Enciclopedia clopotel

Digestia intestinala

Intestinul subtire reprezinta segmentul digestiv in care se desavarseste digestia. Ajunsi in intestin, produsii din digestia gastrica vor suferi in continuare transformari, care-i vor aduce in cele din urma in stare de a se putea absorbi prin epiteliul intestinal. Ca si in celelalte compartimente ale tubului digestiv, au loc aici procese mecanice si chimice.

Activitatea motorie a intestinului subtire se manifesta sub forma de contractii prin care se asigura framantarea, amestecarea continutului intestinal cu sucurile digestive si inaintarea masei alimentare in lungul tractusului intestinal. Miscarile segmentare se fac prin aparitia unor inele de contractie, care impart continutul intestinului in fragmente. Dupa putin timp apar si alte inele de contractie la jumatatea acestor segmente, in timp ce primele contractii se relaxeaza. Succesiunea de contractii serepeta, realizand amestecul continutului intestinal cu sucurile gastrice.

Miscarile de transport ale masei alimentare se realizeaza prin unde peristaltice, care apar in portiunea initiala si se propaga spre portiunea terminala a intestinului. Intestinul prezinta contractii tonice care adapteaza capacitatea intestinala la cantitatea de alimente primite. Toate aceste miscari sunt controlate si coordonate pe cale nervoasa si umorala.

Procesele chimice
Chimul gastric ajuns in duoden capata reactie alcalina si prin procesele mecanice descrise se imbiba cu sucul intestinal format din produsul de secretie al glandelor intestinale, la care se adauga produsul de secretie al celor doua glande anexe: pancreasul si ficatul. Secretiile acestor doua glande sunt primele care actioneaza asupra continutului venit din stomac, ducand mai departe digestia, care va fi desavarsita de sucul intestinal propriu. Sucul pancreatic prezinta o reactie puternic alcalina care neutralizeaza aciditatea chimului gastric, creand conditii prielnice de activitate tuturor enzimelor care actioneaza in intestin.

Sucul pancreatic contine enzime pentru toate cele trei feluri de substante organice: glucide, protide si lipide. Enzimele sunt puternice, ele pot sa atace nu numai ceea ce a rezultat din digestia bucala si gastrica, ci chiar si macromoleculele ce au scapat actiunii fermentilor din compartimentele respective. Pentru glucide se gaseste in sucul pancreatic cea mai puternica amilaza din tractusul digestiv. Ca si amilaza salivara, ea determina degradarea amidonului, prin hidroliza pana la maltoza (dizaharid, format din doua molecule de gluciza).

Pentru proteine, pancreasul produce un complex de fermenti. Acesti fermenti ajung in intestin sub forma inactiva (profermenti), ca de exemplu tripsina sub forma de tripsinogen, care, in contact cu enterochinaza, elaborata de glandele din mucoasa duodenala, se transforma in tripsina activa. Tripsina astfel activata ataca moleculele proteice si impreuna cu alte enzime provenite de la pancreas, duc la transformarea (degradarea) proteinelor in substante mai simple (tripeptide, dipeptide), care sub actiunea erepsinei din sucul intestinal sunt desfacute in aminoacizi (produsi finali ai digestiei proteinelor).

Lipidele ajunse in intestin sunt mai intai emulsionate de bila. Emulsionarea reduce grasimile la picaturi foarte fine, ce ofera o suprafata mare de contact cu enzima. Pentru lipide sucul pancreatic poseda o lipaza care, prin hidroliza, desface moleculele de grasime in glicerina si acizi grasi. Dupa cum se vede, nici fermentii din sucul pancreatic nu aduc degradarea pana la capat. Sarcina de a continua digestia pana la produsii finali revine fermentilor din sucul secretat de glandele intestinale.

Sucul intestinal cuprinde de asemenea fermenti pentru cele trei categorii de substante organice. in alimente, in afara de polizaharide care sunt degradate de amilaze, se gasesc si dizaharide, ca de exemplu: zaharoza din fructe si zahar, lactoza din lapte. Acestea sunt desfacute in monozaharide direct in intestin. Pentru ele exista in secretia glandelor intestinale fermenti ca: maltaza, zaharaza si lactaza.

Pentru lipide exista lipaza intestinala care alaturi de lipaza pancrearica si cea gastrica asigura desfacerea acestora in componentele lor. Pentru dipeptide si tripeptide exista, de asemenea, complexul de fermenti cunoscut sub numele de erepsina, care desavarseste digestia ducand la degradarea acestora pana la aminoacizi. Mecanismul de secretie atat al sucului pancreatic, cat si al celui intestinal este dublu: nervos si umoral. Mecanismul umoral detine rolul principal.

Alimentele acide din stomac, luand contact cu mucoasa duodenala, duc la eliberarea de catre acestea a doi hormoni numiti secretina si pancreozina, care trec in sange si ajung la pancreas stimulandu-i secretia. Secretia pancreasului este declansata si pe cale nervoasa prin influxuri venite pe calea nervului vag (parasimpatic). Tot pe cale umorala, sub actiunea stimulatoare a produsilor de degradare a alimentelor se elibereaza de catre mucoasa intestinala un alt hormon numit enterocrinina, care, absorbit in sange, ajunge la glandele intestinale, declansand secretia acestora. Sistemul nervos joaca rol secundar.
 
Secretia biliara
Prin produsul sau de secretie, bila, ficatul joaca rol de glanda digestiva. Bila nu contine fermenti, dar intervine in digestia si absorbtia grasimilor. in acelasi timp, joaca rol de excretie, deoarece contine substante ce trebuie eliminate din organism, ca de exemplu, pigmentii biliari. Substantele principale care intra in compozitia bilei sunt sarurile biliare si pigmentii biliari.

Sarurile biliare au rolul de a emulsiona grasimile, facand posibila actiunea lipazei. De asemenea, ele se combina cu acizii grasi si inlesnesc absorbtia grasimilor. Pigmentii biliari reprezinta produsi de degradare ai hemoglobinei care nu au nici un rol fiziologic, urmand sa fie eliminati pe aceasta cale. Ei sunt aceia care dau culoarea verde caracteristica bilei si coloreaza materiile fecale. Uneori se varsa in sange si se depun in tegumente si mucoase, dandu-le culoarea galbena caracteristica, in caz de icter (galbinare).

Mecanismul de excretie al bilei
Secretia biliara este continua, dar eliminarea sa in duoden este intermitenta. Cand nu sunt alimente in partea superioara a intestinului, bila nu se elimina. intre mese, bila secretata se inmagazineaza in vezicula biliara. Cand chimul gastric a ajuns in duoden, prin relaxarea sfincterului si contractia peretilor veziculei, bila se varsa in duoden. Mecanismul de excretie a bilei este nervos si umoral. Pe cale nervoasa, parasimpaticul stimuleaza evacuarea bilei. Alimentele grase ajunse in duoden duc la eliberarea unui hormon care, pe cale umorala, declanseaza mecanismul de evacuare a bilei.


Enciclopedie de biologie, Editura ALL