Prima ipoteza

Prima ipoteza, cea a lui J.V.Luce, care - in ciuda faptului ca Platon plaseaza continentul disparut dincolo de Coloanele lui Hercule (Gibraltar), in Marea Atlantica -, crede ca prin Atlantida preotii egipteni desemnau Creta veche. Se dovedeste a fi unul dintre autorii convinsi de existenta unui fond real al legendei ; el porneste de la doua premise : mai intai traditia unui mare "imperiu" posedand o cultura relativ dezvoltata, stat puternic care, la un moment dat, a amenintat autonomia Greciei si indeoseibi a Atenei ; apoi producerea unei catastrofe naturale de proportii uriase, care a dus la disparitia respectivului stat antic.
Se cuvine precizat ca asa zisa ipoteza minoica a Atlantidei este destul de veche - J.V.Luce a preluat-o de la K.J.Frost si a dezvoltat-o, largindu-i sfera argumentelor privite prin prisma descoperirilor arheologice moderne si starnind interesul catorva avizati cercetatori din zilele noastre.

Daca exista o legatura intre informatiile pe care le posedam privitor la Atlantida si la istoria Cretei, pare aproape sigur ca gasim aici un ecou al civilizatiei minoice [_]. Descrierea Atlantidei, asa cum data in Timen si Crtias, ofera trasaturi de tip minoic, trasaturi pe care nici macar Platon nu le-ar fi putut inventa, folosind amanunte necunoscute in vremea lui. Intra-adevar, este de asemenea semnificativ ca imperiul nu este descris ca o mica putere omogene de tipul Republicii lui Platon sau al altor state fictive de acelasi fel, ba, dimpotriva, acest imperiu este alcatuit dintr-o imbinare de elemente diferire dominate de o anumita cetate.
Pana in primii ani ai veacului nostru, nici unul dintre cei ce s-au ocupat de problema Atlantidei n-a pus-o in legatura cu Creta minoica - existenta lui Minos si a regatului sau erau socotite de domeniul legendei si abia dupa cercetarile intreprinse de sir Arthur Evans la Cnossos civilizatia cretana premicetiana a fost pusa intr-o lumina noua, plina de stralucire, confirmand unele traditii perpetuate de mythosul grec. Frost "a scos in evidenta ca legenda capata o semnificatie istorica corespunzatoare in masura in care acceptam continutul ei din punct de vedere egiptean".

Adversarii ipotezei minoice sunt numerosi prin insusi faptul ca majoritatea atlantologilor inclina sa acorde incredere lui Platon atat in privinta cronologiei, cat si a situarii geografice a marii insule disparute - filosoful antic vorbeste de Marea Atlantica "navigabila, pentru ca in fata gurii ei, pe care voi o numiti, in felul vostru, Coloanele lui Hercule, se afla o insula" de la care "se deschidea navigatorilor accesul spre alte insule spre intreg continentul opus" Acest text a starnit aprige controverse intre cercetatori, iar un antolog entuziast ca N.F.Jirov conchide ca "tonul afirmativ si chiar voit afirmativ al povestirii arata, cu toata certitudinea, ca Platon stia de existenta Americii ca despre un fapt stabilit" si, dupa ce constata ca "sursele informatiei dale raman deocamdata necunoscute pentru noi", Jirov continua intr-o nota usor polemica : "Este surprinzator ca, in ciuda unor indicatii atat de clare, multi dintre criticii lui Platon n-au vrut catusi de putin sa vada, in aceasta stire, cea mai veche dintre indicatiile cunoscute noua cu privire la existenta Americii! Este vorba, probabil, de principiu, si nu de fapte!"