Enciclopedia Clopotel
Adauga Articol
De la dinastia Han la dinastia Tang
De la dinastia Han la dinastia Tang


Intr-o zi cand, sub domnia apaticului Er Shi Huangdi, un grup de condamnati era mutat, sub supravegherea unui ofiter, acesta din urma a decis, in mijlocul dezordinii generale, ca era timpul ca el sa-si formeze propria armata si sa-si constituie un domeniu. Astfel, el & eliberat detinutii, a depus juramant ungand cu sange o toba si s-a proclamat drept conducatorul acestora. Provenit dintr-o familie de tarani proprietari de pamanturi, ofiterul se numea Liu Bang si avea sa devina fondatorul uneia dintre cele mai ilustre dinastii chineze, anume dinastia Han. Nu a fost singurul care a ridicat armele in aceste vremuri zbuciumate. Acelasi lucru s-a intamplat si in cazul lui Xiang Yu, marele sau rival. Lupta dintre ei, care a inspirat epopeile clasice, a durat cinci ani, la capatul carora Liu Bang a devenit singurul stapan al intregului imperiu Qin. Noua dinastie, care si-a luat numele de Han, a preluat cu adevarat puterea in 202 inaintea erei noastre, dar si-a fixat data oficiala a ascensiunii la tronul imperial in anul 206. A ocupat acest tron timp de patru secole, cu o scurta intrerupere de treizeci si patru de ani, iar prestigiul sau a fost atat de mare, incat de atunci chinezii si-au luat ei insisi numele de poporul din Han.

Pacea restaurata a fost insotita de inlaturarea anumitor masuri care ingradeau intreaga libertate si spiritul de initiativa. Astfel ca agricultura, comertul si artizanatul au cunoscut o epoca de prosperitate. De asemenea, viata intelectuala a reinflorit si, astfel, datorita adoptarii unor principii mai potrivite cu armonia sociala, Liu Bang a reusit sa impuna autoritatea dinastiei Han. In ciuda aversiunii pe care acest militar necioplit si petrecaret trebuie s-o fi avut fata de moderatia si moralitatea sub semnul carora se aflau riturile, el a fost tolerant fata de exprimarea ideilor pe care Qin Shi Huangdi le reprimase, in special fata de cele confucianiste, si s-a straduit sa impuna in viata sociala echilibrul si respectul in familii, clanuri si comunitati la toate nivelele (sat, district, provincie, prefectura)

Cunoscut in istorie sub numele sau postum de Gaozu (date de domnie: 206-195 i.e.n.), Liu Bang, care si-a stabilit capitala la Chang'an, a dat dovada de o mare pricepere in guvernare. Patru obstacole principale i se infatisau inainte, amenintand sa-i distruga opera de pacificare: ambitiile de independenta ale noilor conducator feudali, atacurile barbarilor, sporirea averilor si a puterii marilor proprietari funciari, si, nu in ultimul rand, rascoalele taranesti, consolidate si sustinute ideologic de curentele taoiste, prima dintre acestea avand loc in 209 inaintea erei noastre.

Obligat sa reinstituie regatele pentru a-i recompensa pe cei care ii favorizasera ascensiunea la tron, Gaozu si-a transformat regii in niste cvasi-functionari, ce puteau fi inlocuiti si nu detineau vreo autoritate reala, numind pe langa acestia functionari oficiali care administrau in numele sau. insa prima grija a dinastiei au ramas barbarii din vest si din nord. Sub domnia lui Gaozu, neamurile Xiongnu si Yuezhi s-au luptat intre ele, ceea ce a ingaduit o perioada de liniste guvernarii chineze. Cat despre marii proprietari, acestia tindeau sa inlocuiasca nobilimea de vita, care fusese slabita, pentru a-si forma domenii semiinde-pendente, pastrandu-si reticent  a fata de puterea centrala .

