Pestii sunt vertebrate primordial acvatice, care isi desfasoara toate activitatile lor vitale in mediul acvatic. Din punct de vedere ecologic, pestii pot fi grupati in: 1. pesti marini; 2. pesti de apa dulce; 3. pesti migratori; 4. pesti din ape salmastre.

1. Pestii marini isi petrec toata viata in mare, unde se hranesc, se inmultesc si numai exceptional intra in apele dulci pentru hranire sau reproducere. Potrivit impartirii mediului marin, acesti pesti se pot grupa in: a) Pesti litorali; b) Pesti pelagici; c) Pesti abisali.

a) Pesti litorali

Zona litorala cuprinde patura apei asezata deasupra platoului continental. Prin particularitatile ei, aceasta zona difera mult de celelalte zone marine. Caracteristica principala a acestei zone este bogatia in hrana, alcatuita din diferite alge si plante marine si din hrana adusa si depusa de catre fluvii in aceasta zona. Fundul stancos, pietros, nisipos si malos, hrana abundenta, bogatia vegetatiei acvatice din aceasta zona, asigura conditii favorabile de trai si o fauna bogata, aici intalnindu-se o mare varietate de specii de pesti.

Pestii litorali traiesc in apropierea malului si fundului apei, din care cauza nu sunt buni inotatori. Acest fapt nu-i dezavantajeaza, deoarece stancile, pietrele, vegetatia acvatica, malul si nisipul, le ofera intotdeauna locuri potrivite pentru adapost si refugiu. Una dintre primejdiile la care sunt expusi pestii din zona litorala o constituie valurile apei. Diferite adaptari specifice ii apara de pericolul valurilor puternice, precum ar fi izbirea de stanci, de pietre sau aruncarea pe uscat. Unii au corpul turtit dorsoventral, iar pleuronectiformele sunt comprimate lateral.


Corpul pestilor care traiesc intre recifele coraliere este atat de comprimat lateral incat acestia pot patrunde in crapaturile cele mai inguste, unde se adapostesc atunci cand marea este agitata. Padurile de alge si tufele alcatuite din vegetatie acvatica sunt populate de calutul-de-mare, acul si ata-de-mare. Calutul-de-mare cu ajutorul cozii lui prehensile se fixeaza de vegetatia acvatica. Barbunul traieste pe fundurile maloase ale zonei litorale, unde cu ajutorul mustatilor dezvoltate cauta hrana, scormonind in mal.

Cei mai multi pesti litorali, prin capacitatea de-asi schimba culoarea si prin forma corpului imita perfect vegetatia acvatica a acestei zone (Syngnathidae), fundul pietros sau nisipos (Trachinidae) sau chiar desenul acestora (Pleuronectiformes).

Multi dintre pestii litorali pot sa petreaca un anumit timp si pe uscat. Speciile de Blennius - cocosii-de-mare - raspandite in marile tropicale si temperate, dupa retragerea valurilor isi petrec un anumit timp pe pietrele umede. Speciile de Periopthalmus pot iesi din apa pe uscat pentru cateva ore si cu ajutorul inotatoarelor pectorale musculoase pot urca pe radacinile arborilor de mangrove pentru a vana insecte.

b) Pestii pelagici

Zona pelagica este continuarea in larg a zonei litorale si cuprinde paturile de apa pana la 400 m adancime, adica pana unde mai patrunde lumina. Zona pelagica difera de cea litorala prin numeroase particularitati, care fac ca si fauna sa piscicola sa fie diferita de cea litorala. Deoarece razele soarelui patrund la o adancime de cateva sute de metri, viata plantelor acvatice este asigurata. in lipsa unui fund potrivit, in locul padurilor de alge ale zonei litorale, aici traiesc numai plante plutitoare care formeaza fitoplanctonul. Acesta are un rol foarte important in lanturile trofice. Lipsa fundului influenteaza nu numai vegetatia, ci si pestii din aceasta zona. Aici, pradatorul nu are posibilitatea de a ataca din ascunzis, dar nici pestele urmarit nu-si gaseste loc potrivit pentru ascunzis. Drept urmare, pestii pelagici sunt buni inotatori. Pestii pelagici ca: rechinul, tonul, chefalul, somonul, heringul, pestele-spada etc. au un corp fusiform si sunt foarte buni inotatori. Majoritatea pestilor pelagici sunt rapitori, hranindu-se cu pesti pelagici mai mici. Acestia din urma se hranesc cu plancton. Se reproduc in largul marii, mai rar in zona litorala. Ei depun un numar mare de icre. Sunt foarte bine adaptati mediului, ceea ce reiese si din coloratia lor care este in nuante inchise pe spate si deschise pe abdomen. Se intalnesc si pesti pelagici cu corpul transparent.

