|
|
|
|
 |
| |
Aruncadu-se porumbelul in vazduh, acesta ocoli pe dasupra lumii si veni de se puse drept pe capul baiatului celui mare. Fiii de imparati si de boieri, cari venisera cu gand d-a fi alesi, incepura a striga ca nu se poate, e greseala, nu e bun de imparat, si altele, si cerura ca sa se faca o a doua incercare.
Se inalta dara porumbelul de a doua oara, si de asta data, fara nici un ocol, veni si se puse drept pe capul baiatului. Inca o data strigara fiii boierilor ca nu se poate, nu se poate, si cerura a treia cercare. Iara pe baiat il bagara intr-un sac si-l dusera departe de lume.
La a treia inaltare, porumbelul, dupa ce falfai putin pe dasupra locului pe unde sta baiatul mai-nainte, isi ia zborul si se duse de se puse drept pe sac.
Atunci toata lumea striga intr-o unire ca acesta este imparatul lor. Il scoasera dara din sac si-l dusera de-l asezara pe tron, in sunetul buciumelor, al surlelor si al strigarilor de bucurie ale multimei adunate.
Imparatul cel nou, cum se vazu intronat, mai intai hotari ca frate-sau nazdravanul si batranul ce-i gazduise sa fie nelipsiti de langa dansul. Si cu ajutorul lui fratesau incepu a carmui imparatia cu intelepciune si dreptate. Nu trecu mult si vestea se duse in toate tinuturile si in imparatiile vecinilor despre numele lor, iara supusii lor incepura a-i numi: cei doi frati imparati cu minte si drepti.
Cand auzi dascalul de fuga copiilor, turba de manie: caci era un zacas de n-avea margini. Vru sa-si faca seama singur, dar n-avu curaj. Vazand insa ca norocul ii sta impotriva, se potoli oarecum si se apuca iara de dascalia lui.
Dupa o buna bucata de timp iata ca soseste si tatal copiilor din calatoria cea lunga ce facuse. Adusese cu dansul bogatii dupa bogatii. Cand afla de fuga copiilor, cat paci era sa-i vie rau, dara se stapani. Cerceta in dreapta si in stanga, si i se spuse toata istoria cum s-a intamplat. Atunci el hotari sa ceara dreptate pentru necinstea ce ia facut sotia lui si pentru raul ce i-a pricinuit procletul de dascal.
Merse deci pe la toate dregatoriile si fu straganit prin judecati mai multi ani, fara sa-si dobandeasca dreptatea potrivit cu marimea vinei celor vinovati. Afland si despre numele cel falnic al celor doi frati imparati, negutatorul isi lua femeia si pe dascal si se duse sa-i judece ei.
Mai-nainte insa de a ajunge ei acolo, fratele imparatului, nazdravanul, simtind ca are sa vie tata-sau la judecata, spuse fratine-sau, imparatul, si amandoi se chibzuira ca sa faca o priimire ca unui parinte bun ce le era.
Cand venira impricinatii la infatisare, iesi inainte fratele imparatului si primi pe negustor la scara, iara cand il duse inaintea imparatului, acesta se scula de pe tron si l-a intampinat cu vorbe bune si supuse.
Negustorul se minuna de atata cinste ce i se facu si nu stia ce sa mai zica, se uita in toate partile si nu pricepea nimic din cele ce se faceau. El cauta cand la imparatul, cand la fratele imparatului, se minuna in sine, dara nu cuteza sa zica nimic. Intrand in camara si dascalul cu femeia, statura ca trasniti de Dumnezeu. Vezi ca se stiau vinovati de moarte.
|
|
|
 |
|
|
|
|
|
