial si atrioventricular drept;
- fasciculul atrioventricular (sau fasciculul lui His), reprezentat printr-o fasie de fibre care trec de la nodul atrioventricular in ventricule, bifurcandu-se in doua ramuri (dreapta si stanga), care coboara in lungul peretelui interventricular;
- reteaua lui Purkinje, reprezentata prin arborizatiile celor doua ramuri care se distribuie in toata masa musculara a celor doua ventricule. Trecerea de la tesutul miocardic nodal din arborizatii la cel de tip adult se face in mod treptat.
Din punct de vedere functional, tesutul miocardic se caracterizeaza prin proprietatea de a fi autoexcitabil si de a fi bun conducator al impulsurilor. S-a stabilit ca impulsurile iau nastere automat si ritmic in nodul sinusal, se propaga prin fasii de tesut nodal la peretii atriilor, converg spre nodul atrioventricular, de la care trec apoi, prin fasciculul lui His, la tesutul miocardic ventricular. Tesutul nodal genereaza si conduce impulsurile, pe cand miocardul adult raspunde impulsurilor primite prin contractii sub actiunea carora se asigura circulatia sangelui.
Aparatele valvulare
Sensul circulatiei este determinat de modul de functionare a valvelor inimii. La nivelul orificiului arterei pulmonare si al arterei aorte se gasesc cate trei valvule membranoase in forma de cuib de randunica (valvule sigmoide). Ele sunt astfel dispuse si organizate incat permit trecerea sangelui numai din ventricule in artere, dar nu si invers. in unele cazuri patologice, cand aceste valvule nu functioneaza in mod satisfacator, este posibila refularea unei parti din sangele impins in marile artere inapoi in ventricule.
La nivelul celor doua orificii din peretii atrioventriculari se gasesc, de asemenea, niste valvule. intoarcerea sangelui din ventriculul drept in atriul corespunzator este impiedicata de o valvula cu trei bolti (valvula tricuspida), deci asemanatoare intr-o oarecare masura cu aparatele valvulare de la orificiile marilor artere. Peretele atrioventricular stang este prevazut cu o valvula cu doua bolti (valvula bicuspida).
Contractiile inimii
Bataile inimii sunt de fapt niste contractii ale miocardului, asemanatoare intr-o oarecare masura cu secusele muschilor striati scheletici. Ele au fost numite sistole. Se pot inregistra cu ajutorul unor aparate denumite cardiografe, obtinandu-se niste trasee caracteristice, numite cardiograme. Muschiul inimii este inegal dezvoltat. Peretele ventriculului stang, fiind adaptat la propulsarea sangelui in tot corpul, este cel mai puternic dezvoltat.
Experientele au aratat ca, in timpul cand se contracta atriile, are loc o relaxare a ventriculelor si, invers, cand se produce sistola ventriculara, atriile se relaxeaza. Relaxarile cardiace se numesc diastole. Durata diastolelor este ceva mai lunga decat cea a sistolelor, din care cauza de la sfarsitul relaxarii si pana la inceputul unei noi contractii urmeaza o pauza. Datorita duratei atat de lungi a diastolei, miocardul are timp sa-si refaca potentialul energetic si devine astfel capabil sa lucreze timp indelungat - o viata intreaga fara sa oboseasca.
Enciclopedie de biologie, Editura ALL