– Dara unde este, ma? ce tot aiurezi tu?

– Ba nici aiureala, nici nimic. Uite-l, este colea langa mine, uite-l, ma ia in brate. Se sperie zana cand auzi. Dara el nu o lasa pana in cele din urma fara sa se arate, ca sa nu-i vie ceva rau. Si luandu-si caciula din cap, zise:

– Iata-ma si eu. Tu n-ai vrut sa crezi pe fiul nostru cand ti-a spus ca m-a vazut. Eu n-am stiut ce sa crez cand am vazut scarboasele alea de piei, ci am socotit ca fac bine, dandu-le focului, ca sa va scap pe voi de ele.

– Asa am fost noi ursiti sa patimim, raspunse zana. Lasa acum cele trecute uitarii, si spune-mi cum ai izbutit de ai ajuns pana aici.

Si dupa ce-si povesti toate intamplarile, si tot ce pati, se imbratisara, saruta copilul si ramase acolo cu toti. El starui de dansa sa iasa la lume, si ea il asculta. Se intoarsera deci cu totii la imparatul, tatal voinicului, si acolo facu o nunta de se duse vestea in lume. Imparatul acela imbatranind, toata boierimea si tot poporul alesera pe fiul sau cel mai mic de imparat, pentru ca era roman verde, intreg la minte si drept la judecata; si traira si imparatira in fericire, de le ramase numele de pomenire in vecii vecilor.

SFARSIT.

3  4  5  6	Pagina 7 din 7