Il invartira ca si cum l-ar fi imbracat, iar el, se suci, se rasuci in fata oglinzii.
- Doamne! Ce bine vine, parca-i turnata! Ce croiala frumoasa! strigara curtenii. Ce desen! Ce culori! Ce haina nepretuita!
Marele maestru de ceremonii intra.
- Va asteapta la usa baldachinul, sub care Maria Voastra va merge la parada, zise el.
- Bine, sunt gata, raspunse imparatul. Cred ca nu sunt rau imbracat. Si se mai intoarse inca o data in fata oglinzii, ca sa-si priveasca bine infatisarea lui mareata.
Curtenii, care trebuiau sa-i duca din urma trena, se facura ca ridica ceva de jos; apoi tinura mainile in sus, nevoind a lasa sa se bage de seama ca ei nu vad nimic. Pe cand imparatul mergea mandru sub baldachinu-i maret, toti oamenii, in ulite si pe la ferestre strigau: "Ce mai haina stralucita! Ce frumoasa trena are! Si ce croiala minunata! Fiecare se ferea, ca nu cumva sa se bage de seama ca el nu vede nimic; s-ar fi dat de gol numaidecat ca-i prost si ca-i nevrednic de slujba lui. Niciodata hainele imparatului nu starnisera o mai mare admiratie.
- Dar eu vad ca n-are haine deloc! zise un copil mic.
- Doamne, asculta glasul nevinovatei! sopti tatal lui. Si indata rosti si multimea cuvintele copilului.
- Este un copilas care spune ca imparatul n-are haine deloc!
- N-are haine deloc! striga in sfarsit norodul. Imparatul fu grozav de jignit, caci i se paru ca avea dreptate. Asa era. Totusi se socoti in gand si isi lua hotararea: "Orice-o fi, trebuie s-o duc de-acum pana la sfarsit!"
Si isi ridica apoi cu mai multa mandrie capul; si curtenii tineau inainte, cu respect, trena care nu era.
SFARSIT.