c) Pestii abisali

Zona abisala incepe la limita inferioara a patrunderii luminii si se intinde pana in fundul apelor. Conditiile care predomina aceasta zona sunt foarte omogene si vitrege, din care cauza fauna acestei zone este foarte saraca atat in ceea ce priveste numarul speciilor cat si cel al indivizilor. in aceasta zona predomina intunericul etern de aceea majoritatea pestilor k abisali sunt inzestrati cu organe luminoase, care servesc pentru atragerea prazii, indepartarea dusmanului sau pentru gasirea sexului opus. Ochii acestor pesti sunt mici sau lipsesc complet, uneori sunt telescopici si cu ajutorul acestora pestii pot percepe si lumina I cea mai slaba.

Conditiile de reproducere si de hranire din aceasta zona sunt nefavorabile. Lipsind { lumina, aici nu traiesc plante. Pentru acest motiv, pestii abisali sunt rapitori sau se hranesc I cu cadavre. Unii dintre ei au gura si stomac extrem de mari (Macropharynx, Melanocoetus, I Linophryne). La multi pesti abisali, masculii sunt paraziti pe femele, nefiind capabili de o ; viata independenta. Acest parazitism al masculilor se poate explica prin adaptarea la I reproducere, in conditiile vitrege de aici. Datorita acestui parazitism este asigurata B apropierea sexelor opuse si supravietuirea speciei.


Multi dintre pestii abisali au fost candva larg raspanditi in mari, dar astazi traiesc numai Bta aceste zone. Supravietuirea lor se datoreste faptului ca in cursul erelor geologice, conditiile din aceasta zona nu s-au "schimbat prea mult. Formele mai recente provin din zona litorala si pelagica, o parte dintre pestii acestor zone in cursul timpurilor adaptandu-se conditiilor vitrege ale zonei abisale.

2. Pestii de apa dulce

Pestii de apa dulce pot fi grupati in: pesti din ape curgatoare sau reofili si pesti din ape statatoare sau limnofili.

I. Pestii din ape curgatoare

In lungul raurilor, conditiile de trai variaza intr-un mod bine determinat, potrivit caruia variaza si structura populatiei piscicole.

In apele curgatoare se pot delimita zone care se caracterizeaza printr-o populatie piscicola mai mult sau mai putin determinata, cu conditii de viata mai mult sau mai putin constante.

In apele tarii noastre se pot deosebi cinci zone piscicole, care nu sunt insa net delimitate intre ele. Aceste zone sunt:

a) Zona pastravului - cuprinde paraiele de munte in cursul superior al raurilor montane. Se caracterizeaza prin apa puternic oxigenata (7-9 cm3/l), cu temperatura scazuta si un curs rapid, o albie putin adanca si pietroasa. Pestele dominant in aceasta zona este pastravul comun, alaturi de care se intalneste: zglavoaca, boisteanul, grindelul, iar in Bistrita si Somesul Mic, fantanelul si numai in tara noastra, in Arges, Valsan si Raul Doamnei -aspretele (Romanichtys valsanicola), descoperit in anul 1956.

b) Zona lipanului - cuprinde cursul inferior al paraielor si raurilor de munte, in aval de zona pastravului. Se caracterizeaza printr-o viteza mai redusa a apei, printr-un continut de oxigen mai scazut, o temperatura mai ridicata a apei si printr-un nivel mai variabil al apei.

