|
M-am dus la sf. Ion sa fac o vizita doamnei Maria Popescu, o veche prietina, ca s-o felicit pentru onomastica unicului sau fiu, Ionel Popescu, un copilas foarte dragut de vreo opt anisori. N-am voit sa merg cu mana goala si i-am dus baietelului o minge foarte mare de cauciuc si foarte elastica. Atentiunea mea a facut mare placere amicei mele si mai ales copilului, pe care l-am gasit imbracat ca maior de rosiori in uniforma de mare tinuta. Dupa formalitatile de rigoare, am inceput sa convorbim despre vreme, despre sortii agriculturii — d. Popescu tatal este mare agricultor — despre criza s.cl. Am observat doamnei Popescu ca in anul acesta nu se prea vede la plimbare, la teatru, la petreceri... Doamna mi-a raspuns ca de la o vreme i se uraste chiar unei femei cu petrecerile, mai ales cand are copii.
— Sa-ti spun drept, cat era Ionel mititel, mai mergea; acu, de cand s-a facut baiat mare, trebuie sa ma ocup eu de el; trebuie sa-i fac educatia. Si nu stiti dv. barbatii cat timp ii ia unei femei educatia unui copil, mai ales cand mama nu vrea sa-l lase fara educatie!
|
