|
|
|
|
 |
| |
Acolo, cu prefacaturi, cu marghiolii si cu viclenii il facu de spuse cum are atata stare. Si fiindca flacaiandrul isi pierduse capul cum ajunse langa dansa, se lasa sa fie maglisit, si maiastra ii sterse si covatica. Cum se facu stapana si pe acest lucru, porunci slugilor sale sa-l huiduiasca ca p-o gagauta si il goni cu rusine din ostrov.
Cand se vazu iarasi dat afara si infruntat, nu se putu astampara de necaz, cum de sa nu se tie el, ca sa nu fie si batjocorit, si cu banii luati.
Pleca iara la gazda si-i spuse toata siretenia. Gazda il povatui sa ia pe seama lui o tocitoare de bani din care ii lasase sa se apuce si el de ceva si sa nu mai umble ca un pierde-vara dupa icre verzi.
Eu nu voi, si pleca in lume.
- Ce mi-o da Dumnezeu, zise el.
Merse, merse, prin campii cu inima plina de foc pentru maiastra lui, trecu prin paduri, si nu se putea impaca cu gandul ca n-o sa-si mai poata vedea odorul. In cele din urma, cazu de obida si de mahnire. Stand el asa si zbatandu-se cu gandurile, baga de seama ca p-acolo p-aproape curgea o apa. Se duse sa se scalde ca sa se mai racoreasca.
Tot scaldandu-se, vazu de ceea parte a raului niste smochini. Isi aduse aminte ca nu mancase de doua zile si se duse sa faca o gustarica cu nitele smochine. Manca ce manca, dara incepu a simti ca din ce in ce se schimba. Unde din om ce era, se pomeni deodata magar.
Alta nevoie acum. Cum sa se intoarca in cetate? Pe langa celelalte toate, acum are sa fie si prigonit. Umbland in sus si in jos pe marginea padurei, ii era frica sa intre inauntru padurei, ca sa nu-l apuce vro fiara salbateca, se temea iara sa iasa mai la lumina, ca sa nu-l prinza vrun om, sa-l puie la vro munca ce n-ar putea-o duce. Ce sa faca? Se caina si se vaicarea, de-i plangeai de mila. Toata ziua umbla ratacind cu inima cat un purice de frica. Flamanzi iara. Cautand cate ceva de mancare, dete peste niste roscove. Se apuca sa manance, caci era lihnit de foame.
Cat p-aci era sa moara de bucurie cand vazu ca incet, incet, se schimba si se facu iara om.
Statu in loc si se cruci si el de asta minune. Apoi deodata zice:
- Acum esti a mea! Stai, mai tu, ca ti-o fac eu tie pe piele, femeie fara de inima ce mi-ai fost!
Se apuca si umplu sanul de roscove. Apoi facu un cosulet, cum putu, din nuiele de richita, si culese intr-insul smochine, de care mancase si el.
Dupa ce se intoarse la gazda lui din cetate, ii spuse ca acum s-a implinit.
Auzind insa de faima celor doi imparati intelepti, ii dete un fier ars prin inima, si-si puse in gand a merge la dansii sa vaza, oare n-or fi fratii lui?
Dara pana sa se porneasca catre dansii, se mai duse o data la ostrov, cu cosuletul de smochine pe mana, si incepu a striga la smochine, pe la poarta palatului. Maiastra, auzindu-l, trimise sa-l cheme. Cum il vazu, il cunoscu.
|
|
|
 |
|
|
|
|
|
