Enciclopedia clopotel
Deep Purple
Una dintre cele mai longevive trupe din istoria muzicii rock, Deep Purple, continua sa inregistreze si sa sustina spectacole love chiar si dupa patru decenii de la formare. In 1968, in Hertford, Anglia chitaristul Ritchie Blackmore, vocalistul Rod Evans, basistul Nick Simper si keyboardist-ul Jon Lord si bateristul Ian Piece pun bazele Deep Purple.
Succesul a venit o data cu lansarea, in 1968, a albumului de debut "Shades of Deep Purple" mai ales prin single-ul "Hush". Dupa cateva turnee in SUA si cateva albume lansate "The Book of Taliesyn" (1969) si "Deep Purple" (1969) trupa s-a completat cu vocalistul Ian Gilan si bassistul Roger Clover. Noua formula a inregistrat, ceea ce se considera a fi cea mai buna colaborare a unei trupe rock cu o orchestra, "Concerto for Group and Orchestra" in 1969.
Dupa acest album, chitaristul Blackmore a preluat fraiele creatiei in trupa si i-a exploatat vocea puternica a lui Gillan dand ca rezultate, probabil, cele mai bune albume ale trupei: "Deep Purple In Rock" (1970), "Fireball" (1971), "Machine Head" (1972) si "Who Do We Think We Are" (1973). Piesele care au iesit in evidenta de pe aceste trei albume au fost : "Black Night", "Child In Time", "Strange Kind Of Woman", "Highway Star", "Woman From Tokyo" si "Smoke On The Water".
In ciuda succesului comercial, in "Deep Purple" s-au creat puternice disensiuni intre Blackmore si Gillan culminand cu plecarea celui din urma insotit si de Glover. La scurt timp au fost inlocuiti de cantaretul David Coverdale si basistul Glen Hughes. Cei doi au adaugat un pic de R'n'B/ soul albumelor din 1974 "Burn" si "Stormbringer", albume care nu l-au multumit pe Blackmore. Acest fapt l-au indepartat de trupa, acesta formand o alta trupa - Rainbow- impreuna cu vocalistul Ronnie James Dio. Chitaristul Tommy Bolin este adus in Deep Purple pentru a-l inlocui pe Blackmore. A urmat albumul "Come Taste the Band" in 1975 care nu a multumit fanii. Datorita ostilitatii publicului Tommy Bolin se apuca de droguri, murind in 1976 datorita unei supradoze de heroina.
Moartea lui Bolin a dezintegrat Deep Purple si mai mult, membrii trupei reorientandu-se spre trupe ca Rainbow, Gillan sau Whitesnake.
In aprilie 1984, apare marele anunt conform caruia trupa Deep Purple se reuneste in formula initiala Blackmore, Gillan, Glover, Lord si Paice. In acelasi an lanseaza "Perfect Strangers" uramt in 1987 de "The House of Blue Light". Problemele dintre Blackmore si Gillan au reaparut iar Gillan a parasit trupa in 1989. Locul sau in trupa a fost luat de Joe Lynn Turner, vocalist la Rainbow.
Lord si Paice au sustinut reintoarcerea lui Gillian iar in 1993, in formula completa inregistreaza "The Battle Rages On". In timpul turneului din 1994, Blackmore a spus adio lui Deep Purple. In locul sau au fost adusi pe rand Joe Satriani si Steve Morse.
Deep Purple, in noua formula, lanseaza "Purpedicular" (1996) si "Abandon"(1998) si pornesc in turnee mondiale pentru a le promova. In 2002, membrul fondator, Jon Lord decide dupa 34 de ani sa lucreze si la proiecte solo. El este inlocuit de keyboardistul de la Rainbow/Whitesnake, Don Airey.
In 2003, Deep Purple lanseaza albumul de succes "Bananas" fiind urmat de un turneu de promovare.
In iulie 2005, trupa canta in cadrul Live 8 din Canada iar in octombrie lanseaza "Rapture of the Deep si pornesc in turneul " Rapture of the Deep tour".
