Enciclopedia clopotel

Evul Mediu si cavaleria in Occident si in Asia

In Evul Mediu, invaziile barbare si caderea Imperiului roman de Apus au impins in fata o noua clasa dominanta, nobilimea feudala. Folosindu-se de introducerea din Orient a scaritei de sa, care permitea atacul cu lancea cu sprijinitoare, nobilimea feudala a asigurat preponderenta militara a cavaleriei grele. Intr-o lume fragmentata din punct de vedere politic si economic, disparand posibilitatea de a incadra si a conduce in mod organic formatiuni de infanterie mari, forta militara a trebuit, in mod inevitabil, sa se bazeze pe figura cavalerului (in masura sa sustina dotarea excesiv de costisitoare pentru epoca aceea) care, din cand in cand se integra in structura armatei feudale si care de cele mai multe ori se angaja in lupte sporadice si legate de conflicte de o importanta locala limitata.

Sabie

Un alt exemplu semnificativ al relatiei existente intre decaderea politica si militara a unei puteri unitare si nasterea unei elite de razboinici de profesie, care sfarsesc prin a-si asuma un rol politic hotarator, se regaseste in Japonia perioadei feudale (sec. XII-XVIII): daimyo, nobilimea legata de pamant si care s-a transformat in aristocratie razboinica, si vasalii lor, samuraii, cu caracteristicul lor cod de onoare au influentat pe o perioada lunga istoria acestei tari, faramitand autoritatea imparajilor si sogunilor, intr-o constelatie de potentati locali.

                                          ArmuraSabie

In Europa, din contra, rolul politic si militar al cavaleriei feudale (acoperita tot mai puternic si mai mult de armuri complexe, pe care le foloseau luptatorii si caii lor) a intrat in criza destul de repede, mai intai datorita arcasilor din lumea islamica, in timpul cruciadelor (sec. XI-XIII), apoi datorita militiilor pedestre (si acestea dotate cu arcuri), din cadrul comunelor libere care amenintau incet, dar inexorabil intregul sistem al feudalismului. Lovitura mortala data armelor tipice ale cavaleriei grele a venit din reinvierea, in cantoanele elvetiene, a formatiunilor inchise de infanteristi inarmati cu lanci lungi de 4-6 m cu varfuri de fier si halebarde: companiile de mercenari elvetieni au fost dominante pe campurile de lupta europene mult timp.

Sursa: Enciclopedie de Istorie Universala - Editura All