Neghinita
A fost odata o baba, batrana, batrana. Abia zarea de batrana ce era. Si mainile ii umblau la ciorap, iar in gandul ei se ruga la Dumnezeu s-o daruiasca cu un copil, ca n-avea decat pe unchiasul ei. Si unchiasul, ba la padure, ba la arie, ba la targ, iar baba sta singura cuc, ca toata ziulica i-ar fi tiuit tacerea in fundul urechilor daca n-ar fi stranunat si n-ar fi tusit cateodata. Ba uneori, ca sa-si mai tie de urat, tot ea vorbea si tot ea raspundea. Si radea ea de ea, ca si cum ar fi ras ea de altcineva, insirand ochiurile pe carlige.
— Ei, ei, ce n-ar plati un flacau la batrantile noastre!
— Cat, de? cat? — Ihi, ihi, mult de tot!
— Adica ce, nu te-ai multumi si c-o fata mare?
— Ba, ce sa zic, bine ar fi s-o fata...
— Da, dar la fata vrea zestre.
— S-ar gasi, ca eu si unchiasul avem ce ne trebuie si nu ne trebuie mult, trei coti de panza alba si cate un cosciug; iar boii mosului, iar plugul mosului, iar casa mosului si a babei, toate ar fi ale fetei.
— Bine, matusa, bine, da' de unde si fata? Tu nu stii ca copacii uscati nu mai dau de la radacina? Si batrana incepu sa rada si sa ofteze: "hi, hi, hi, ooof, of!"
— Ei, toate se intorc, si apele se intorc de la Dumnezeu, numai tineretile ba. Ce nu e la timp nu mai e niciodata. M-as multumi eu si pe un prichindel de baiat.
— Ba te-ai multumi si pe-o codana. Tu sa-nsiri, si ea sa desire, tu sa cerni, si ea sa risipeasca, tu sa pui de mamaliga, si ea sa rastoarne caldarea pe foc.
— Daca e pe-asa, m-as multumi si pe-un copil cat ghemul, numai s-aud in casa "mama", ca mult e pustiu cand usa se inchide peste doi batrani.
— Da' daca ar fi mai mic?
— Fie si mai mic. Si batrana incepu sa rada.
— Ce neroada!
— Ba neroada, nu gluma!
— Dar daca ar fi cat un bob de mazare? Si tocmai cand da batrana capul peste cap de ras, odata tresari ca, de dupa usa, se-auzi un glas ascutit si intepat:
— Dar daca ar fi cat o neghinita? Batrana se uita, se uita si incepu sa se inchine.
— Bine, bine, zise acelasi glas, vad eu ca nu-ti trebuie copii... Baba isi lua inima in dinti si zise:
— Ba-mi trebuie... da' unde esti... cine esti?
— Cine sunt? Neghinita, gandul lumii. De mic ce sunt, patrund in urechile oamenilor si-i ascult cum gandesc. Adineauri eram in urechea ta a dreapta, apoi am trecut in a stanga, s-am ras de m-am prapadit cand am vazut ce-ti trec prin minte...
— Ei, as! Ce mi-a trecut? Nimic!
— Nu e adevarat, raspunse Neghinita razand, omul spune mai putin decat gandeste. Daca nu-ti sopteam eu ca copacul uscat nu mai da de la radacina, cine stie ce-ai mai fi spus... Baba se facu ca para focului.