Urmatoarele doua domnii s-au desfasurat, pana in 180, sub autoritatea redutabilei imparatese Lii, vaduva lui Gaozu, care a domnit prin intermediul barbatilor din clanul sau, pe care a reusit sa-i plaseze in posturi-cheie. Ceva mai tarziu, asistam la cea mai prestigioasa domnie a dinastiei, anume cea a lui Wudi, care dureaza cincizeci si patru de ani, din 40 pana in 87 inaintea erei noastre.

Pentru a scapa de nobilimea, ale carei nemultumiri se facusera simtite in anii 175-155, Wudi a impus, in 127 inaintea erei noastre, impartirea in parti egale a mostenirii intre toti fiii unui nobil defunct. In acelasi timp, a facut apel la carturarii confucianisti, si cu precadere la Dong Zhongshu, pentru a organiza un sistem de recrutare a functionarilor pe baza recomandarilor si a examenelor, primul dintre acestea desfasurandu-se in 134. Acesta a fost un mijloc foarte eficace de a slabi influenta nobilimii: se recrutau astfel oameni de talent din randul populatiei. Acest sistem a durat aproape tot atat timp cat Imperiul, caci a fost abolit abia in 1905. Gratie lui, textele clasice au fost editate si studiate din nou, iar, pe de alta parte, au fost luate masuri pentru a limita extinderea marilor domenii.

In ceea ce priveste extinderea teritoriala a imperiului, care scazuse substantial, comparativ cu ceea ce fusese in epoca dinastiei Qin, aceasta a fost reluata de Wudi, alaturi de masurile colonizatoare de deplasare a populatiilor. Continuand lupta contra hunilor, el a luat in stapanire toata China de Sud si si-a intins influenta pana in Vietnam. A mai trimis si expeditii in Asia Centrala pentru a controla si, mai tarziu, pentru a ocupa Drumul Matasii, ceea ce a permis innodarea unor relatii comerciale indirecte cu Imperiul roman, si, de asemenea, si-a adjudecat nordul Coreii. Imperiul chinez si-a deschis deci toate portile, stabilindu-si cai de comunicare cu lumea exteriora, si chiar cu cele mai indepartate colturi ale lumii. Exista numeroase marturii in legatura cu relatiile regulate pe care imperiul le intretine nu numai cu regatele greco-hinduse, dar si cu alte tari indiene, precum si cu partii, persanii si, cum am mentionat deja, cu romanii. Chinezii auzisera destul de multe despre acestia din urma, astfel ca stiau deja ca era vorba despre un mare imperiu, pe care cronicarii din dinastia Han l-au numit „Marele Qin", in timp ce romanii se refereau la chinezi folosind cuvantul Seres, provenit din numele dat de catre acestia matasii (si). Stim deja ca romanii erau mari amatori de matase, si, de altfel, pe pamantul chinez s-au gasit mai multe monede romane.

Astfel, Imperiul Han s-a apropiat, in anumite momente, ca intindere, de cel din dinastia Tang, care avea sa apara sapte secole mai tarziu. insa expeditiile pe care le-am mentionat au fost costisitoare si, pentru a face rost de bani, Wudi a trebuit sa recurga la mai multe masuri exceptionale pentru a-si putea procura mijloacele necesare: a devalorizat moneda (inlocuind-o), a creat o nobilime venala, a instituit monopluri ale statului asupra fierului si sarii, a impus un impozit asupra beneficiilor comerciale, care trebuiau declarate obligatoriu fiscului. Cei care au profitat cel mai mult de pe urma acestei situatii au fost marii proprietari, care si-au marit neincetat domeniile si si-au sporit numarul serbilor si al subordonatilor. in acelasi timp, taranii, ale caror prime amintiri in legatura cu dinastia Han se legau de dobandirea unor conditii mai bune de trai (Gaozu se mandrea cu originea sa taraneasca), au fost cei care au suferit cel mai mult de pe urma acestei situatii si, astfel, au izbucnit din nou rascoale taranesti, care au subminat, la randul lor, autoritatea dinastiei. Istoricul Sima Qian ne ofera informatii directe in legatura cu aceasta perioada, in care a trait si in care a avut si el de suferit.

