|
|
|
|
 |
| |
Femeia, de unde se astepta sa vaza pe dascal multumit pentru ca se jertfise sa-i faca placerea, ramase uimita auzindu-l ca este atata de mahnit. Se duse dara pe langa dansul si cu fel de fel de vorbe dulci voi sa-l inveseleasca.
Iara el, care nu-si lua de loc gandul de la gaina, ii zise:
- Ai voit sa-mi dovedesti ca-ti sunt drag cand te-ai induplecat si ai dat gaina so taie si sa o friga. Ca sa ma incredintez cu desavarsire ca ma iubesti, am sa te pui inca la o incercare. Un lucru am sa-ti mai cer.
- Spune, spune mai curand, sufletul meu, numai sa se poata. Eu insa sunt gata si la moarte sa merg pentru d-ta, ii raspunse femeia.
- Trebuie sa alegi una din doua: ori sa fii cu copiii tai, ori sa fii cu mine. Si iata de ce: sunt dascal de atatia mari de ani, si nu mi s-a mai intamplat ca vreun scolar pana acum sa-mi fi facut rusinea ce mi-a facut copiii tai. Toata lumea stie ca pe copiii tai ii am mai de aproape decat pe ceilalti, eu ma silesc cu ei sa-i invat cate in luna si in soare, fiindca am voit sa-i scot ciraci ai mei, si ei, ce sa vezi? Lasa ca fac miselii si umbla ca dezmeticii pe uliti, de s-a luat lumea de ganduri cu ei, dara azi, sa iasa ei din biserica, sa vie sa manance si apoi sa se intoarca in biserica clefetind din gura! Cu ce obraz sa mai ies eu in lume? Cine o sa-si mai dea copiii la scoala mea? Si decat sa-mi iasa nume rau, mai bine sa mor, caci ce glasuieste o zicatoare: decat sa iasa omului nume rau, mai bine ochii din cap.
- Ce stai, dascale, de vorbesti? Apoi la mine nu te mai gandesti? Nu e pacat de Dumnezeu sa pierdem noi niste copilasi asa de dragalasi si curati ca margaritarul? Cum se poate una ca asta, ca eu sa-mi pierz copilasii? Gandeste-te, dragutul sufletului meu, ca sunt copiii mei.
- Ori ei, ori eu, raspunse el.
- Bine, ce o sa zica barbatul meu cand s-o intoarce? Lumea ma va omori cu pietre, cand va auzi una ca asta.
Dascalul vazu ca a cam scrantit-o si o intoarse pe foaia ailalta.
- Eu nu zic sa-i omoram, ci sa-i trimitem deocamdata la un alt oras, sa zici ca i-ai trimis pentru invatatura. Nu mai pot, ma intelegi? sa stea cu mine aici, caci nu voi sa-mi zica lumea ca sunt dascal d-aia, terchea, berchea, trei lei perechea.
Cu gura zicea el unele ca acestea, dara in capul lui clocea alte ganduri spurcate.
- Ei bine, daca este asa, ma invoiesc, dara cum sa facem? intreba femeia.
- Foarte lesne, raspunse dascalul, la noapte sa-i inchidem intr-o magazie si maine, in faptul zilei, ii iau eu intr-o caruta si i-oi duce sa-i asez la un prieten al meu.
Gandul dascalului era sa ia pe copii, sa-i duca in padure si acolo sa-i spintece pe cate unul, unul, si sa le scoata dintr-insii capul, pipota si inima gainei si sa le inghita el. Dara norocul nu-i sluji nici de asta data.
Copiii fura coprinsi de frica cand se vazura inchisi in magazie. Incepura sa planga. Cel mijlociu insa zise:
- Fratilor, ascultati-ma pe mine, ca va fi bine de noi toti. Stiti de ce ne-a inchis dascalul aici cu voia mamei?
- De ce intrebara ceilalti.
- Dascalul a spus minciuni ca nu insemna nimic slovele de subt aripa gainei. Si d-aia a staruit el pe langa mama de a taiat gaina si s-o manance el, ca sa se implineasca la dansul prorocia din acele slove. Dara n-a vrut Dumnezeu cu dansul.
|
|
|
 |
|
|
|
|
|