Specia predominanta este lipanul, in mai multe rauri suplinit de moioaga sau mreana vanata (Barbus meridionalis petenyi). Pe langa aceste specii sunt frecvente lostrita (in Bistrita si Viseu) si porcusorul-de-munte. Din zonele vecine patrunde boisteanul, zglavoaca, grindelul, cleanul, beldita, mai rar unele cobitide, mihaltul, scobarul etc.

c) Zona scobarului - cuprinde regiunea de dealuri a raurilor noastre, caracterizandu-se printr-un fund pietros, adeseori cu prundis marunt. Viteza apei descreste succesiv, rareori depasind 1 m pe secunda. Vara temperatura apei atinge 20°C, iar continutul sau in oxigen 5-6 cm3/l. Specia predominanta a zonei este scobarul, pe care-1 insoteste, iar in unele rauri chiar il si suplineste, cleanul. in afara de acesti pesti se mai intalnesc: mreana, moioaga, beldita, grindelul, porcusorul, mai rar lipanul, zglavoaca, mihaltul si rareori morunasul si stiuca.

d) Zona mrenei cuprinde portiunea de ses a raurilor mari, cu o viteza a relativ mare (40-60 cm/s), cu fund nisipos, cu mari portiuni maloase si argiloase si apa in cea mai mare parte a timpului tulbure, cu o adancime variabila si vegetatie bogata, cu temperatura apei peste 20° C in timpul verii. Specia dominanta a acestei zone este mreana, pe langa care se intalneste cleanul, scobarul, obletul, iar uneori stiuca, bibanul, crapul, somnul etc.

e) Zona crapului cuprinde cursul inferior al raurilor de ses, inclusiv Dunarea de la Drobeta Turnu-Severin pana la varsare. Aceasta zona se caracterizeaza prin ape cu cursul lin, tulbure, cu albie adanca si fundul nisipos, malos; vara apa are temperatura ridicata, fiind saraca in oxigen si o vegetatie bogata.

Specia dominanta a acestei zone este crapul, alaturi de care se intalnesc; cega, salaul, somnul, rosioara, vaduvita, platica, babusca, linul, caracuda etc.

II. Pesti de ape statatoare

In lacurile montane din tara noastra, atat numarul speciilor de pesti cat si cel al indivizilor este foarte scazut. Pe langa pastravul de munte, in aceste lacuri mai traieste si pastravul de lac, o forma a pastravului de munte adaptata la acest mediu. Populatiile de pesti din lacurile de campie, mai ales din Campia Dunarii (Snagov, Caldurasani) si Campia Transilvaniei (Taga, Geaga, Zaul-de-Campie), in general se aseamana cu populatiile de pesti din Dunare. Astfel, in aceste lacuri traiesc: crapul, platica, stiuca, somnul, caracuda, linul, rosioara, babusca, mihaltul etc. in baltile dulci de pe litoralul Marii Negre sunt comune: crapul, babusca, bibanul si salaul, precum si chefalii si guvizii, care migreaza din Marea Neagra.

3) Pestii migratori

In vederea reproducerii, acesti pesti migreaza din mare in apele dulci (somoni, heringi, sturioni), sau din apele dulci in mare (anghila). Dupa locul de hranire in stare adulta, acesti pesti se pot imparti in pesti trofici marini (somonii si heringii) si pestii trofici de apa dulce (anghila). Migratia pestilor poate fi activa si pasiva. Migratia pasiva este caracteristica icrelor, larvelor si alevinilor pestilor. O astfel de migratie intreprind alevinii heringului norvegian, pe care curentul golfului ii transporta de pe tarmurile Norvegiei pana la o distanta de 800-1000 km. Larvele anghilei sunt transportate de catre curentul golfului de pe locul eclozarii lor - Marea Sargaselor - de-a lungul Oceanului Atlantic, pana la tarmurile Europei. Aceasta migratie pasiva a larvelor de anghila dureaza circa 3 ani. Atat migratia pasiva cat si cea activa se pot face pe orizontala sau pe verticala. Migratia pe verticala se petrece de la suprafata la adancime sau invers. Cauza principala a migratiei verticale este urmarirea de catre pesti a organismelor planctonice, care coboara sau urca in cursul zilei sau in anumite epoci ale anului. Comephorus baicalensis, care traieste in lacul Baikal, executa o migratie verticala legata de reproducerea lui. in epoca de reproducere, femelele de la o adancime de 350-1000 m se ridica spre suprafata ei, sub influenta diferentei mari de presiune, abdomenul lor crapa si in felul acesta puii sunt pusi in libertate.

