|
- Trebuie sa fii om bun! Nu trage el la fitecine...
- Fireste, coconita; simte canele; are instinct.
Cand zic acestea, iata ca trenul se opreste in Crivina. Pe peron se aud latraturi si cearta de cani. Bubico da sa se smuceasca din bratele mele; eu il tiu bine; el incepe sa latre indarjit catra fereastra vagonului. Trenul porneste iar, si Bubico, intorcand capul catre partea de unde s-aude departandu-se cearta semenilor lui, latra mereu; eu il mangai, sa-l potolesc; el, cand nu se mai aude nimic, ridica botul spre tavan si incepe, in bratele mele, sa urle... in bratele mele!
"Ah! Bubico - zic eu in sine-mi, mangaindu-l frumos - de capu-ti!... vedea-te-as manusi!"
Dar Bubico urla mereu.
- Doamna - zic eu - rau faceti ca-l tineti asa de aproape pe Bubico si acoperit asa in caldura, poate sa turbeze... Chiar asa, aici e prea cald.
Si zicand acestea, ma scol cu Bubico-n brate si m-apropiu de fereastra vagonului. Pun pe Bubico binisor jos langa mamita lui, si cobor geamul, aplecandu-ma sa respir. Afara, noapte neagra ca si ideile mele.
- Bine faci! sa mai iasa fumul de tigara, zice cocoana.
| 
