Cum o vazu primblandu-se prin gradina cu roabele dupa dansa, o si cunoscu. Un copilas de dragulet se tinea dupa zana, alerga, se zbenguia printre flori, si tot striga pe zana ca sa-i arate cate un fluturel. Pasamite zana ramasese grea cand zburase de la masa. Si acesta era copilul lor. Nu mai putea de bucurie fiul cel mic al imparatului. Ii venea sa dea fuga, ca un dezmetic, sa ia copilasul sa-l sarute. Dara isi lua seama, nu care cumva sa se sperie. Pe dansul nu-l vedea nimeni, caci era cu caciula in cap.
Incepu a da in de seara, si el nu stia cum sa se arate. In cele din urma auzind ca pofteste la masa pe zana, se duse si el si se aseza intre dansa si intre copilasul lor. Adusera bucate. El manca ca un lup flamand, caci nu mai tinea minte de cand nu mancase el leguma fiarta. Zana se mira cum de se sfarseste bucatele asa de iute. Porunci de mai aduse. Dara si acele se fituira intr-o clipa. Intre acestea, el ridicandu-si nitel caciula dinstre partea copilului, acesta il zari si odata striga:
– Uite tata, mama! |