Alte oaze de pe Drumul Matasii au fost ocupate de armatele chineze sub domnia fiului lui Wudi, Zhaodi (86-74 i.e.n.), care a urcat pe tron la varsta de paiprezece ani si a murit la cea de douazeci si doi. Xuandi, fiul lui Zhaodi, care a domnit din 73 pana in 49 i.e.n., a fost ultimul mare suveran al dinastiei Han anterioare sau orientale. Victoriile sale asupra hunilor si asupra populatiilor tibetane (Qiang) nu au fost pe placul sfatuitorilor sai confucianisti, care nu vedeau in aceasta expansiune lipsita de masura si, mai ales, ale carei costuri erau nemasurate, decat o sursa de viitoare necazuri. Numerosi carturari (de exemplu Liu Xiang sau Jia Yi) au scris si editat in acea perioada lucrari de mare importanta. Rene Grousset scria: „Alaturarea dintre imperialismul dinastiei Han si confucianismul din guveranarea statului au creat Extremul Orient". Vietnamul si Coreea au fost supuse atunci influentei directe a Chinei, la care Japonia avea sa fie expusa cateva secole mai tarziu; iar mai tarziu, mongolii si manciurienii aveau sa devina cuceritorii sinizati ai Chinei, in timp ce raporturile acesteia cu Tibetul aveau sa treaca prin diverse stadii de aparare, de alianta si de cucerire.

Prima parte a istoriei dinastiei Han se incheie totusi cu o succesiune de imparati slabi, dintre care ultimul avea doar noua ani, la data cand a fost otravit din ordinul lui Wang Mang. Nepotul unei imparatese-mame, gratie careia ajunsese la putere, Wang Mang a decis in cele din urma sa rastoarne dinastia Han. In contextul rascoalelor taranesti impotriva marilor proprietari, carora taranii fusesera nevoiti sa se vanda cu bunuri si familii cu tot, el a intreprins un program de numeroase reforme si a creat o dinastie efemera (9-25 e.n.). Pamantul, declarat proprietatea statului, a fost impartit taranilor, proprietatile mai mari de cincizeci de hectare au fost interzise si numarul de sclavi a fost limitat numai nevoilor familiale, statul fiind singurul care avea dreptul sa detina un mare numar de sclavi. Prin lege, s-a instaurat un regim de supraveghere a tuturor activitatilor economice, iar moneda a fost supusa la mai multe devalorizari succesive, in timp ce pe pescuit si pe exploatarea padurilor s-a impus un monopol. Aplicarea acestor masuri care limitau strict activitatile de productie si de distributie a necesitat angajarea in administratie a unor functionari extrem de scrupulosi, care au devenit repede nepopulari. Cursul fortat al monedei al carei aliaj era de calitate din ce in ce mai proasta a devenit o alta cauza de nemultumire. Nu in ultimul rand, recoltele proaste si inundatiile au dat o lovitura fatala organizarii circuitului economic. Rezultatul a fost izbucnirea a noi rascole si formarea unor bande organizate (ca de exemplu Sprancenele Rosii). in acelasi timp, au izbucnit din nou conflictele latente de la frontierele de nord. Din toate partile, s-au ridicat strigate de protest impotriva uzurpatorului care nu era investit prin Mandatul celest. Mai multi principi din familia Han au organizat ofensive armate si Chang'an-ul a fost recucerit de conducatorii legitimi in 22 era noastra. Wang Mang a fost ucis si craniul sau a facut parte din Tezaurul imperial pana la sfarsitul dinastiei Han. Au urmat doi ani de dezordine, la sfarsitul carora Chang'an-ul a cazut in mainile Sprancenelor Rosii. Dintre toti prinicipii Han care se aliasera, doi erau pretendenti seriosi la tron. Se cazuse de acord ca unul dintre ei sa preia conducerea, anume Liu Xuan, insa acesta a fost ucis in timpul asaltului Sprancenelor Rosii asupra Chang'an-ului. Celalat, Liu Xiu, si-a stabilit capitala la Luoyang, in Henan-ul de astazi si a devenit in anul 25 fondatorul celei de-a doua dinastii Han, numita dinastia Han posterioara sau dinastia Han occidentala. in 27, acesta a nimicit Sprancenele Rosii. in loc sa-i distruga pe toti, a fost indeajuns de dibaci incat sa inroleze in armata sa cateva zeci de mii de supravietuitori robusti.

