Enciclopedia clopotel
Electronica
Viziune de ansamblu
Primii pasi in generarea muzicii electronice s-au facut pe la sfarsitul secolului 19. Primul instrument electronic a fost un fel de telegraf muzical ("the musical telegraph"), inventat de un anume american Elisha Gray in 1874-76. La scurt timp (1899), fizicianul englez William Duddell a creeat un alt "instrument", destul de primitiv. Pe vremea respectiva, cum inca nu erau becuri in Europa, iluminarea strazilor se facea cu ajutorul unor lampi pe baza de carbon. Dar cum acestea scoteau un zumzait/bazait continuu, Duddell a fost angajat sa rezolve problema. Experimentand, el a descoperit ca alternand voltajul, "lampa" putea sa scoata chiar "note". Asa ca a atasat niste clape pentru a controla sunetul si instrumentul rezultat e cunoscut drept "the singing arc".
Cam in aceeasi perioada, Thaddeus Cahill (SUA) proiecta o masinarie ce avea sa fie primul sintetizator, Telharmonium. Primul model (un prototip) a fost finalizat in 1901 si cantarea 7 tone. Dupa ce a obtinut fonduri de la diversi investitori, Cahill a fondat o companie de muzica electrica si a construit un al doilea Telharmonium pe care l-a botezat Dynamophone. Acesta din urma avea aproximativ 18 metri lungime si 200 de tone greutate. Aceasta masinarie imensa producea si bemolii si diezii si era folosita nu pentru muzica experimentala ci pentru a reproduce opere "clasice" ale unor muzicieni prestigiosi gen Handel. Telharmonium-ul transmitea muzica prin intermediul liniilor telefonice celor care se abonau. Astfel se asigura muzica de fundal pentru hoteluri si restaurante. Mai pe scurt, in Decembrie 1914 compania lui Cahill a dat faliment si nu s-a pastrat nici o inregistrare a Telharmonium-ului.
In 1913, futuristul Luigi Russolo a construit o masinarie, sau mai degraba un mecanism numit "Intonorumori". Acesta, desi nu electronic, marcheaza inceputul interesului pentru arta zgomotului. Alaturi de Schonberg, creatorul muzicii dodecafonice, Russolo poate fi considerat printre primele mari influente asupra muzicii experimentale.
Odata cu evoluarea aparaturilor electronice din urmatoarele decenii, artisti precum Varese au deschis o noua zona muzicala numita "electro-acoustic", explorata si azi de Gordon Mumma, de exemplu. Prin anii 40, un stil cu principii asemanatoare futurismului sau poate dadaismului, Muzica Concreta ("musique concrete") a marcat o alta etapa a muzicii experimentale. Apoi prin anii 60 (in special), interesul pentru orient a influentat aparitia muzicii psihedelicie si de "transa", cu precadere in contextul fenomenului "hippy". Pink Floyd aveau sa scoata inregistrari precum "ummagumma"(1969). Nu dupa mult (dar fara a avea neaparat vreo legatura cu cei din urma), a aparut si miscarea "Industrial".
Termenul de Industrial in muzica a pornit, se pare, de la fraza "industrial music for industrial people", folosita de Monte Cazazza pentru a-i descrie pe Throbbing Gristle. Apoi in 1976, membrii T.G. au format casa de discuri Industrial Records, care s-a desfiintat pe la mijlocul anilor '80, cand formatia s-a destramat. Aceasta casa de discuri a influentat o adevarata revolutie muzicala, declansand o masiva dezvoltare a muzicii electronice experimentale. O alta trupa influenta contemporana de industrial e SPK (care mai tarziu si-au schimbat stilul).
Primul val de muzica industriala se apropia mai mult de ceea ce avea sa devina Noise-ul, si anume arta abstractului si a zgomotului (cum sugereaza si numele- noise).A nu se face confuzie intre Noise si Noisecore, care este un soi de grindcore mai haotic (ex: Anal Cunt, Reincarnation etc). Important de zis este ca muzica industriala nu este culta sau academica, nu implica virtuozitate sau mari cunostinte muzicale. In schimb, se bazeaza pe tehnica si o buna cunoastere a aparaturii (indiferent care ar fi). Industrialul este de natura urbana, decadenta, initial produs in spirit D.I.Y., spre deosebire de muzica experimentala de pana atunci care era sofistiscata, pretentioasa si academica.
Prin 1980, a aparut casa de discuri Come Organisation, iar prin intermediu ei, trupe ca Whitehouse si Sutcliffe Jugend s-au dezis de Industrial (acestia mai tarziu fiind catalogati Power Electronics). In Japonia, prima casa de discuri "noise", Lowest Music & Arts, a fondat-o Masami Akita de la Merzbow in 1982 (desi la vremea respectiva aceasta muzica nu era inca inchegata bine ca stil). Popularizarea acestui gen in Europa si SUA e in mare parte datorata celor de la Relapse records, care prin ramura Release au scos o serie de discuri de referinta. Azi industrialul este in general ritmat. Cateva exemple relevante ar fi MZ.412 (Suedia), Mental Destruction (tot Suedia) si Silk Saw (Belgia). Ramura electro-industrialului este mai apropiata de EBM si e reprezentata de formatii gen Frontline Assembly.
E greu de indexat toata istoria industrial si noise, datorita diverselor colaborari intre trupe de stil diferit si a discografiilor (voluminoase) a unora, de ex Merzbow, care a colaborat cu artisti/trupe precum Psychic TV, Autechre, Consumer Electronics, Jazzkammer, Gore Beyond Necropsy etc.