Discografie:
* 1968 Shades of Deep Purple
* 1968 The Book of Taliesyn
* 1969 Deep Purple
* 1970 Deep Purple In Rock
* 1971 Fireball
* 1972 Machine Head
* 1973 Who Do We Think We Are
* 1974 Burn
* 1974 Stormbringer
* 1975 Come Taste the Band
* 1984 Perfect Strangers
* 1987 The House of Blue Light
* 1990 Slaves & Masters
* 1993 The Battle Rages On
* 1996 Purpendicular
* 1998 Abandon
* 2003 Bananas
* 2005 Rapture of the Deep
Succesul a venit o data cu lansarea, in 1968, a albumului de debut "Shades of Deep Purple" mai ales prin single-ul "Hush". Dupa cateva turnee in SUA si cateva albume lansate "The Book of Taliesyn" (1969) si "Deep Purple" (1969) trupa s-a completat cu vocalistul Ian Gilan si bassistul Roger Clover. Noua formula a inregistrat, ceea ce se considera a fi cea mai buna colaborare a unei trupe rock cu o orchestra, "Concerto for Group and Orchestra" in 1969.
Dupa acest album, chitaristul Blackmore a preluat fraiele creatiei in trupa si i-a exploatat vocea puternica a lui Gillan dand ca rezultate, probabil, cele mai bune albume ale trupei: "Deep Purple In Rock" (1970), "Fireball" (1971), "Machine Head" (1972) si "Who Do We Think We Are" (1973). Piesele care au iesit in evidenta de pe aceste trei albume au fost : "Black Night", "Child In Time", "Strange Kind Of Woman", "Highway Star", "Woman From Tokyo" si "Smoke On The Water".
In ciuda succesului comercial, in "Deep Purple" s-au creat puternice disensiuni intre Blackmore si Gillan culminand cu plecarea celui din urma insotit si de Glover. La scurt timp au fost inlocuiti de cantaretul David Coverdale si basistul Glen Hughes. Cei doi au adaugat un pic de R'n'B/ soul albumelor din 1974 "Burn" si "Stormbringer", albume care nu l-au multumit pe Blackmore. Acest fapt l-au indepartat de trupa, acesta formand o alta trupa - Rainbow- impreuna cu vocalistul Ronnie James Dio. Chitaristul Tommy Bolin este adus in Deep Purple pentru a-l inlocui pe Blackmore. A urmat albumul "Come Taste the Band" in 1975 care nu a multumit fanii. Datorita ostilitatii publicului Tommy Bolin se apuca de droguri, murind in 1976 datorita unei supradoze de heroina.
Moartea lui Bolin a dezintegrat Deep Purple si mai mult, membrii trupei reorientandu-se spre trupe ca Rainbow, Gillan sau Whitesnake.
In aprilie 1984, apare marele anunt conform caruia trupa Deep Purple se reuneste in formula initiala Blackmore, Gillan, Glover, Lord si Paice. In acelasi an lanseaza "Perfect Strangers" uramt in 1987 de "The House of Blue Light". Problemele dintre Blackmore si Gillan au reaparut iar Gillan a parasit trupa in 1989. Locul sau in trupa a fost luat de Joe Lynn Turner, vocalist la Rainbow.
Lord si Paice au sustinut reintoarcerea lui Gillian iar in 1993, in formula completa inregistreaza "The Battle Rages On". In timpul turneului din 1994, Blackmore a spus adio lui Deep Purple. In locul sau au fost adusi pe rand Joe Satriani si Steve Morse.
Deep Purple, in noua formula, lanseaza "Purpedicular" (1996) si "Abandon"(1998) si pornesc in turnee mondiale pentru a le promova. In 2002, membrul fondator, Jon Lord decide dupa 34 de ani sa lucreze si la proiecte solo. El este inlocuit de keyboardistul de la Rainbow/Whitesnake, Don Airey.
In 2003, Deep Purple lanseaza albumul de succes "Bananas" fiind urmat de un turneu de promovare.
In iulie 2005, trupa canta in cadrul Live 8 din Canada iar in octombrie lanseaza "Rapture of the Deep si pornesc in turneul " Rapture of the Deep tour".
Discografie:
* 1968 Shades of Deep Purple
* 1968 The Book of Taliesyn
* 1969 Deep Purple
* 1970 Deep Purple In Rock
* 1971 Fireball
* 1972 Machine Head
* 1973 Who Do We Think We Are
* 1974 Burn
* 1974 Stormbringer
* 1975 Come Taste the Band
* 1984 Perfect Strangers
* 1987 The House of Blue Light
* 1990 Slaves & Masters
* 1993 The Battle Rages On
* 1996 Purpendicular
* 1998 Abandon
* 2003 Bananas
* 2005 Rapture of the Deep
(G.C.)