Cunoscut sub numele de Guangwudi, Liu Xiu a domnit din 25 pana in 57. in aceasta perioada, a fost reprimata o revolta vietnameza si dominatia chineza s-a restabilit in aceasta tara pentru aproape o mie de ani, hunii au fost inca o data invinsi, in parte datorita dezbinarii care domnea intre ei, iar guvernul lui Guangwudi a actionat atat de eficace pe plan intern incat impozitele au putut fi reduse cu doua treimi inca din anul 30. Urmatorii trei suverani au continuat, intre 57 si 105, opera economica si militara a lui Guangwudi, instaurand ordinea si prosperitatea si, in acelasi timp, preluand controlul asupra Drumului Matasii. Sefi militari vestiti care si-au dovedit maiestria timp de zeci de ani, ca de exemplu Ma Yuan si apoi Ban Chao, a carui opera a fost desavarsita de fiul sau Ban Yong, au asigurat gloria primului secol al dinastiei Han posterioare. Doi istorici din aceasta perioada, Ban Gu si Ban Zhao, fratele si sora gloriosului conducator Ban Chao, au intocmit o cronica a dinastiei precedente, dinastia Han anterioara, inaugurand astfel o procedura constanta, careia i s-a supus chiar si Republica Populara Chineza.

Intre moartea lui Ban Yong si decaderea dinastiei Han, s-au scurs doar douazeci si cinci de ani. La jumatatea secolului II, in cartea sa, Zicerile unui ermit, Wang Fu, zugraveste un tablou graitor al mizeriei care domina in randul populatiei, al coruptiei care se instapanise si al violentei crescande a incursiunilor, din ce in ce mai frecvente, ale populatiilor Qiang tibetane. Acestea sunt intr-adevar cauzele principale ale prabusirii dinastiei. Viata de curte se concentrase numai catre interior si nu se mai preocupa decat de luptele intre factiunile sale rivale (eunuci, carturari, clanurile imparateselor etc). in mod paradoxal, tocmai sporirea considerabila a resurselor disponibile, inegal distribuite, a sfarsit prin a submina pacea si prosperitatea interioara. Cifra populatiei, care, in urma unui recensamant, fusese apreciata la 57 de milioane de locuitori, era aproape dubla fata de ceea ce fusese cu doua secole in urma, la sfarsitul dinastiei Han posterioare. Asa cum remarca Wang Fu, o parte considerabila a talentelor si energiilor era pusa la acea data in slujba ambitiilor personale, care se ciocneau intre ele si slabeau intreaga societate, oferind astfel o ocazie buna barbarilor, care erau gata mereu sa navaleasca pentru a pustii tara vecina.

Ultimele doua secole ale dinastiei Han nu au fost cu toate acestea lipsite de minti stralucite, de scriitori renumiti supusi regimului, sau de inovatii remarcabile, de la introducerea budismului in China, pana la inventarea hartiei, de la reproducerea textelor prin stampare, care constituie primul procedeu de tiparire, pana la explorarea teritoriilor indepartate. Tehnica artizanala a atins niste culmi nemaiintalnite pana atunci, mai ales in ceea ce priveste obiectele lacuite si sculptate, oamenii talentati aveau cautare in toata tara, iar Biblioteca imperiala era extraordinar de bogata. A fost de asemenea instaurata o administratie al carei model a fost urmat timp de secole si al carei scop era acela de a ajuta in lupta contra principilor si marilor proprietari. Nimic din toate acestea insa nu a impiedicat China sa alunece pe panta dezordinii si a ineficacitatii. Imparatul, de care era legata intreaga functionare a unui imperiu atat de vast, avea o importanta capitala. in momentul in care tronul era ocupat de un copil, luptele interne cuprindeau Palatul si promovau dezordine in intreaga tara. De aceea, au fost de ajuns doar cateva zeci de ani pentru ca totul sa se prabuseasca.

