|
|
|
|
 |
| |
— Da, da, dumnealui! sa-l vezi ce caraghios e cu tigara-n gura, sa te prapadesti de ras... ca un om mare...
— A! asta nu e bine, domnule maior, zic eu; tutunul este o otrava...
— Da tu de ce tragi? ma-ntrerupe maiorul lucrand cu lingura in cheseaua de dulceata...
— Ajunge, Ionel! destula dulceata, mama! iar te-apuca stomacul...
Maiorul asculta, dupa ce mai ia inca vreo trei-patru lingurite; apoi iese cu cheseaua in vestibul.
— Unde te duci? intreaba mama.
— Viu acu! raspunde Ionel.
Dupa un moment, se-ntoarce cu cheseaua goala; o pune pe o masa, se apropie de mine, imi ia de pe mescioara tabacherea cu tigarete regale, scoate una, o pune in gura si ma saluta militareste, ca orice soldat care cere unui tivil sa-i imprumute foc. Eu nu stiu ce trebuie sa fac. Mama, razand, imi face cu ochiul si ma-ndeamna sa servesc pe domnul maior. Intind tigareta mea, militarul o aprinde pe a lui si, fumand, ca orice militar, se plimba foarte grav de colo pana colo. Eu nu-l pot admira indestul, pe cand mama il scuipa, sa nu-l deoache, si imi zice:
— Scuipa-l, sa nu mi-l deochi!
Maiorul si-a fumat tigareta pana la carton. Apoi se repede la mingea pe care i-am adus-o eu si-ncepe s-o tranteasca. Mingea sare pana la policandrul din tavanul salonului, unde turbura grozav linistea ciucurilor de cristal.
— Ionel! astampara-te, mama! Ai sa spargi ceva... Vrei sa ma superi? vrei sa moara mama?
|
|
|
 |
|
|
|
|
|
