Enciclopedia clopotel
Budism
Budismul este o religie fondata in sec. VI i.Hr. in India de catre Siddharta Gautama, zis Buddha. Invatatura (dharma) lui Buddha se sprijina pe doctrina reincarnarilor si pe aceea a legii recompensarii meritelor (Kharma).
Pentru a se elibera de sirul acesta de vieti si suferinte, Buddha propune "cele patru adevaruri nobile":
1) tot ceea ce exista este durere, mizerie, vremelnicie;
2) aceasta stare nefericita este cauzata de dorinta si nestiinta;
3) este posibila o depasire a acestei stari, tot asa cum este posibila si salvarea;
4) calea ce duce la o asemenea eliberare este „cararea cu opt raspantii" (parerea dreapta, tinta dreapta, vorba dreapta, fapta dreapta, meseria dreapta, truda dreapta, atentia dreapta, concentrarea dreapta).
Acest mesaj care invita la detasarea de lucruri si intamplari si la linistea interioara a influentat profund populatiile care au venit in contact cu budismul o data cu expansiunea lui.
Incepand cu sec. III i.Hr, cu imparatul Asoka, convertit la budism pentru ca a fost tulburat de ororile razboaielor sale de cucerire, budismul a capatat o mare importanta in toata India, raspandindu-se mai tarziu prin predicile calugarilor misionari in Asia Centrala, de sud si de est (Nepal, Tibet, Ceylon, Coreea, Indochina, China si Japonia).
Lipsa unei autoritati doctrinare centrale si capacitatea budismului de a se adapta la credintele si realitatile locale a favorizat proliferarea diferitelor curente, adeseori deosebit de sincretice si divergente intre ele (de la agnosticismul pragmatic al budismului theravada sau mai tarziu hinayana, la religiozitatea populara si politeista a budismului mahayana).
Incet, incet subminat in India de hinduism (sec. VII-VIII d.Hr.) si impiedicat in raspandirea sa in China de confucianism, budismul s-a raspandit in Japonia incepand cu sec. VI; in Tibet, unde patrunsese in cursul sec. VII, a suferit transformari originale, punand bazele unei religii care s-a dezvoltat in sens teocratic (lamaism - v. Dalai Lama).
Misionarul indian Bodhidharma (sec. V) a raspandit in China si in Coreea o forma de budism care acorda atentie aspectelor de introspectie individuala bazate pe dhyana (concentrare): o asemenea forma a trecut in sec. XII in Japonia si e cunoscuta sub numele de Zen.
Pentru a se elibera de sirul acesta de vieti si suferinte, Buddha propune "cele patru adevaruri nobile":
1) tot ceea ce exista este durere, mizerie, vremelnicie;
2) aceasta stare nefericita este cauzata de dorinta si nestiinta;
3) este posibila o depasire a acestei stari, tot asa cum este posibila si salvarea;
4) calea ce duce la o asemenea eliberare este „cararea cu opt raspantii" (parerea dreapta, tinta dreapta, vorba dreapta, fapta dreapta, meseria dreapta, truda dreapta, atentia dreapta, concentrarea dreapta).
Acest mesaj care invita la detasarea de lucruri si intamplari si la linistea interioara a influentat profund populatiile care au venit in contact cu budismul o data cu expansiunea lui.
Incepand cu sec. III i.Hr, cu imparatul Asoka, convertit la budism pentru ca a fost tulburat de ororile razboaielor sale de cucerire, budismul a capatat o mare importanta in toata India, raspandindu-se mai tarziu prin predicile calugarilor misionari in Asia Centrala, de sud si de est (Nepal, Tibet, Ceylon, Coreea, Indochina, China si Japonia).
Lipsa unei autoritati doctrinare centrale si capacitatea budismului de a se adapta la credintele si realitatile locale a favorizat proliferarea diferitelor curente, adeseori deosebit de sincretice si divergente intre ele (de la agnosticismul pragmatic al budismului theravada sau mai tarziu hinayana, la religiozitatea populara si politeista a budismului mahayana).
Incet, incet subminat in India de hinduism (sec. VII-VIII d.Hr.) si impiedicat in raspandirea sa in China de confucianism, budismul s-a raspandit in Japonia incepand cu sec. VI; in Tibet, unde patrunsese in cursul sec. VII, a suferit transformari originale, punand bazele unei religii care s-a dezvoltat in sens teocratic (lamaism - v. Dalai Lama).
Misionarul indian Bodhidharma (sec. V) a raspandit in China si in Coreea o forma de budism care acorda atentie aspectelor de introspectie individuala bazate pe dhyana (concentrare): o asemenea forma a trecut in sec. XII in Japonia si e cunoscuta sub numele de Zen.
Enciclopedie de Istorie Universala - Editura All