Enciclopedia clopotel
Formarea oaselor
Tesuturile conjunctive dure formeaza oasele. Oasele sunt organe rezistente si elastice. Ele au forme si structuri variabile in functie de dispunerea lor in organism si rolul indeplinit. Osul reprezinta unitatea morfofunctionala a sistemului osos. Oasele impreuna cu articulatiile formeaza scheletul.
Forma oaselor
Oasele pot fi clasificate in: lungi, late si scurte, dupa raportul existent intre cele treidimensiuni: lungime, latime sau grosime.
Forma oaselor
Oasele pot fi clasificate in: lungi, late si scurte, dupa raportul existent intre cele treidimensiuni: lungime, latime sau grosime.
Oasele lungi: formeaza scheletul extremitatilor si sunt formate dintr-o portiune cilindrica numita diafiza, care se continua cu doua extremitati mai voluminoase numite epifize.
Oasele late: au doua dimensiuni - latimea si inaltimea mai mari decat grosimea. Ele segasesc la craniu, bazin etc.
Oasele scurte: au cele trei dimensiuni aproape egale. Se gasesc in regiunile cu miscarivariate, de mica amplitudine, dar care necesita o mai mare soliditate (vertebrele, oaselecarpiene, tarsiene etc).in afara celor trei categorii principale mai exista si alte grupe de oase, cum sunt oaselepneumatice, care au in interiorul lor cavitati pline cu aer (maxilar, frontal etc).
Structura oaselor
Daca efectuati o sectiune longitudinala si una transversala intr-un os lung , observati la periferia diafizei periostul, o membrana conjunctiva vascularizata cu rol in cresterea osului in grosime si in refacerea tesutului osos la nivelul unei fracturi. Dedesubt se gaseste osul compact, iar spre interior, la nivelul diafizei, se gaseste canalul central. Osul compact este constituit dintr-o substanta fundamentala bogata in substante organice si minerale.
Dintre substantele organice amintim oseina, care impreuna cu substantele minerale (fosfatul de calciu, fosfatul de magneziu, carbonatul de calciu) confera rezistenta necesara sistemului osos. Celulele osoase se numesc osteocite, adapostite de niste cavitati numite osteoplaste, care prezinta numeroase prelungiri citoplasmatice ce strabat substanta fundamentala si se anastomozeaza intre ele. Celulele osoase sunt dispuse concentric in jurul vaselor de sange, care formeaza canalele lui Havers.
Osteoplastul este o celula gigantica multinucleata care indeplineste functia de distrugere a tesutului osos. In jurul canalelor lui Havers substanta osoasa este dispusa sub forma de lamele circulare. Canalele lui Havers strabat osul pe toata lungimea lui si se leaga intre ele prin canale oblice sau transversale. Ansamblul format de un canal Havers, de lamelele osoase care il inconjoara si osteoplaste cu osteocite reprezinta unitatea morfofunctionala a osului, numita osteon.
In interiorul epifizelor in locul canalului central apar lame osoase care se incruciseaza formand osul spongios. Aceste lame formeaza structuri adaptate pentru rezistenta la tractiune si presiune, fiind orientate pe directia solicitarilor mecanice. In spatiile dintre lamelele osului spongiose se gaseste maduva rosie, situata in canalul central numai la fat. Ea indeplineste functia de a genera hematii (functia hematopoietica).
La adult se gaseste maduva galbena, bogata in celule adipoase. Numai unele oase ale adultului mai contin maduva rosie cum ar fi vertebrele, sternul, coastele, oasele coxale si cele ce formeaza baza craniului. La batrani devine cenusie, prin transformarea ei in tesut conjunctiv fibros. Dezvoltarea oaselor - are loc prin procesul de osificare numit osteogeneza.
In primele faze ale dezvoltarii embrionare, scheletul este constituit din membrane conjunctive si cartilaj hialin. Din cea de a patra saptamana incep procesele de osificare, iar oasele cresc in lungime, latime si grosime pana in jurul varstei de 25 de ani. Dezvoltarea diferitelor oase ale scheletului uman trece prin trei faze succesive: conjunctiva, cartilaginoasa si osoasa. in procesul de dezvoltare a unora dintre ele lipseste faza cartilaginoasa, trecandu-se direct de la faza conjunctiva la cea osoasa.
Cresterea oaselor se desfasoara atat in lungime, cat si in grosime .
a) Cresterea in lungime se realizeaza la oasele lungi in cartilajele de crestere situate intre cele doua epifize si diafiza. La acest nivel se desfasoara un dublu proces de condrogeneza, in interiorul cartilajului de restere, si de osteogeneza, la limitele epifi-zara si diafizara. Rezulta atatos spongios, cat si os compact.
b) Cresterea in grosime se desfasoara simultan cu creste-rea in lungime, prin activitatea foitei interne a periostului (periostul osteogen). Este un proces de osificare de membrana.
