Circulatia venoasa

Organizarea sistemului venos este asemanatoare cu cea a sistemului arterial, in sensul ca tuturor arterelor mai importante le corespunde cate o vena. Exista, totusi, si unele deosebiri: unele teritorii ale corpului (care sunt deservite de o singura artera) au numarul venelor dublu, una fiind profunda si cealalta superficiala. In atriul stang se deschid patru vene pulmonare, de la fiecare plaman venind sangele oxigenat la inima prin cate doua vene.

In atriul drept se deschid:

• venele cardiace, prin care este colectat sangele din peretii inimii;
• vena cava superioara, prin care vine la inima sangele din teritoriul extremitatii cefalice (prin venele jugulare) si din acelea ale membrelor superioare (prin cele doua vene subclaviculare), care poseda fiecare cate doua ramuri humerale, iar acestea, la randul lor, ramificatiile radiale si cubitale; vena cava inferioara, cu urmatoarele ramuri: venele suprahepatice, prin care vine sangele de la ficat si, prin acest organ, din teritoriul venei porte (adica de la stomac, intestin si splina); venele renale, de la rinichi; venele iliace, conducand sangele prin iliacele externe - de la venele femurale si ramurile acestora (tibiale si peroniene) - si prin iliacele interne - de la bazin.

Circulatia venoasa
Prin vene are loc intoarcerea sangelui la inima. Datorita adaptarii lor la conditiile fiziologice necesare pentru realizarea acestei intoarceri, structura venelor se deosebeste de cea a arterelor, desi in fond si ele au aceeasi origine si acelasi mod de organizare. Intr-adevar, si venele au un perete format din trei tunici (interna, mijlocie si externa). Totusi, ele se deosebesc de artere prin urmatoarele caractere :

• au peretele mult mai subtire;
• tunica mijlocie este bogata in fibre conjunctive si saraca in fibre elastice si musculare;
• chiar si putinele fibre musculare pe care le poseda sunt orientate longitudinal si oblic.

Luandu-se in considerare adaptarea structurala a venelor in comparatie cu cea a arterelor, se poate spune ca ele sunt „acumulatoare de volum" spre deosebire de artere, care sunt „acumulatoare de energie". Si, intr-adevar, pe cand in artere exista in permanenta o presiune sangvina pozitiva si cu atat mai ridicata cu cat vasul este mai mare, in vene presiunea este mai scazuta chiar decat in capilare, iar la nivelul marilor vene din cavitatea toracica ea devine negativa (deci scade sub 0 mmH20).

Ca urmare a acestei diferente de presiune existente intr-un sistem circulator inchis, sangele curge in mod obligatoriu de la nivelul cel mai ridicat (artera aorta) spre cel mai scazut (venele cave). Presiunea negativa din marile vene se datoreaza faptului ca, avand peretii subtiri, asupra lor, ca si asupra plamanilor, se poate manifesta influenta „aspiratiei toracice".

Dar pe langa acestea, intoarcerea sangelui la inima mai este favorizata si de concursul urmatoarelor forte:

• gravitationala, pentru venele din partea superioara a corpului (ea este anihilata in venele din partea inferioara a inimii, datorita prezentei si intrarii in functie a unor valvule venoase, dispuse astfel incat sangele nu se poate deplasa decat spre inima);
• inductia undei pulsatile arteriale, care se manifesta asupra venelor din imediata vecinatate a arterelor;
• presiunea exercitata de contractiile muschilor membrelor, printre care se gasesc vasele de sange.

Dintre toate actiunile pozitive asupra circulatiei venoase, cea mai importanta este insa presiunea cu care este impins sangele in artere de catre ventricule. Aceasta presiune scade treptat in artere si capilare, incat in vene ramane numai o mica fractiune din aceasta (presiunea restanta).

Daca aceasta presiune este insuficienta, atunci se produc tulburari circulatorii, datorita stagnarii sangelui in marile vase. in astfel de cazuri, tesuturile se infiltreaza cu apa, producandu-se „umflarea" sau edematizarea lor. Prin urmare, inima nu este o pompa aspiratoare-respingatoare, ci un organ care propulseaza sangele intr-un sistem circulator inchis, in sens unic.