Enciclopedia clopotel
Faringe
La nivelul faringelui are loc incrucisarea caii aeriene cu calea digestiva. De altfel, spre a ajunge in faringe, aerul poate urma si calea bucala. intr-adevar, arunci cand fosele nazale sunt "infundate" din cauza unei secretii mucoase mai abundente, a unor vegetatii, sau cand este necesara o ventilare mai energica a plamanilor (ex. in cazul unor eforturi succesive), se respira si pe gura. Calea bucala este intrebuintata in mod curent pentru iesirea aerului in timpul vorbirii si atunci cand se canta.
Laringele, situat in partea superioara a gatului, are un schelet format din cartilagii. Imediat deasupra traheei se gaseste un cartilaj inelar numit cartilajul cricoid. Superior acestuia este situat cartilajul tiroid, care are forma unei carti deschise cu muchia in fata („marul lui Adam"). De aceasta muchie se prinde epiglota, un cartilaj in forma de frunza ce astupa intrarea in laringe si obliga bolul alimentar sa patrunda in faringe, luand calea esofagului.
Posterior, este alcatuit din doua cartilaje numite aritenoide pe care se prind cu un capat corzile vocale, cu celalalt capat prinzandu-se cartilajul tiroid. Toate cartilajele sunt unite intre ele prin legaturi fibroase . Laringele este organul vorbirii si in interiorul sau se gasesc coardele vocale in numar de patru, cate doua de fiecare parte, una superioara si una inferioara.
Ele sunt cute ale mucoasei laringiene. Coardele vocale inferioare sunt singurele care au rol in vorbire, avand in alcatuirea lor fibre musculare si tesut conjunctiv elastic mai dezvoltate. Pe fata externa a acestor cartilaje se prind muschii laringelui, sub a caror actiune cartilajele se misca, si coardele vocale, care sunt prinse pe fata interna a cartilajelor, deci sunt puse in tensiune.
Spatiul dintre ele poate fi largit sau stramtat, dupa sunetul care trebuie emis. Acest spatiu se numeste glota. in timpul respiratiei, glota este larg deschisa si coloana de aer poate trece usor in ambele sensuri. Producerea sunetelor articulate este determinata de apropierea coardelor vocale, micsorand spatiul glotei. Cand acestea sunt mai apropiate, se produc sunete mai inalte; cand deschiderea glotica este mai mare, se produc sunete mai joase.
Sunetele se produc prin vibratia coardelor vocale (inferioare) la iesirea aerului din plamani. Acest sunet se intareste in cavitatile bucala si nazala ca in niste camere de rezonanta. La producerea sunetului mai participa buzele si limba. Din combinarea sunetelor articulare rezulta vorbirea, care deosebeste esential pe om de animale.
Laringele, situat in partea superioara a gatului, are un schelet format din cartilagii. Imediat deasupra traheei se gaseste un cartilaj inelar numit cartilajul cricoid. Superior acestuia este situat cartilajul tiroid, care are forma unei carti deschise cu muchia in fata („marul lui Adam"). De aceasta muchie se prinde epiglota, un cartilaj in forma de frunza ce astupa intrarea in laringe si obliga bolul alimentar sa patrunda in faringe, luand calea esofagului.
Posterior, este alcatuit din doua cartilaje numite aritenoide pe care se prind cu un capat corzile vocale, cu celalalt capat prinzandu-se cartilajul tiroid. Toate cartilajele sunt unite intre ele prin legaturi fibroase . Laringele este organul vorbirii si in interiorul sau se gasesc coardele vocale in numar de patru, cate doua de fiecare parte, una superioara si una inferioara.
Ele sunt cute ale mucoasei laringiene. Coardele vocale inferioare sunt singurele care au rol in vorbire, avand in alcatuirea lor fibre musculare si tesut conjunctiv elastic mai dezvoltate. Pe fata externa a acestor cartilaje se prind muschii laringelui, sub a caror actiune cartilajele se misca, si coardele vocale, care sunt prinse pe fata interna a cartilajelor, deci sunt puse in tensiune.
Spatiul dintre ele poate fi largit sau stramtat, dupa sunetul care trebuie emis. Acest spatiu se numeste glota. in timpul respiratiei, glota este larg deschisa si coloana de aer poate trece usor in ambele sensuri. Producerea sunetelor articulate este determinata de apropierea coardelor vocale, micsorand spatiul glotei. Cand acestea sunt mai apropiate, se produc sunete mai inalte; cand deschiderea glotica este mai mare, se produc sunete mai joase.
Sunetele se produc prin vibratia coardelor vocale (inferioare) la iesirea aerului din plamani. Acest sunet se intareste in cavitatile bucala si nazala ca in niste camere de rezonanta. La producerea sunetului mai participa buzele si limba. Din combinarea sunetelor articulare rezulta vorbirea, care deosebeste esential pe om de animale.
Enciclopedie de biologie, Editura ALL