Ceremonia botezului consta in rugaciuni, invocatii, cuvantari augurale, consultarea horoscopului, afundarea noului-nascut intr-un vas cu apa, dupa care i se da un nume; baiatului i se da de obicei nume de animal, iar fetelor, nume de flori, de stele sau de pasari. Dupa care, trei copii mai mari alergau pe strazile orasului strigand numele noului-nascut. Educatia copiilor se facea mai intii in familie. O instructie sumara capatau apoi la "casa clanului", unde invatau stravechile ritualuri si povestiri mitologice, dar mai ales deprindeau aici folosirea armelor.

Fiii nobililor si ai razboinicilor de seama erau dati fie la un colegiu sacerdotal, fie la un militar. Prin urmare aztecii au fost cei dintai care au creat doua institutii specializate in pregatirea tinerilor pentru profesiunile cele mai respectate.dar dupa ce ieseau din aceste colegii tinerii puteau sa-si aleaga in mod liber orice alta ocupatie.

Varsta casatoriei era stabilita la 16 ani pentru fete si la 20 de ani pentru baieti. Casatoria era permisa numai cu un membru al altui clan. Dupa petirea fetei de catre o batrana a clanului si dupa consintamantul ambelor familii, mireasa era adusa in carca de petitoare la casa mirelui. Ceremonia casatoriei - la care asistau si capeteniile clanurilor mirilor, caci o casatorie insemna si un act de inrudire implicita a celor doua clanuri - consta in interminabile cuvantari si in consumarea din abundenta a unei bauturi alcoolice; apoi mirii se asezau pe o rogojina si li se inodau impreuna poalele vesmintelor - actul simblic principal al ceremoniei. Urmau apoi, timp de patru zile, diferite alte ceremonii. Este greu de admis ca in actul casatoriei ar fi avut rolul determinant sentimentele de dragoste ale tinerilor, independent de vointa parintilor. Poligamia era permisa dar numai cei bogati si-o puteau permite. Concubinele insa n-aveau aceleasi drepturi ca si sotia. Adulterul era permis numai la barbati; femeia adulterina putea fi condamnata la moarte.
În cazul cand era sterila femeia putea fi repudiata de sot. Totusi, femeia azteca nu era total lipsita de drepturi. Putea sa-si pastreze numele familiei ei, putea sa se adreseze Consiliului de judecata, iar daca era maltratata putea cere divort. (În general, la azteci divorturile erau destul de frecvente). Daca sotia ramanea vaduva cu copii, o lua in casatorie fratele sotului - dar nu in mod obligatoriu; in orice caz, copii ramaneau in grija fratelui decedatului. Daca sotiile mureau in timpul nasterii, statul le asigura onoruri funebre asemenea celor rezervate razboinicilor cazuti pe campul de lupta.

Funerariile unui om de rand erau simple. Cadavrul era ars pe rug impreuna cu anumite obiecte care ii apartinusera decedatului; urna cu cenusa era pastrata in casa familiei, care ii celebra memoria aducandu-i ofrande timp de mai multi ani. Funerariile unei capetenii importante, insa, erau in acelasi timp grandioase si barbare. Erau invitate capetenii straine care aduceau decedatului mantii somptuoase, manunchi de pene pretioase si sclavi pentru a fi sacrificati.

Corpul defunctului era acoperit cu 20 de mantiicu ornamente de aur si pietre pretioase, i se taia o suvita de par pe care familia o pastra ca amintire, dupa care i se sacrifica un sclav - care urma sa-l slujeasca pe lumea cealalta. Apoi, acoperit cu vesmintele divinitatii principale a orasului, era dus cu mare pompa la templu spre a fi incinerat. Acum erau sacrificati un numar mare de sclavi - 100 sau 200, dupa importanta decedatului, - victime carora dupa patru zile li se adaugau altele in numar de 10-15; dupa alte 20 de zile erau sacrificati alti 4-5 sclavi, iar dupa 40 de zile numai 1 sau 2; in fine, dupa 80 de zile de la incinerare mai erau sacrificati inca 10 sau 12. Dupa care, in fiecare an i se dedicau alte ceremonii celebrative; de asta data insa, i se aduceau drept sacrificii iepuri, fluturi, apoi potarnichi si alte pasari; iar ca ofrande, alimente, bauturi si flori (precum si un tub de trestie umplut cu tutun).

"Lumea de dincolo" era imaginata de azteci ca fiind compartimentata in trei salasuri diferite. Primul era rezervat celor cazuti pe campul de lupta, celor care fusesera sacrificati si mamelor care murisera in timpul nasterii. Acestia insoteau soarele in drumul sau zilnic, timp de patru ani;dupa care, se preschimbau in pasari colibri. În cel de-al doilea salas - situat pe pamant, dar plin de toate fericirile posibile - intrau cei inecati, cei fulgerati, sau cei morti de boli grele. În sfarsit toti cei morti de moarte naturala ajungeau intr-un taram dinspre miaza noapte - dar numai dupa ce, timp de 4 ani, infruntau o serie de primejdii; ultima incercare era trecerea unui lac cu ajutorul cainelui care fusese sacrificat si incinerat sau inmormantat odata cu stapanul sau.

In epoca moderna, aztecii locuiesc in vecinatatea orasului Mexico City, iar numarul lor este de peste 1 milion. Sunt cele mai numeroase grupari bastinase din Mexic. Si-au pastrat limba Aztec-Nahua, iar religia lor este un amestec intre vechea religie azteca si cea romano-catolica.

Dintre toate civilizatiile care s-au perindat de-a lungul timpului prin Podisul mexican aztecii au fost ultimii veniti si ultimii stapani din podis. Ca ultimi veniti, evident ca au putut beneficia de vasta si indelunga experienta culturala a predecesorilor lor de pe podis. Dar toate elementele de civilizatie si de cultura pe care le-au inprumutat, aztecii le-au asimilat, sintetizat si reelaborat intr-o forma mult mai bogata, mai complexa si mai organic articulata decat la orice alt popor traind in aceeasi zona geografica..
Ceea ce uimeste in primul rand este rapiditatea cu care un popor atat de putin numeros, stabilit pe doua insule ale unei lagune, a ajuns in numai cateva decenii sa fundeze un imperiu atat de puternic, sa construiasca o capitala de proportii pe care nici un oras din Europa acelui timp (in afara de Cordoba) nu le avea, si sa-i uluiasca pe conchistadorii spanioli prin bogatia lor si prin fastul exorbitant al curtii regale.