Primii pasi in generarea muzicii electronice s-au facut pe la sfarsitul secolului 19. Primul instrument electronic a fost un fel de telegraf muzical ("the musical telegraph"), inventat de un anume american Elisha Gray in 1874-76. La scurt timp (1899), fizicianul englez William Duddell a creeat un alt "instrument", destul de primitiv. Pe vremea respectiva, cum inca nu erau becuri in Europa, iluminarea strazilor se facea cu ajutorul unor lampi pe baza de carbon. Dar cum acestea scoteau un zumzait/bazait continuu, Duddell a fost angajat sa rezolve problema. Experimentand, el a descoperit ca alternand voltajul, "lampa" putea sa scoata chiar "note". Asa ca a atasat niste clape pentru a controla sunetul si instrumentul rezultat e cunoscut drept "the singing arc".
Cam in aceeasi perioada, Thaddeus Cahill (SUA) proiecta o masinarie ce avea sa fie primul sintetizator, Telharmonium. Primul model (un prototip) a fost finalizat in 1901 si cantarea 7 tone. Dupa ce a obtinut fonduri de la diversi investitori, Cahill a fondat o companie de muzica electrica si a construit un al doilea Telharmonium pe care l-a botezat Dynamophone. Acesta din urma avea aproximativ 18 metri lungime si 200 de tone greutate. Aceasta masinarie imensa producea si bemolii si diezii si era folosita nu pentru muzica experimentala ci pentru a reproduce opere "clasice" ale unor muzicieni prestigiosi gen Handel. Telharmonium-ul transmitea muzica prin intermediul liniilor telefonice celor care se abonau. Astfel se asigura muzica de fundal pentru hoteluri si restaurante. Mai pe scurt, in Decembrie 1914 compania lui Cahill a dat faliment si nu s-a pastrat nici o inregistrare a Telharmonium-ului.
In 1913, futuristul Luigi Russolo a construit o masinarie, sau mai degraba un mecanism numit "Intonorumori". Acesta, desi nu electronic, marcheaza inceputul interesului pentru arta zgomotului. Alaturi de Schonberg, creatorul muzicii dodecafonice, Russolo poate fi considerat printre primele mari influente asupra muzicii experimentale.
Odata cu evoluarea aparaturilor electronice din urmatoarele decenii, artisti precum Varese au deschis o noua zona muzicala numita "electro-acoustic", explorata si azi de Gordon Mumma, de exemplu. Prin anii 40, un stil cu principii asemanatoare futurismului sau poate dadaismului, Muzica Concreta ("musique concrete") a marcat o alta etapa a muzicii experimentale. Apoi prin anii 60 (in special), interesul pentru orient a influentat aparitia muzicii psihedelicie si de "transa", cu precadere in contextul fenomenului "hippy". Pink Floyd aveau sa scoata inregistrari precum "ummagumma"(1969). Nu dupa mult (dar fara a avea neaparat vreo legatura cu cei din urma), a aparut si miscarea "Industrial".
Termenul de Industrial in muzica a pornit, se pare, de la fraza "industrial music for industrial people", folosita de Monte Cazazza pentru a-i descrie pe Throbbing Gristle. Apoi in 1976, membrii T.G. au format casa de discuri Industrial Records, care s-a desfiintat pe la mijlocul anilor '80, cand formatia s-a destramat. Aceasta casa de discuri a influentat o adevarata revolutie muzicala, declansand o masiva dezvoltare a muzicii electronice experimentale. O alta trupa influenta contemporana de industrial e SPK (care mai tarziu si-au schimbat stilul).
Primul val de muzica industriala se apropia mai mult de ceea ce avea sa devina Noise-ul, si anume arta abstractului si a zgomotului (cum sugereaza si numele- noise).A nu se face confuzie intre Noise si Noisecore, care este un soi de grindcore mai haotic (ex: Anal Cunt, Reincarnation etc). Important de zis este ca muzica industriala nu este culta sau academica, nu implica virtuozitate sau mari cunostinte muzicale. In schimb, se bazeaza pe tehnica si o buna cunoastere a aparaturii (indiferent care ar fi). Industrialul este de natura urbana, decadenta, initial produs in spirit D.I.Y., spre deosebire de muzica experimentala de pana atunci care era sofistiscata, pretentioasa si academica.
Prin 1980, a aparut casa de discuri Come Organisation, iar prin intermediu ei, trupe ca Whitehouse si Sutcliffe Jugend s-au dezis de Industrial (acestia mai tarziu fiind catalogati Power Electronics). In Japonia, prima casa de discuri "noise", Lowest Music & Arts, a fondat-o Masami Akita de la Merzbow in 1982 (desi la vremea respectiva aceasta muzica nu era inca inchegata bine ca stil). Popularizarea acestui gen in Europa si SUA e in mare parte datorata celor de la Relapse records, care prin ramura Release au scos o serie de discuri de referinta. Azi industrialul este in general ritmat. Cateva exemple relevante ar fi MZ.412 (Suedia), Mental Destruction (tot Suedia) si Silk Saw (Belgia). Ramura electro-industrialului este mai apropiata de EBM si e reprezentata de formatii gen Frontline Assembly.
E greu de indexat toata istoria industrial si noise, datorita diverselor colaborari intre trupe de stil diferit si a discografiilor (voluminoase) a unora, de ex Merzbow, care a colaborat cu artisti/trupe precum Psychic TV, Autechre, Consumer Electronics, Jazzkammer, Gore Beyond Necropsy etc.