Enciclopedia clopotel
Cursa inarmarilor in sec. XIX-XX
Progresele inregistrate de cercetarea tehnologica in sec. XIX (inventarea sistemelor de ochire, cartuselor si sistemului de reincarcare pentru armament portabil si tunuri, a afeturilor pentru artilerie; dezvoltarea armelor cu repetitie si automate) au facut sa creasca eficienta armamentului intr-o masura de neconceput cu cateva decenii inainte si au constituit conditia importanta a unei agresive politici de putere pentru natiunile europene si SUA. Legatura tehnica necesara si avantajoasa economic care s-a instaurat intre marea industrie si productia militara a alimentat la randul sau cursa inarmarilor, punand la dispozitia comunitatilor politice (mici sau mari, bogate sau sarace) un potential distructiv tot mai vast si inovator. Primul razboi mondial a cunoscut folosirea, deloc marginala, pe campul de lupta a unor noi arme: chimice, avioane, submarine si tancuri.
Enormele pierderi umane din timpul conflictului i-au convins pe unii oameni politici sa-si puna in mod serios problema unui control al armelor. in cursul celui de-al doilea razboi mondial, armele experimentate in conflictul precedent au jucat un rol hotarator: a fost cazul tancurilor, incadrate in unitati blindate si al aviatiei, care s-a dovedit hotaratoare nu numai in luptele terestre, ci si in cele navale, incat a dus la aparitia unui nou tip de nava de razboi: portavionul. Dupa razboi, efectul combinat al descoperirii fisiunii nucleare (care a dus la producerea celor doua bombe atomice care au explodat la Hiroshima si Nagasaki) si al confruntarii politice si ideologice dintre cele doua superputeri, sovietica si americana, a determinat o noua faza de accelerare a cursei inarmarilor.
La inceputul anilor '50 si-a facut aparitia bomba H sau cu hidrogen, de sute de ori mai puternica decat primele bombe atomice. Rachetele (folosite deja de germani cu focoase conventionale in timpul celui de-al doilea razboi mondial) au fost dotate cu focoase nucleare si destinate sa acopere distantele intercontinentale. in aceste conditii, fiecare din cele doua superputeri, pentru a replica in mod adecvat unui atac al adversarului si a-1 descuraja pe dusman sa inceapa cel dintai un razboi nuclear, a fost nevoita sa-si intareasca tot mai mult propriul arsenal si sa stimuleze, in acelasi timp, cercetarea asupra unor noi instrumente, mai sofisticate, pana la inceperea in 1983 a programului american SDI (Initiativa de Aparare Strategica), centrat pe arme spatiale si sateliti dotati cu raze laser pentru interceptarea rachetelor. Posibilitatea de folosire a armelor nucleare numai in cazul unui razboi total, a determinat o puternica relansare a armamentelor traditionale, si acestea tot mai sofisticate. intre anii '80 si '90 prabusirea regimurilor comuniste din Europa si disparitia URSS, implicand sfarsitul opozitiei bipolare, au eliminat (cel putin teoretic) premisele echilibrului de teroare nucleara. Faptul acesta nu influenteaza dezvoltarea armelor conventionale, obiect al unui comert foarte infloritor dintre tarile industrializate producatoare si tarile din Lumea a Treia.
Enormele pierderi umane din timpul conflictului i-au convins pe unii oameni politici sa-si puna in mod serios problema unui control al armelor. in cursul celui de-al doilea razboi mondial, armele experimentate in conflictul precedent au jucat un rol hotarator: a fost cazul tancurilor, incadrate in unitati blindate si al aviatiei, care s-a dovedit hotaratoare nu numai in luptele terestre, ci si in cele navale, incat a dus la aparitia unui nou tip de nava de razboi: portavionul. Dupa razboi, efectul combinat al descoperirii fisiunii nucleare (care a dus la producerea celor doua bombe atomice care au explodat la Hiroshima si Nagasaki) si al confruntarii politice si ideologice dintre cele doua superputeri, sovietica si americana, a determinat o noua faza de accelerare a cursei inarmarilor.
La inceputul anilor '50 si-a facut aparitia bomba H sau cu hidrogen, de sute de ori mai puternica decat primele bombe atomice. Rachetele (folosite deja de germani cu focoase conventionale in timpul celui de-al doilea razboi mondial) au fost dotate cu focoase nucleare si destinate sa acopere distantele intercontinentale. in aceste conditii, fiecare din cele doua superputeri, pentru a replica in mod adecvat unui atac al adversarului si a-1 descuraja pe dusman sa inceapa cel dintai un razboi nuclear, a fost nevoita sa-si intareasca tot mai mult propriul arsenal si sa stimuleze, in acelasi timp, cercetarea asupra unor noi instrumente, mai sofisticate, pana la inceperea in 1983 a programului american SDI (Initiativa de Aparare Strategica), centrat pe arme spatiale si sateliti dotati cu raze laser pentru interceptarea rachetelor. Posibilitatea de folosire a armelor nucleare numai in cazul unui razboi total, a determinat o puternica relansare a armamentelor traditionale, si acestea tot mai sofisticate. intre anii '80 si '90 prabusirea regimurilor comuniste din Europa si disparitia URSS, implicand sfarsitul opozitiei bipolare, au eliminat (cel putin teoretic) premisele echilibrului de teroare nucleara. Faptul acesta nu influenteaza dezvoltarea armelor conventionale, obiect al unui comert foarte infloritor dintre tarile industrializate producatoare si tarile din Lumea a Treia.
Sursa: Enciclopedie de Istorie Universala - Editura All