Horoscopul zilei

Leu
(23 Iulie - 22 August)


Chiar daca totul pare perfect pentru tine, fii mai atent/a la alimentatie. Chiar asa! De cand n-ai mai facut miscare pentru a-ti imbunatati conditia fizica?

› vrei zodia ta

Bancul zilei

-Esti obraznic! Se vede ca n-ai cei 7 ani de acasa!
-Pai daca m-au dat de la 6 ani la scoala...

› vrei mai mult

Cultura generala

Eclipsele de luna se realizeaza numai la luna plina. Mai precis la opozitia Luna-Soare.

› vrei mai mult
Versiunea imprimabila

 

— Vezi ca nu ghicesti? vezi? Pasamite, imparatul era cam tare de urechea dreapta. Neghinita intelese, si tasti in urechea stanga, si iar sopa-sopa. Imparatul se lumina la fata, dadu din cap, rase cu hohote si zise:
— Ei... imparateasa, imparateasa... da' tot muiere! De, bine te gandisi tu, da' nu se poate... Imparateasa se rusina, pleca ochii in jos si se gandi: "Dar daca o ghici si la ce m-oi fi gandit inainte, intru in pamant! De cate ori n-am dat dracului sfaturile imparatiei cand nu se mai ispraveau pana dupa miezul noptii." In sfarsit, ce-i veni lui Neghinita, vru sa rada si de imparat; si isi zise intr-o buna dimineata: "Vezi ce e omul! Spune-i orice, spune-i mereu acelasi lucru... omul crede, ca omul e prost. Ce nu crede intai crede mai pe urma. Am sa-i fac una si buna imparatului, sa-l las fara sfetnicii cei credinciosi si sa-l incurc cu nebunii." Imparatul, de umbla in fruntea ostilor, de sta la sfat mare, de se culca, de se scula, de manca, de-si mangaia cuconii, un gand nu-l mai slabea: "Nu vezi, omule de Dumnezeu, ca ti-au imbatranit sfetnicii si imparatia merge rau?" Pasamite, Neghinita ii intrase intr-o ureche. Azi asa, maine asa, pana nu mai avu incotro. Sparse sfatul cel vechi si chema altul nou. Tot unu si unu! Cum venira, cum aruncara pe bietul imparat din scaunul neamului lui...
— Acu sa-l vedem! zise impielitatul de Neghinita. Imparatul iesi plangand din cetate. Neghinita, sus pe umarul lui.
— De ce plangi, maria-ta? tine-ti firea, nu fi muiere.
— Ei, ei, Neghinita, cum sa nu plang?! Unde mi-e toiagul imparatesc?
— Ci taci, maria-ta! Ia taie un corn si fa-ti, colea, o carja. Buzduganul e greu la batranete, te doboara. Carja te sprijina.
— Ei, ei, Neghinita, unde mi-e scaunul imparatesc pe care au stat atatia mosi-stramosi ai mei?
— Ci taci, maria-ta! Intinde-te colea, pe fanul inflorit si moale, si sa-mi spui drept care e mai dulce la oase? Scaunul cu scumpetea, sau fanul cu frumusetea?
— I, i, Neghinita, unde mi-e coroana cu stemele si cu luminile?
— Ci taci, maria-ta! Pune foaie lata de lipan pe deasupra pletelor albe si spune-mi drept, care e mai usoara, coroana cu grijile sau lipanul cu umbrele?
— Asa o fi, Neghinita, mai zise imparatul, oftand tocmai din baierile inimii, asa o fi, se potriveste s-asa, fiindca stii tu sa le potrivesti, dar cand ma gandesc in ce slava eram ieri... imi vine sa scald tot pamantul cu lacrimile mele!
— Ci taci, maria-ta! Adica ce slavire? Toata viata, ba razboaie, ba sfaturi, ba taie capul unuia, ba intinde la bice pe altul, ba citeste jalbele, ba asculta pasurile, ba cate si mai cate, si mai multe fara sa vrei de cate pe vrute. Marire sa fi fost asta? Dar ia gandeste-te maria-ta ca un supus era supusul mariei-tale s-avea un stapan, iar maria-ta, purtand grija tuturora, erai sluga tuturora. Vezi, de-aia maria-ta ai fost cel mai sluga, cel mai nevolnic din toata imparatia. Curata socoteala: erai imparat, nu om; acum esti om, nu imparat. Si esti mai mare, ca unde-ti spune gandul, acolo te duc picioarele. S-apoi, cine stie? Socotesti maria-ta ca boierii pot ceva fara prostime? Sa ceara prostimea pe vechiul lor imparat... si sa vezi maria-ta... Se mai imbuna imparatul la cuvantul lui Neghinita si se duse, in crucis si in curmezis, in toata imparatia, c-o foaie de lipan pe cap si sprijinit pe-o carja de corn. Si de ce vedea se minuna si intreba pe Neghinita:
— Neghinita, de ce-l bat pe ala, de racneste ca din gura de sarpe?
— Fiindca imparatul e surd si n-aude, raspunse Neghinita.
— Neghinita, de ce-or fi atatia oameni goi si desculti?
— Fiindca imparatul e orb si nu vede.
— Neghinita, de ce batranul ala s-o fi muncind sa roada in gingii o cojita uscata?
— Fiindca imparatul mananca prea mult.
— Neghinita, de ce-o munci unii si noaptea, de dau pe branci?
— Ca sa doarma imparatul si ziua, de i-o veni pofta.
— Neghinita, atunci de ce sa vie pe scaunul meu un imparat si surd, si orb, si lacom, si somnoros?
— Ei, poi, inainte de-a fi imparat, vedea, auzea, muncea, cumpatat la mancare si la bautura. Bietul pribeag statu pe ganduri, in mijlocul unui oras mare, mare si zise:
— I, i, Neghinita, mult cuvant ai! Acum s-ajung imparat, si as sti eu sa fac cum e bine. Si, ca din senin, abia sfarsise vorba de pe urma, s-auzi o galagie, un vaiet, o duduitura, ca parca se cutremura pamantul. Cand colo, ce sa fie? Stafeta mare. Niste voinici, cu suliti lungi, aduceau vestea ca norodul a bagat la duba pe imparatul al nou, cu sfetnici cu tot, si ca cheama iarasi pe adevaratul imparat. Cum auzi batranul, zise voinicilor:
— Stati, ca eu sunt! Si-l cunoscura toti, si ii detera in genunchi. Iar Neghinita, de colo, de pe umar:
— Maria-ta, mai vezi, mai auzi, ori ti s-a facut foame si-ti vine sa dormi?