In acest context a izbucnit, in 184, rascoala Turbanelor Galbene. Aceasta a inceput ca o rascoala taraneasca, cu puternice accente taoiste si a ajuns sa reuneasca cateva sute de mii de adepti, organizati in circumscriptii religioase si totodata administrative, fiecare din ele fiind plasata sub autoritatea unui mare preot. Ultimele puteri ale dinastiei au fost vlaguite de aceasta revolta de mari proportii, care renastea neincetat din propria-i cenusa. Marii conducatori militari, asa numitii „Seniori ai Razboiului" au favorizat aceasta anarhie, atribuindu-si domenii vaste. Nimeni nu-si mai punea sperantele in curtea imperiala Han care sa ofere o posibila protectie impotriva violentelor si a nedreptatilor. In 196, un conducator militar extrem de abil, o personalitate extraordinara care si-a lasat amprenta in istoria Chinei atat ca strateg, cat si ca poet, pe nume Cao Cao, a intrat in capitala Luoyang cu armata sa si s-a proclamat drept Protector al Tronului. El si-a dat fiica in casatorie imparatului si a facut eforturi mai intai pentru a-si asigura autoritatea asupra Chinei de Nord, care reprezenta partea cea mai bogata a imperiului. Dar a avut doi rivali, care i-au contestat suprematia si si-au alcatuit si ei la randul lor vaste domenii pe de o parte Sun Quan, in sud, si pe de alta Liu Bei, membru al familiei imperiale Han, in bazinul celor patru fluvii, in Sichuan. Iata de ce istoria a dat numele de epoca Celor Trei Regate acestei perioade, care a urmat proclamarii decaderii ultimului imparat Han in 220 si arogarii titlului de imparat de catre fiul lui Cao Cao.

Descendentii lui Cao Cao
, care a murit tot in 220, au domnit asupra nordului, avandu-si capitala la Luoyang. Ei au fondat regatul si dinastia Wei (220-265). Liu Bei, inconjurat de Guan Yu, Zhang Fei si Zhuge Liang, credinciosii sai razboinici curajosi, intrati in legenda, s-a considerat si el imparat si mostenitor legitim al dinastiei Han (asa cum de altfel il considera si Istoria) si a intemeiat regatul Shu si dinastia Shu Han sau Mica dinastie Han (221-263), avandu-si capitala la Chengdu, in Sichuan-ul de astazi. Cat despre Sun Quan, ca si rivalii sai, acesta s-a proclamat si el imparat si a fondat regatul si dinastia Wu (229-280), stabilindu-si capitala la Jianye - actualul Nanjing. Lupta intre aceste trei regate a dat nastere la o epopee asemanatoare cu Cantecul lui Roland din istoria politica si literara franceza. Eroii acestei epopei sunt cunoscuti de toti chinezii si, chiar si in zilele noastre, apar numeroase povestiri, balade, poeme, benzi desenate, filme sau foiletoane legate de acestia.

Intre 280 si 316, dinastia Jin din vest a reusit sa reuneasca regatele chineze. Din 317 pana in 420, o a doua dinastie Jin, numita dinastia Jin din est, a ocupat sudul, in timp ce provinciile din nord erau impartite in saisprezece regate barbare. Perioada urmatoare, dintre 420 si 598, este numita de catre istorici Perioada dinastiilor din sud si din nord.

