|
|
|
|
 |
| |
Dupa ce se aseza imparatul pe tron, judecata incepu. Negutatorul isi spuse pasul si zice ca isi pune nadejdea in intelepciunea imparateasca si asteapta sa hotarasca imparatul cum il va lumina Dumnezeu. Dascalul o malcise de tot, iara femeia indruga si ea cateva vorbe, aruncand toata vina in spinarea dascalului. Atunci imparatul intreba pe negustor ca: daca isi va vedea copiii, i-ar cunoaste el?
- Mai e vorba? raspunse negutatorul.
El se uita la amandoi imparatii si nu mai cuteza sa zica nici bleau.
- Noi suntem, raspunse imparatul.
La aceste cuvinte, femeia si dascalul o sfleclira de tot si tremurau ca varga. Iara negutatorul, crestea inima intr-insul de bucurie ca-si gasise copiii.
Imparatul zise ca de cand el este imparat, asa pricina grea nu mai judecase. Hotari dara ca toti sa caza in genunchi si sa roage pe Dumnezeu sa le arate dreptatea lui.
Asa si facura.
Pe cand inca se rugau, deodata, dascalul si femeia se facura stane de piatra.
Imparatul porunci sa puie asta stane de piatra de o parte si de alta la scara palatului. Iara negustorul ramase la curtea imparateasca.
In vremea aceasta, fratele cel mic, dupa ce se desparti de fratii sai, se duse, se duse, ca cuvantul din poveste ce d-aci incolo se gateste, si ajunse la orasul unde il scosese drumul pe care apucase el. Acolo daca sosi, trase la gazda la un om al lui Dumnezeu. De cate ori se culca, de atatea ori gasea cate o punga cu galbeni la capataiul sau cand se scula.
Ceru de la gazda pe cineva care sa-i arate lucrurile cele mai insemnate. Dupa ce ocoli crucis si curmezis tot orasul, vazand tot ce era vrednic de vazut, ajunse la margine si acolo era un ostrov. Iara daca vru a sti ce era acolo, calauza se feri d-a-i spune.
Seara intreba pe gazda si aceasta ii zise:
- Sa nu care cumva sa te muste sarpele de inima sa te duci acolo, ca e stingere de tine.
- Pentru ce? intreba flacaiandrul.
- Pentru ca acolo sade o maiastra si oricine merge la dansa se intoarce capiu. Si apoi nimeni nu poate sa mearga sa o vaza, pana ce nu o da doua pungi de bani.
- Asta este tot? Maine ma duc sa o vaz, zise el, bani am destui, precum vezi.
Nici rugaciunile gazdei, nici frica de capiare nu l-a putut opri de a merge sa vaza pe acea maiastra.
Se duse deci, dadu doua pungi de bani si intra in ostrov. Acolo umbla catva timp, ca un haidamac, pe dinafara, ca doar maiastra va iesi la fereastra palatului sa o vaza. Ea iesi, el o vazu si apoi se intoarse. A doua zi se duse iara, a treia zi iara si tot astfel cateva zile d-a randul. De ce o vedea, d-aia dorea sa o mai vaza.
Maiastra baga de seama ca el venea intr-una de cateva zile. "Trebuie sa aiba multi bani", se gandi ea.
|
|
|
 |
|
|
|
|
|
