Enciclopedia clopotel
Aristocratie
Aristocratia este (literal „guvernul celor mai buni", in greaca aristoi, mai buni si kratos, conducere, dominare) unul din termenii impartirii clasice a formelor de guvernare, care o vede in opozitie cu monarhia (guvernarea unei singure persoane) si democratia (guvernarea celor multi). In lumea greaca, unde a aparut, definirea caracterului de „cel mai bun", care sa ilustreze exercitarea puterii nu si-a gasit o formulare certa, astfel incat ideea de aristocratie s-a intersectat adesea cu cea apropiata de oligarhie (guvernarea exercitata de putini, in general deosebiti de ceilalti) sau de timocratie (in care venitul legitima dreptul de exercitare a guvernarii).
In opera sa "Politica", Aristotel intemeia aristocratia pe virtutea care trebuie inteleasa in acceptia platonica de cunoastere, intelepciune; la randul sau, virtutea putea fi considerata prerogativa a celor in varsta (gerontocratia), dupa cum si, prin nivelul de educatie si de formare, a claselor cele mai elevate din societate. in alte contexte ale Greciei clasice, totusi (de ex., in Sparta), apartenenta la a. era strans legata de capacitatile militare exprimate (aristocratia razboinica, sau de cucerire). Apare ca o caracteristica pentru cele mai mari organizatii politice din Antichitate (de la monarhia etrusca la republica senatoriala romana, de la Imperiul persan la cel chinez), constituirea unor grupuri restranse de persoane care aveau functii in guvern pe baza unei pozitii de prioritate fata de restul populatiei; pozitie care, in scurt timp a tins sa devina ereditara (aristocratie de sange). Prin afirmarea sistemului feudal in Europa medievala, conceptul de aristocratie a fost extins catre intreaga clasa sociala care exercita puterea inarmata si se bucura de unele privilegii care de acum se transmiteau in mod ereditar; ideea de aristocratie era asociata definitiv celei de nobilime, indicand totalitatea elementelor care o constituiau pe aceasta din urma. Diminuarea prerogativelor politice ale aristocratiei continua de atunci paralel cu procesul indelungat de transformare socio-politica (sec. XII-XIH), care va duce la crearea statului modern si-si va gasi consacrarea in opera juridica si constitutionala a Revolutiei franceze: in Franta sec. XVIII, lupta celei de-a treia stari burgheze fata de aristocratie s-a tradus cu precadere prin lupta impotriva privilegiilor acesteia, iar rezultatul ei va fi anularea oricarei sarcini politice pentru clasa nobila. Lucrul acesta nu a inlaturat faptul ca din sec. XIX (in special cu T. Carlyle), din diferite directii s-a reluat teoria (care dovedea o neobosita indiferenta fata de principiile egalitare) privind importanta unei „corporatii a celor mai buni" si au fost relansate problemele care priveau definirea ei. Si in sistemul politic de partide din sec. XX se regaseste din plin asocierea dintre titularul puterii si apartenenta la un cerc restrans de „cetateni de vaza", care duce la o stratificare sociala (adesea subterana), bazata pe privilegii.
In opera sa "Politica", Aristotel intemeia aristocratia pe virtutea care trebuie inteleasa in acceptia platonica de cunoastere, intelepciune; la randul sau, virtutea putea fi considerata prerogativa a celor in varsta (gerontocratia), dupa cum si, prin nivelul de educatie si de formare, a claselor cele mai elevate din societate. in alte contexte ale Greciei clasice, totusi (de ex., in Sparta), apartenenta la a. era strans legata de capacitatile militare exprimate (aristocratia razboinica, sau de cucerire). Apare ca o caracteristica pentru cele mai mari organizatii politice din Antichitate (de la monarhia etrusca la republica senatoriala romana, de la Imperiul persan la cel chinez), constituirea unor grupuri restranse de persoane care aveau functii in guvern pe baza unei pozitii de prioritate fata de restul populatiei; pozitie care, in scurt timp a tins sa devina ereditara (aristocratie de sange). Prin afirmarea sistemului feudal in Europa medievala, conceptul de aristocratie a fost extins catre intreaga clasa sociala care exercita puterea inarmata si se bucura de unele privilegii care de acum se transmiteau in mod ereditar; ideea de aristocratie era asociata definitiv celei de nobilime, indicand totalitatea elementelor care o constituiau pe aceasta din urma. Diminuarea prerogativelor politice ale aristocratiei continua de atunci paralel cu procesul indelungat de transformare socio-politica (sec. XII-XIH), care va duce la crearea statului modern si-si va gasi consacrarea in opera juridica si constitutionala a Revolutiei franceze: in Franta sec. XVIII, lupta celei de-a treia stari burgheze fata de aristocratie s-a tradus cu precadere prin lupta impotriva privilegiilor acesteia, iar rezultatul ei va fi anularea oricarei sarcini politice pentru clasa nobila. Lucrul acesta nu a inlaturat faptul ca din sec. XIX (in special cu T. Carlyle), din diferite directii s-a reluat teoria (care dovedea o neobosita indiferenta fata de principiile egalitare) privind importanta unei „corporatii a celor mai buni" si au fost relansate problemele care priveau definirea ei. Si in sistemul politic de partide din sec. XX se regaseste din plin asocierea dintre titularul puterii si apartenenta la un cerc restrans de „cetateni de vaza", care duce la o stratificare sociala (adesea subterana), bazata pe privilegii.
Enciclopedie de Istorie Universala - Editura All