Aceste trei secole, ale caror conditii politice, si deci si economice, au fost extrem de nesigure nu au impiedicat totusi nici intreprinderea unor lucrari de irigatie in mai multe din aceste regate autonome, nici existenta comertului intre acestea, adaptat la monedele diferite, nici instituirea treptata a marilor manastiri budiste, inconjurate de intinse domenii agricole in interiorul carora domnea o pace relativa. De altfel, unele revolte populare au fost conduse de calugarii budisti. Cu toate acestea, populatia a scazut, mai ales in nord unde presiunile barbarilor erau mai puternice, iar nesiguranta si neincrederea domneau peste tot. Acest mediu neprielnic a reprezentat totusi cadrul unei vieti intelectuale si spirituale intense, ca si cum marea fragilitate a existentei i-a determinat pe carturari sa-si indeparteze gandurile de o viata cotidiana atat de nedemna, indreptandu-le spre alte zari.

Astfel, in aceasta perioada apare, printre literati, obiceiul de a intretine ceea ce s-au numit „conversatiile limpezi" (qingtan), ce constituiau un extraordinar amestec de poezie, de eruditie si sofisticare. Noua oglinda a spuselor lumesti (Shishuo xinyu) de Liu Yiqing ne-a dat in acest sens exemple celebre si dificile. Tot in aceasta perioada au aparut opere importante in ceea ce priveste reflectia asupra artei literare (Cao Pi, Liu Xie), pictura (Xie He), muzica (Ji Kang) si opere unde caligrafia a atins o perfectiune care de atunci incoace a fost intotdeuna considerata un model (Wang Xizhi). Clasicii taoisti (Daodejing, Zhuangzi, Liezi) au fost editati, iar literatii au inceput sa studieze in amanunt textele clasice, la care au oferit comentarii adesea extraordinare (Wang Bi). Ne-am astepta ca instabilitatea sociala si politica a acelor timpuri sa fi franat orice activitate culturala, insa, din contra, pe fondul acestei instabilitati s-au creat productii literare si artisice vii, stralucitoare si diversificate.

Una din consecintele atator tulburari este crearea, in sud, a unei capitale, si anume a unei vieti de curte, a unui centru al culturii si rafinamentului. Numit la inceput Jianye, apoi Jiankang, acest oras, construit, dupa cum am vazut, pe locul actualului Nanjing a devenit refugiul civilizatiei chineze contra barbarilor, care cucerisera China de Nord. Insa acest teritoriu nu cade totusi in barbarie, ci, din contra, Barbarii, in acest caz redutabilii tabgaci (Tuoba) in chineza, se vor siniza in perioada dinastiei din sud si nord, asa cum se intamplase mai inainte cu tibetanul Fu Jian, care fondase un regat sinizat (357-385), unde acorda suprematie confucianismului, protejand in acelasi timp budismul. Limba chineza a fost impusa tuturor functionarilor dinastiei tuoba din Wei, iar apoi ea a devenit singura limba folosita la curte. Costumul chinez l-a inlocuit pe cel turcesc (populatiile tuoba sunt turcice), iar credintele din religia tuoba care nu erau in acord cu preceptele confucianismului si budismului au fost abandonate. Capitala a fost in cele din urma transferata la Luoyang in 494. Budismul a fost cinstit de Curtea din nord, cum fusese cinstit si de cea din sud, prin construirea unor sanctuare splendide, ca grotele din Longmen, spre nemultumirea carturarilor confucianisti, ingroziti de costul unor asemenea lucrari, in timp ce in India erau trimisi pelerini pentru a lua de acolo sutrele. In cea de-a doua jumatate a secolului VI a fost fondata in Zhejiang manastirea Tiantai, care mai functioneaza si astazi, si care a fost la originea unui curent budist de o foarte mare importanta in Japonia. in aceasta perioada, si taoismul si confucianismul sunt la fel de prezente ca budismul, dupa cum o atesta numeroase texte ale vremii.

