|
|
|
|
 |
| |
"Astea-s haine strasnice, se gandi imparatul; cu ele am sa pot cunoaste destoinicia oamenilor mei; am sa pot deosebi pe cei destepti dintre prosti. Da, imi trebuie numaidecat aceasta stofa". Si dadu indata o mare suma de bani celor doi pungasi, ca ei sa-si inceapa lucrarea cat mai repede. Ei intinsera doua razboaie si se faceau ca lucreaza de zor, cu toate ca nu era nimic pe tevile lor.
Mereu cereau sa li se dea matase subtire si fir de aur; dar ei le puneau de-o parte, in sacul lor si lucrau pana la miezul noptii pe razboaiele goale. "Trebuie sa stiu acum unde au ajuns ei cu tesutul stofei", isi zise imparatul. Si i se umplea inima de grija, gandindu-se ca cei prosti si nedestoinici pentru slujba lor nu vor putea sa vada stofa. Nu doar ca se indoia de dansul, dar totusi chibzui ca ar fi bine sa trimita intai pe altcineva, care sa vada lucrul inaintea lui. Toti locuitorii din cetate stiau de insusirea minunata a stofei si fiecare ardea acum de nerabdare sa afle cat de prost si netrebnic e vecinul lui.
"O sa trimit pe cel mai vechi si mai bun ministru al meu, se gandi imparatul, sa vada ce-au lucrat tesatorii; el poate mai bine ca oricine sa judece lucrul; el se deosebeste dintre toti si prin desteptaciunea si prin vrednicia lui". Cinstitul si batranul ministru merse in sala unde lucrau cei doi pungasi la razboaiele lor goale. "Dumnezeule! se gandi el deschizand ochii mari, eu nu vad nimic". Dar nu zise nici un cuvant. Cei doi tesatori il poftira sa vina sa se uite mai de aproape, si-l intreba cum i se par culorile si desenul, si-n acelasi timp ii aratara razboaiele lor; batranul ministru isi atinti ochii, dar nu vedea nimic, prin faptul ca nici nu era nimic. "Doamne! se gandi el, sunt eu intr-adevar asa de marginit? Nu trebuie ca cineva sa banuiasca una ca asta. Dar eu sunt oare asa de nevrednic? Nici nu indraznesc sa spun, ca stofa e nevazuta pentru mine."
- Ei bine, cum vi se pare? intreba unul din cei doi tesatori.
- O, e frumoasa, nici nu se poate o stofa mai frumoasa! raspunse batranul ministru, punandu-si ochelarii. Ce desen si ce culori!... Da, pot spune imparatului ca sunt foarte multumit.
- Asta ne bucura grozav, zisera amandoi tesatorii, si ei, incepura a-i arata desene si culori inchipuite, dandu-le fel de fel de nume. Batranul ministru ii asculta cu cea mai mare luare-aminte, ca sa poata spune imparatului toate deslusirile lor. Cei doi sarlatani cereau mereu bani, matase si fir de aur; le trebuia foarte mult pentru stofa asta. Bineinteles ca ei puneau toate astea de-o parte: razboaiele lor ramaneau tot goale si ei lucrau de zor. Catva timp dupa asta imparatul trimise un alt slujitor credincios sa vada stofa si daca tesatorii mai au mult pana s-o ispraveasca. Acestuia i se intampla acelasi lucru ca si ministrului: se uita si iar se uita, dar nu vazu nimic.
|
|
|
 |
|
|
|
|
|
