Enciclopedia clopotel
Liberalism
Liberalismul este doctrina si miscare politica care revendica libertatea individuala si sustine necesitatea de a limita puterea statului in relatie cu aceasta.
Evolutia istorica
Chiar daca nu se poate vorbi despre liberalism decat in perioadele recente si cu referire la aria europeana, este posibil ca istoric vorbind unele premise culturale sa se regaseasca in antropocentrismul renascentist, in emanciparea individului in cadrul Reformei protestante, in rationalismul cartezian, in egalitarismul naturalist, in pozitivismul iluminist. Daca liberalismul este in mod cert o manifestare a individualismului care s-a afirmat progresiv in cultura europeana moderna, pana la Declaratia drepturilor omului si ale cetateanului (1789) a Revolutiei franceze, nu se poate sa nu fie luat in seama lungul si fundamentalul proces englez de tutelare a libertatilor individuale si de limitare a prerogativelor regale: Petitia Drepturilor (1628), Habeas Corpus (1679), Bill of Rights (1689). Liberalismul a izvorat astfel la sfarsitul sec.XVII prin contributia englezului J. Locke si s-a dezvoltat teoretic in cursul sec. XVIII, prin doctrinele lui Ch. de Montesquieu. Utilizarea etico-politica a termenului „liberal" apartine sec. XVIII: mai inainte el reprezenta un simplu comportament de deschidere si toleranta.
Teooria si grupurile politice liberale
In decursul sec. XIX liberalismul a luat diverse semnificatii: „liberalismul juridic" concepe structura constitutionala a statului ca garant al drepturilor si libertatilor individului (de exemplu garantarea franceza din prima parte a anilor 1800 si teoria germana a statului de drept); „liberalismul politic" valorifica dialectica parlamentara. Se vorbeste apoi despre „liberalismul economic" pentru a indica teoriile economice efectiv liberiste.
Grupurile politice
In sistemul politic german si britanic termenul de „liberal" indica grupul de centru care cauta „mijlocul potrivit" intre inovatie si conservatorism, in SUA se refera la cel care, situat la stanga esichierului politic, actioneaza pentru apararea libertatilor civile. In Italia tinde sa-i denumeasca pe sustinatorii (identificati in centru-dreapta) initiativei economice si libertatii private. Un astfel de aspect multiplu al liberalismului a facut astfel incat steagul sau sa fie inaltat de diverse curente politice (monarhisti-liberali, liberalo-nationalisti, catolico-liberali, liberal-democrati).
Epoca liberala
Aceeasi diversificare se intalneste in perioada numita „epoca liberala", (faza istorica care incepe odata cu Restauratia din 1815 si se incheie intre anul 1848 (revolutiile democratice) si anii 1870 (cu prevalarea nationalismului si imperialismului). Exaltarea libertatii ca valoare suprema si refuzul formelor drastice de transformare politica cum ar fi cele utilizate in Revolutia franceza au fost caracteristici care au contribuit la generarea mai multor fenomene, printre care deteriorarea definitiva a sistemului corporativ si a celui feudal, dezvoltarea asociationismului, formarea unei opinii publice, lupta impotriva privilegiilor aristocratice si ecleziastice si in favoarea inovatiilor democratice (reprezentare, constitutii, responsabilitatea guvernului, etc). Epoca liberala a adaptat treptat acest ansamblu de principii si fenomene ideii de natiune. Statul national, la fel ca si individul, ar fi trebuit sa fie autonom, independent si mai ales liber sa-si urmeze propriilor scopuri si sa-si exercite propria misiune.
Liberalismul in secolu IXX
La inceput concentrat asupra libertatilor „de" (cuvant, presa, asociere, religie ...), liberalism intr-o faza mai avansata si-a mutat atentia spre libertatea „fata de" (lipsuri, foamete, somaj, ignoranta...), chiar si sub presiunea socialismului. in acest mod a inceput evolutia de la liberalism „clasic" la cel contemporan, la fel ca trecerea de la epoca liberala a sec. XIX la liberal-democratia sec. XX. Datorita contributiei unor economisti ca J.M. Keynes si W. Beveridge, principiile liberalismului au fost legate de cele care au precedat organizarea lui Welfare State. Un impuls dat ulterior gandirii liberale s-a produs dupa 1945, o data cu reactia impotriva totalitarismului si in mod special prin contributia lui R. Aron, H. Arendt, R Von Hayek, K. Popper. Si mai recent trebuie sa amintim, fiecare cu punctul de interes specific, studiile lui M. Friedman, J. Buchanan, M. Olson, R. Nozick si R. Dahrendorf. Acesta din urma, mai ales, a atras atentia asupra necesitatii noului liberalism de a fi „institutionalizat" (adica sa se infiinteze institutii care sa dea un sens evident libertatii).