In ciuda faramitarii Chinei, amintirea gloriei dinastiei Han nu s-a stins si multi imparati ai acestor dinastii efemere s-au inspirat din reformele confucianiste din Han, pentru a incerca sa reinstaureze,ordinea in aceasta lume dezorganizata. Meritul de a fi reimplinit visul reintregirii ii apartine unui om din nord. Ministru al unui suveran-copil din dinastia Bei Zhou, Yang Jian a uzurpat puterea, a cucerit Imperiul de sud si a fondat in 589, dinastia Sui, a carei capitala s-a stabilit la Chang'an. Politician abil, el a stiut sa instituie ordinea in interior si sa o impuna in exterior. insa, cu toate acestea, el a trait prea mult dupa parerea fiului sau, care l-a asasinat pentru a ocupa mai repede tronul, pe care s-a urcat cu mare pompa. El a pus sa se sape (sau sa se repare) Canalul imperial, care a refacut legatura dintre Chang'an si gura fluviului Yangzi jiang (Fluviul Albastru), facilitand astfel intr-o mare masura relatiile dintre nordul si sudul imperiului, a imbunatatit magnifica Biblioteca imperiala construita de tatal sau si a realizat constructia unui palat somptuos. Totul parea sa-i mearga din plin lui Yangdi (604-617), dar, apoi, mai multe expeditii contra Coreii s-au transformat in dezastre. Regatele turce au profitat de aceasta pentru a ataca, iar impozitele si obligatiile militare impuse de aceste campanii au devenit insuportabile. inca o data, Imperiul se afla in pragul destramarii si la orizont nu parea sa se profileze nimeni indejuns de puternic incat sa opreasca prabusirea.

Acest om providential a aparut totusi in persoana lui Li Yuan, originar dintr-o veche familie din vest. Asistat de un fiu care era atat un bun strateg, cat si un bun administrator, acesta a cucerit Chang'an si a fondat dinastia Tang in 618. In urma a numeroase evenimente, Li Yuan a cedat tronul unuia dintre fiii sai, Li Shimin, cel care il ajutase sa-l cucereasca. inainte de aceasta, Li Shimin isi ucisese cei doi frati, fiind, se pare, silit sa o faca pentru a nu cadea el insusi victima lor. Li Shimin a fost unul dintre cei mai mari imparati din istoria Chinei si este cunoscut sub numele postum de Taizong (627-649). Domnia lui Taizong a marcat inceputul unui secol deosebit de propice care a ramas intiparit pentru totdeauna in memoria chineza.

In 624 a fost promulgata o reforma agrara, care prevedea impartirea egala a pamantului, precum si a impozitului asupra beneficiiilor pe care acesta le aducea, intre toti taranii. Statul a devenit singurul care putea emite moneda, functionarea guvernului si administratiei a fost reorganizata in intregime, sistemul de examene a fost restabilit, iar justitia a inceput sa functioneze de acum incolo dupa codul Tang.

Taizong a inceput procesul de reducere a populatiilor de frontiera: turcii {Tujue) orientali din Mongolia, apoi turcii occidentali din Turkestan, micii regi ai oazelor de pe Drumul Matasii. in acest proces, regele Tibetului s-a casatorit cu o printesa chinezoaica. Taizong a trimis soli in India si Japonia, facand astfel cunoscuta peste tot suprematia chineza. Japonia a inceput atunci sa urmeze indeaproape modelul Chinei (planul capitalei, institutiile, administratia, scrierea), iar Coreea, cu toate ca recalcitranta in fata unui cuceriri chineze, a ramas totusi sinizata.

Dar Taizong a ramas in amintire ca un suveran exceptional si datorita excelentei sale administratii. Pentru a reda Chinei maretia de altadata, el s-a inspirat din regulile administrative din Han, perfectionandu-le in acelasi timp, pentru a realiza ceea ce a fost, fara indoiala, cel mai remarcabil sistem de acest tip care a fost vreodata pus in practica.