Reparatia osoasa. La maturitate cartilajele de crestere si periostul isi ince-teaza activitatea. in caz de fractura, periostul se reactiveaza asigurand sudarea oaselor prin formarea canalului intern si extern (osificarea de membrana).
Articulatiile sunt formatiuni structurale de legatura dintre oase. in functie de mobilitatea pe care o permit, articulatiile se clasifica in: fixe, mobile, semimobile.
Structura oaselor
Daca efectuati o sectiune longitudinala si una transversala intr-un os lung , observati la periferia diafizei periostul, o membrana conjunctiva vascularizata cu rol in cresterea osului in grosime si in refacerea tesutului osos la nivelul unei fracturi. Dedesubt se gaseste osul compact, iar spre interior, la nivelul diafizei, se gaseste canalul central. Osul compact este constituit dintr-o substanta fundamentala bogata in substante organice si minerale.
Dintre substantele organice amintim oseina, care impreuna cu substantele minerale (fosfatul de calciu, fosfatul de magneziu, carbonatul de calciu) confera rezistenta necesara sistemului osos. Celulele osoase se numesc osteocite, adapostite de niste cavitati numite osteoplaste, care prezinta numeroase prelungiri citoplasmatice ce strabat substanta fundamentala si se anastomozeaza intre ele. Celulele osoase sunt dispuse concentric in jurul vaselor de sange, care formeaza canalele lui Havers.
Osteoplastul este o celula gigantica multinucleata care indeplineste functia de distrugere a tesutului osos. In jurul canalelor lui Havers substanta osoasa este dispusa sub forma de lamele circulare. Canalele lui Havers strabat osul pe toata lungimea lui si se leaga intre ele prin canale oblice sau transversale. Ansamblul format de un canal Havers, de lamelele osoase care il inconjoara si osteoplaste cu osteocite reprezinta unitatea morfofunctionala a osului, numita osteon.
In interiorul epifizelor in locul canalului central apar lame osoase care se incruciseaza formand osul spongios. Aceste lame formeaza structuri adaptate pentru rezistenta la tractiune si presiune, fiind orientate pe directia solicitarilor mecanice. In spatiile dintre lamelele osului spongiose se gaseste maduva rosie, situata in canalul central numai la fat. Ea indeplineste functia de a genera hematii (functia hematopoietica).
La adult se gaseste maduva galbena, bogata in celule adipoase. Numai unele oase ale adultului mai contin maduva rosie cum ar fi vertebrele, sternul, coastele, oasele coxale si cele ce formeaza baza craniului. La batrani devine cenusie, prin transformarea ei in tesut conjunctiv fibros. Dezvoltarea oaselor - are loc prin procesul de osificare numit osteogeneza.
In primele faze ale dezvoltarii embrionare, scheletul este constituit din membrane conjunctive si cartilaj hialin. Din cea de a patra saptamana incep procesele de osificare, iar oasele cresc in lungime, latime si grosime pana in jurul varstei de 25 de ani. Dezvoltarea diferitelor oase ale scheletului uman trece prin trei faze succesive: conjunctiva, cartilaginoasa si osoasa. in procesul de dezvoltare a unora dintre ele lipseste faza cartilaginoasa, trecandu-se direct de la faza conjunctiva la cea osoasa.
Cresterea oaselor se desfasoara atat in lungime, cat si in grosime .
a) Cresterea in lungime se realizeaza la oasele lungi in cartilajele de crestere situate intre cele doua epifize si diafiza. La acest nivel se desfasoara un dublu proces de condrogeneza, in interiorul cartilajului de restere, si de osteogeneza, la limitele epifi-zara si diafizara. Rezulta atatos spongios, cat si os compact.
b) Cresterea in grosime se desfasoara simultan cu creste-rea in lungime, prin activitatea foitei interne a periostului (periostul osteogen). Este un proces de osificare de membrana.
Reparatia osoasa. La maturitate cartilajele de crestere si periostul isi ince-teaza activitatea. in caz de fractura, periostul se reactiveaza asigurand sudarea oaselor prin formarea canalului intern si extern (osificarea de membrana).
Articulatiile sunt formatiuni structurale de legatura dintre oase. in functie de mobilitatea pe care o permit, articulatiile se clasifica in: fixe, mobile, semimobile.
a) Articulatiile fixe (sinartrozele) - nu permit miscarea sau permit miscari reduse. Oasele sunt unite printr-un tesut conjunctiv fibros, cartilaginos sau osos (ex. oasele cutiei craniene, articulatiile osului coxal etc).
b) Articulatiile mobile (diartrozele) - permit miscari de flexie, extensie, abductie, rotatie sau miscari combinate. Oasele nu intra in contact direct. Capetele oaselor prezinta cartilaje articulare hialine. intre ele exista o cavitate articulara cu lichid sinovial, secretat de stratul intern al capsulei articulare. La unele articulatii, in cavitatea articulara, exista discuri sau meniscuri articulare din cartilaj fibros.
Enciclopedie de biologie, Editura ALL