A doua zi, ce sa-i vaza ochii? Langa dansul in pat, o zana asa de frumoasa, de amutea si nu stiu cine cand o vedea; iara la capetele patului lor sase roabe, una mai frumoasa decat alta. Mai vazu, intr-un colt al camarei, sapte piei de bufnite, aruncate una peste alta. Se mira tata-sau, se mira muma-sa de asa frumusete si gingasie, ce nu mai vazusera de cand erau ei.

Ziua de nunta a fratelui celui mai mare viind, se duse si fiul ce mic la nunta, insa singur, caci nu putea sa ia si pe zana, macar ca era sa-i fie logodnica. Cand, se pomeni cu dansa ca se prinde in hora langa dansul. Nu mai putea de bucurie, cand o vazu. Se falea, nene, cat un lucru mare, caci alta ca dansa nu se gasea in toata imparatia lor si a vecinilor. Toti nuntasii ramasera cu ochii bleojditi la dansa. Iar ceilalti fii de imparati si domni cari erau poftiti la nunta dedeau tarcoale roabelor ce venise cu zana, si care de care umbla sa se prinza in hora langa dansele. Si astfel se veselira pana seara. La masa, zana se aseza langa fiul cel mic al imparatului. Mancara si se chefuira pana la miezul noptii. Apoi se dusera fiecare la ale sale.