Forma cea mai raspandita a migratiei este migratia activa care in cele mai multe cazuri este in stransa legatura cu hranirea, reproducerea si iernarea pestilor.

Migratii de reproducere intreprind heringii, somonii, anghila, iar in apele noastre sturionii, scrumbia de Dunare etc.

In fiecare an, intr-o perioada determinata, in vederea reproducerii, heringul norvegian se apropie in cantitati enorme de tarmurile apusene ale Norvegiei, de unde migraza spre nord. Larvele eclozate, migrand pasiv, in circa 4 luni ajung la tarmurile nordice ale Norvegiei, de unde se intorc si migreaza activ descriind o linie sinuoasa, dureaza mai multi ani si, pana ce se maturizeaza sexual, ajung la locurile de reproducere, initial de nastere. Aici isi depun icrele si apoi se indreapta din nou spre largul marii, de unde in anul urmator se intorc din nou la locurile de reproducere.

Somonii din apele marine migreaza in rauri, in vederea reproducerii. Deosebit de cunoscut este migratia somonului Oncorhyncus keta, care migreaza din Oceanul Pacific in Amur, la sfarsitul verii, in bancuri enorme. in timpul migratiei sufera modificari mari si esentiale. Din mare, el iese ca un peste suplu, argintiu, dar in cursul inferior al raului, luciul argintiu al solzilor dispare, culoarea i se intuneca, corpul devine mai inalt si mai turtit lateral, pe spinare ii apare un gheb, capatul botului se inconvoaie in jos ca un carlig, iar falca inferioara la extremitatea sa anterioara se curbeaza in sus. Dupa intrarea in rau nu se mai hraneste, consumandu-si toate rezervele corpului. Pana la locul reproducerii, in unele cazuri, parcurge o distanta de 2000 km, dupa care corpul lor este foarte slabit, acoperit cu rani si de-abia au atata putere sa curete locul unde depun icrele. Dupa depunerea icrelor, curentul apei ii taraste, ii tranteste de pietre, astfel ca in cele din urma, epuizati complet, mor. in felul acesta dispare fiecare exemplar, acesti pesti reproducandu-se o singura data in viata lor.

O migratie de reproducere cu o directie inversa aceleia a somonilor executa anghila, care din apele dulci ale Europei migreaza in apele Oceanului Atlantic, in regiunea insulelor Bermude. Cea mai mare parte a vietii sale, anghila si-o petrece in apele dulci, dar dupa atingerea maturitatii sexuale migreaza la locurile de reproducere. in timpul migratiei i se schimba culoarea, care devine argintie, ochii se maresc, pielea se ingroasa, nu se mai hraneste, astfel ca tubul digestiv degenereaza si nu mai este apt pentru hranire. Dupa reproducere, ambele sexe pier, iar larvele, leptocefalii, sunt transportate de catre Golfstream inspre tarmurile Europei Occidentale.

Sturionii din Marea Neagra migreaza in vederea reproducerii in raurile care se varsa aici, in primul rand in Dunare. Scrumbia de Dunare si rizeafca migreaza in Dunare, ape salmastre, de unde dupa reproducere, asemenea sturionilor, se reintorc in Marea Neagra.

Un exemplu de migratie legata de hranire este aceea a pestelui Gadus morrhua, care traieste mai ales in profunzimea in partea nordica a Oceanului Atlantic. Primavara, dupa reproducere, care are loc in jurul insulelor Lofoten, bancurile de Gadus morrhua migreaza spre rasarit inspre tarmurile Murmanskului, hranindu-se cu pesti marunti, heringi si diferite crustacee. Migratii de hranire executa si heringii, sardina, precum si rechinul Lamna cornubka, care se hraneste cu acesti pesti, iar in Marea Neagra chefalii, palamida, scrumbia albastra, stavridul etc.

4) Pestii din apele salmastre

Apele salmastre se formeaza, in general in apropierea locurilor de varsare a raurilor in mare, precum si in lacurile care au legatura cu marea, din care din cand in cand apa patrunde in ele. Astfel de lacuri sunt in tara noastra populate atat cu pesti dulcicoli (crapul, salaul, babusca, platica, morunasul si guvizi de apa dulce) cat si cu pesti marini (cambula, chefal si pastruga) care migreaza primavara in aceste balti, iar toamna se reintorc in mare.