Evolutia istorica
Chiar daca nu se poate vorbi despre liberalism decat in perioadele recente si cu referire la aria europeana, este posibil ca istoric vorbind unele premise culturale sa se regaseasca in antropocentrismul renascentist, in emanciparea individului in cadrul Reformei protestante, in rationalismul cartezian, in egalitarismul naturalist, in pozitivismul iluminist. Daca liberalismul este in mod cert o manifestare a individualismului care s-a afirmat progresiv in cultura europeana moderna, pana la Declaratia drepturilor omului si ale cetateanului (1789) a Revolutiei franceze, nu se poate sa nu fie luat in seama lungul si fundamentalul proces englez de tutelare a libertatilor individuale si de limitare a prerogativelor regale: Petitia Drepturilor (1628), Habeas Corpus (1679), Bill of Rights (1689). Liberalismul a izvorat astfel la sfarsitul sec.XVII prin contributia englezului J. Locke si s-a dezvoltat teoretic in cursul sec. XVIII, prin doctrinele lui Ch. de Montesquieu. Utilizarea etico-politica a termenului „liberal" apartine sec. XVIII: mai inainte el reprezenta un simplu comportament de deschidere si toleranta.
Teooria si grupurile politice liberale
In decursul sec. XIX liberalismul a luat diverse semnificatii: „liberalismul juridic" concepe structura constitutionala a statului ca garant al drepturilor si libertatilor individului (de exemplu garantarea franceza din prima parte a anilor 1800 si teoria germana a statului de drept); „liberalismul politic" valorifica dialectica parlamentara. Se vorbeste apoi despre „liberalismul economic" pentru a indica teoriile economice efectiv liberiste.
Grupurile politice
In sistemul politic german si britanic termenul de „liberal" indica grupul de centru care cauta „mijlocul potrivit" intre inovatie si conservatorism, in SUA se refera la cel care, situat la stanga esichierului politic, actioneaza pentru apararea libertatilor civile. In Italia tinde sa-i denumeasca pe sustinatorii (identificati in centru-dreapta) initiativei economice si libertatii private. Un astfel de aspect multiplu al liberalismului a facut astfel incat steagul sau sa fie inaltat de diverse curente politice (monarhisti-liberali, liberalo-nationalisti, catolico-liberali, liberal-democrati).
Epoca liberala
Aceeasi diversificare se intalneste in perioada numita „epoca liberala", (faza istorica care incepe odata cu Restauratia din 1815 si se incheie intre anul 1848 (revolutiile democratice) si anii 1870 (cu prevalarea nationalismului si imperialismului). Exaltarea libertatii ca valoare suprema si refuzul formelor drastice de transformare politica cum ar fi cele utilizate in Revolutia franceza au fost caracteristici care au contribuit la generarea mai multor fenomene, printre care deteriorarea definitiva a sistemului corporativ si a celui feudal, dezvoltarea asociationismului, formarea unei opinii publice, lupta impotriva privilegiilor aristocratice si ecleziastice si in favoarea inovatiilor democratice (reprezentare, constitutii, responsabilitatea guvernului, etc). Epoca liberala a adaptat treptat acest ansamblu de principii si fenomene ideii de natiune. Statul national, la fel ca si individul, ar fi trebuit sa fie autonom, independent si mai ales liber sa-si urmeze propriilor scopuri si sa-si exercite propria misiune.
Liberalismul in secolu IXX
La inceput concentrat asupra libertatilor „de" (cuvant, presa, asociere, religie ...), liberalism intr-o faza mai avansata si-a mutat atentia spre libertatea „fata de" (lipsuri, foamete, somaj, ignoranta...), chiar si sub presiunea socialismului. in acest mod a inceput evolutia de la liberalism „clasic" la cel contemporan, la fel ca trecerea de la epoca liberala a sec. XIX la liberal-democratia sec. XX. Datorita contributiei unor economisti ca J.M. Keynes si W. Beveridge, principiile liberalismului au fost legate de cele care au precedat organizarea lui Welfare State. Un impuls dat ulterior gandirii liberale s-a produs dupa 1945, o data cu reactia impotriva totalitarismului si in mod special prin contributia lui R. Aron, H. Arendt, R Von Hayek, K. Popper. Si mai recent trebuie sa amintim, fiecare cu punctul de interes specific, studiile lui M. Friedman, J. Buchanan, M. Olson, R. Nozick si R. Dahrendorf. Acesta din urma, mai ales, a atras atentia asupra necesitatii noului liberalism de a fi „institutionalizat" (adica sa se infiinteze institutii care sa dea un sens evident libertatii).
Enciclopedie de Istorie Universala - Editura All