Avand o epiderma groasa si cornificata, care apara corpul de uscare, reproducandu-se prin ouale telolecite mari protejate de o coaja rezistenta, pe care le depun pe uscat si dezvoltarea lor embrionara petrecandu-se in interiorul oului, reptilele au fost primele vertebrate care au cucerit uscatul.

Inca din era paleozoica, ele s-au adaptat la cele mai variate medii terestre: campii umede, acoperite cu vegetatie ierboasa, paduri, stepe si deserturi aride. Numai in tinuturile reci circumpolare si pe munti inalti nu pot trai. Fiind animale poikiloterme, reptilele sunt sensibile fata de temperatura mediului inconjurator. Cand aceasta scade sub 6-8°C, reptilele nu se pot misca, iar la o temperatura de 2-3°C ele amortesc. Tocmai din aceasta cauza, in zonele temperate, in anotimpul rece, reptilele cad intr-un asa-numit somn de iarna, o amortire in timpul careia functiile se reduc la minimum.

Tot din aceasta cauza, numarul speciilor si al indivizilor de reptile scade pe masura ce se apropie de zonele reci si de inaltimile muntilor. in schimb, caldura o suporta mai usor. Pentru un timp mai scurt, reptilele se apara de o temperatura mai ridicata ascunzandu-se in gropi, in crapaturi de pamant, la umbra vegetatiei, cautand locuri umede si racoroase. Cand insa in tinuturile tropicale soseste anotimpul secetos, reptilele care au nevoie de mai multa apa cad intr-un somn de vara. Somnul de iarna si de vara, in timpul caruia metabolismul scade, este un mijloc de aparare a reptilelor contra vicisitudinilor mediului inconjurator, si de supravietuire in anotimpul nefavorabil, care nu le ofera posibilitati de trai.

Adaptarea reptilelor la mediul terestru s-a facut in diferite feluri. in campiile deschise, cu o vegetatie ierboasa, precum si in tinuturile mlastinoase, reptilele din era secundara si-au ridicat corpul de la pamant si calcau pe patru sau pe doua picioare. Multe dintre ele au devenit uriase, ca dinozaurii. Altele in schimb au ramas mici, cum sunt de exemplu soparlele care se tarasc pe patru picioare. Cele care s-au adaptat la traiul in vegetatia ierboasa deasa si-au redus picioarele in dimensiuni si in numar, sau si le-au pierdut complet, precum este cazul soparlelor din familia scincide si anguide, si mai ales la serpi. Aceasta reducere s-a pastrat si la formele care ulterior au trecut in alte medii si la alt mod de trai.

Soparlele care s-au adaptat la catarat pe stai\ci sau pe arbori au gheare lungi si ascutite, iar geconidele au pe fata ventrala a degetelor perinite compuse din foi cornoase, care functioneaza ca niste ventuze.

Cameleonii sunt adaptati la traiul in coroana arborilor. Ei au picioare prehensile. Degetele de la fiecare picior sunt asezate in doua grupe, una de doua, opusa alteia de trei. Cu astfel de picioare, cameleonii pot prinde ramuri foarte subtiri. Exista si numerosi serpi arboricoli. Reptilele arboricole au de regula corpul comprimat lateral. Din soparlele arboricole s-au dezvoltat cele zburatoare ca Draco volans din Arhipeleagul Malaiez, care, are un patagiu unic in felul sau. El este format din pielea de la laturile trunchiului, intinsa pe cateva perechi de coaste, care proemina pe cele doua laturi. Aceasta soparla zburatoare are si saci aerieni, care stau in comunicatie cu plamanii si care, atunci cand sunt umflati cu aer, fac corpul rigid si-i reduc greutatea specifica.

Soparlele din familia amfisbenide si serpii din familiile tiflopide si glauconide duc o viata subterana, corpul lor este vermiform, lipsit de picioare si de gat, cu cap mic si coada scurta, la fel de groasa ca si trunchiul. Aceste reptile subterane sunt lipsite de vedere.

In cursul evolutiei reptilelor, multe ramuri ale lor, mici si mari, s-au adaptat in mod secundar la viata acvatica. Aceasta adaptare este de diferite grade. Crocodilienii desi sunt adaptati la viata acvatica se misca foarte bine si pe uscat. Coada lor este prevazuta cu o creasta dorsala de solzi cornosi, care le ajuta la inot, iar picioarele posterioare au degete impreunate prin membrane. Dintre soparle, si mai ales dintre serpi, multe specii traiesc bine in apa, iar serpii din familia hidrofide au devenit exclusiv marini si ovovivipari. Ei au coada puternic comprimata lateral si prin ondulatiile ei inoata repede si indemanatic.

Dintre chelonienii acvatici, unele specii, cum este de exemplu broasca-testoasa-de-lac, precum si trionihidele, ies si pe uscat, dar cheloniidele si dermocheliidele sunt exclusiv marine. Ele au picioarele transformate in lopeti inotatoare si placi osoase ale tesutului reduse.

Zauropterigienii si ihtiopterigienii din era mezozoica erau reptile marine, cu adaptari profunde la viata acvatica. Ihtiozaurienii aveau corpul pisciform, asemanator cu cel al rechinilor si delfinilor si erau vivipari. Ochii lor erau protejati de un inel de placi osoase din sclerotica si aceste reptile puteau sa se scufunde la adancimi mari. Narile multor reptile acvatice sunt prevazute cu capacele tegumentare, care le pot inchide. Plamanii voluminosi permit serpilor si broastelor-testoase marine sa stea sub apa ore intregi.

Adaptarea la mediu se manifesta si in culoarea corpului. in general, aceasta este homocroma cu cea a mediului inconjurator. Reptilele care traiesc in arbori au culoarea verde si la fel multe dintre soparlele care traiesc prin ierburi. Multi serpi au corpul patat in diferite culori. Aceste pete asezate in mod diferit, precum si inelele colorate contrastant, care alterneaza in lungul corpului unor serpi, au rolul de a intrerupe conturul lung al lor in bucati mici, mascandu-1 in felul acesta si facandu-1 inobservabil chiar si de la distante mici.