Baza acestui edificiu a constituit-o doctrina invatatilor confucianisti care au fost readusi la loc de cinste, asa cum se intampla o data cu fiecare incercare de-a instaura ordinea la nivelul institutiilor. Aceasta explica idealul dublu, de a transmite intelepciunea si de a instaura dreptatea si ordinea in societate, care caracterizeaza doctrina confucianista. Raspandirea procesului de imprimare a favorizat propagarea acestor idei. Tot in spiritul acestora, a fost reorganizata Universitatea, scopul fiind acela de a asigura celor mai bune elemente din randul populatiei accesul la posturile administrative, fara a tine seama de diferentele de rang sau de avere. Codul penal din Tang a fost, in mod clar, mai putin sever decat cel anterior si intreaga structura a administratiei a fost pusa la punct in mod minutios, atingand o perfectine fara precedent. Taizong a incercat de asemenea sa lupte contra proliferarii marilor domenii monastice, care erau scutite de impozit si de redistribuirea pamanturilor. insa intalnirea pe care a avut-o cu una dintre cele mai remarcabile figuri ale budismului chinez, cu faimosul pelerin Xuan Zang, a temperat eforturile sale de a pune capat raspandirii acestei religii in China. In cursul celor paisprezece ani de calatorii care l-au dus pana la Benares, Xuan Zang a strans texte, opere de arta si informatii de tot soiul pe care le-a adus apoi la Chang'an.

Cei douazeci si doi de ani de domnie ai lui Taizong au fost astfel indeajuns pentru a asigura pacea timp de un secol precum si forta ideii de unitate. Perioadele de faramitare aveau sa fie de acum incolo mai rare, in timp ce pana atunci ocupasera cea mai mare parte a istoriei. Domnia lui Gaozong (650-683), fiul lui Taizong, s-a desfasurat sub semnul cumplitei imparatese Wu Zetian care a avut o domnie insangerata, dupa moartea sotului ei, pana in 704.

Lunga domnie a lui Xuanzong (713-756) marcheaza apogeul poeziei si picturii. Dragostea imparatului pentru arta este ilustrata de numele a sute de poeti, pictori, caligrafi din aceasta perioada, care ne-au parvenit de-a lungul istoriei. Xuanzong nu a neglijat insa nici administratia, nici relatiile cu vecinii imperiului, turcii, arabii, tibetanii, care au fost supusi si impinsi mai departe. insa, la 54 de ani, imparatul a facut pentru frumoasa Yang Guifei o pasiune care a ramas legendara si care a dat o lovitura fatala dinastiei si Imperiului Tang. Domnia inceputa sub auspicii atat de favorabile a cazut prada dezordinii si delasarii, astfel incat un fost favorit al imparatului, An Lushan, s-a pus in 755 in fruntea unei armate si a ocupat capitala Chang'an. Imparatul si curtea sa reusisera sa fuga, insa garda imperiala s-a razvratit, i-a ucis pe fratii si surorile lui Yang Guifei si a cerut moartea concubinei mult iubite, care a fost strangulata de un eunuc. Xuanzong a abdicat putin dupa aceasta.

Epoca mareata a dinastiei Tang se terminase. Au fost necesari mai mult de zece ani pentru a restabili ordinea in imperiul ai carui suverani aveau sa fie nevoiti sa lupte, pana in 907, contra guvernatorilor provinciilor, a populatiilor de frontiera, a rascoalelor taranesti si a revoltelor de tot felul.

Totusi, acest lucru nu a impiedicat inflorirea artelor, sau a religiilor (crestinismul nestorian, islamismul, maniheismul sunt atestate in China dinastiei Tang, la data la care infloresc budismul si taoismul). in aceasta epoca a trait si unul din cei mai mari scriitori confucianisti, anume Han Yu. Comertul a cunoscut o dezvoltare extraordinara si, in ciuda unui ultim secol si jumatate destul de sumbru, imaginea lasata de dinastie este aceea a unei varste de aur.


China Clasica - Editura All


Clopotel.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe website-ul nostru. Prin click pe butonul "Accepta" accepti utilizarea modulelor cookie. Daca ai nevoie de mai multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste Politica de confidentialitate