Crezand ca si in smochinele lui este ascuns vrun farmec numai bun pentru dansa, porunci de-i cumpara cosul cu totul. El lua banii si se facea a se mai plimba prin ostrov.
Maiastra se puse la masa. Cand la sfarsitul mesei, dupa ce mancara impreuna cu ai lor smochine, se facura magari.
Hat in sus, hat in jos. Ba ca o fi una, ba ca o fi alta, nimic. Ramasera magari ca toti magarii.
Atunci flacaiandrul, prinzandu-i, le puse cate un capastru in cap, ii lega unul de altul si ii duse cu dansul, dupa ce lua covatica si o baga in san, caci inima gainei o mancase maiastra.
Se duse cu cardul de magari la gazda lui.
- Acum sa stii ca ma duc intr-ale mele, zise el gazdei, bani ai destui, ostrovul si palaturile sunt ale tale. Ramai sanatos.
- Sa ne vedem sanatosi, raspunse gazda, si sa auzim de bine. Dara cu turma aia de magari ce ai sa faci? Ia-ti un argat, care sa vaza de ei.
Asa si facu. Tocmi un argat si porni sa mearga la fratii lui, cu alaiul dupa dansul.
Pe cand mergea, fratele nazdravan spune imparatului toate cele intamplate fratelui lor celui mai mic, si se pregatira sa-l priimeasca cu cinste.

Cand ajunse la marginea cetatii unde domnea imparatul, se mira ca gasi pe fratele sau cel mijlociu care il astepta. Acesta ii povesti toata intamplarea cu muma lor si a dascalului, si cum ii pedepsise Dumnezeu. Planse fratele cel mic de osanda dumnezeiasca ce cazuse peste muma lor, apoi merse de se infatisa imparatului. Cum se vazura, se cunoscura si se imbratisara.

Apoi ceru de la imparatul sa-i dea un grajd curat unde sa-si puie magarii, pe care singur ii ingrijea. Trecu ce trecu si nici pomeneala nu era ca sa faca pe magari sa se schimbe iarasi in oameni. Intr-o zi, la masa, cand vazu ca frate-sau cel mic este cu voie buna, imparatul ii zise:
- Ei, ce ai de gand cu magarii tai, destul i-ai pedepsit, iarta-i. Sa nu socotesti ca nu stiu tot ce ai patit. Dara este destul. Mai cu seama caci stiu ca se topeste inima in tine de dorul ei.
- Adevar ai grait, ii raspunse fratele cel mic. Pentru hatarul tau fac tot.
Trimise de aduse magarii acolo, le dete de mancara roscove si indata se facura iara oameni. Toti cei de fata ramasera inmarmuriti cand vazura asta minune. Apoi ochii tutulor se atintira la maiastra si marturisira ca asa frumusete de muiere nici c-au mai vazut, si nici ca se mai poate afla in toata lumea.

Ea atunci incepu a zice:
- Mai intai multumesc imparatului ca s-a induiosat de starea cea proasta si ticaloasa in care ajunsesem si a staruit de ne-a facut oameni la loc.
Apoi, uitandu-se la fratele imparatului cel mic, ii zise:
- Numai tu mi-ai venit de hac pe lumea asta, daca voiesti, sunt gata a te lua de barbat. Iarta-ma pentru neajunsurile ce ti-am facut.
- Apoi eu ce umblam, pacatele mele, cand tot veneam pe la tine, si tu ti-ai batut joc de mine. Fie ca si eu mi-am scos din capete. Sunt gata si eu a te lua de sotie, mai cu seama acum, ca nu mi-a mai ramas la inima nici o zacaseala.

Se pregatira si facura o nunta d-alea imparatestile.
Ei nu se mai dusera de acolo. Ramasera catetrei fratii la un loc.
Trebile imparatiei mergeau gaitan.
Locuitorii apucau si ei de la acesti trei frati cand dreptate, cand povete bune si cand ajutoruri de bani; si in toata lumea se duse vestea despre ei, carora li se zicea: La cei trei frati imparati.

SFARSIT

7  8  9  10	Pagina 11 din 11