|
|
|
|
 |
| |
Ajunsera la parintii lor. Cand auzira parintii lui Tugulea ca a fost ucis intr-o bataie cu niste zmei, dupa cum ii spusera fratii, plangeau si lemnele si pietrele de mila lor. Nu puteau ei face sa li se usuce lacramile de la ochi, fereasca Dumnezeu. Si se tanguiau si se boceau, de nu se mai puteau astampara. Fata plangea si ea, biet, infundat, caci nu cuteza sa dea grai din gura ei. Tugulea scapase cu o scanteie de viata, caci fratii nu-l omorase de tot. Cand a fost dat ei cu sabia, le-a tremurat mana de frica si nu i-a retezat capul. El, viindu-si nitel in simtiri, si neputandu-se scula, a inceput a geme de durere si urgie, mai cu seama cand vazu ca nu era langa dansul nici fata, nici calul. Si gandindu-se la tristea lui si la biata fata pentru care nu stia ce o sa pata si ea din mana fratilor lui, isi aduse aminte de vultur si de urs.
Nu trecu mult si se pomeni cu vulturul la capul lui. Si pe cand ii spunea ce pati, odata se auzi prin padure glasul ursului: mor! mor! mor! Venea, nene, ursul, de duduia padurea, trosnea uscaturile pe unde calca si rapaia ramurile pe unde trecea. Vulturul cat p-aci era s-o ia la sanatoasa, dara daca vazu ca si ursul vine in ajutorul lui Tugulea, se lasa din zbor iarasi langa dansul. Abia mai putu Tugulea sa spuna si ursului ce pati. Apoi cu grai stins ceru nitica apa. Vulturul se repezi la fantana si-i aduse apa in gusa. Pana atunci zise ursului sai pipaie ranele, fiindca el nu e carnic, si sa-i aseze toate oscioarele la locul lor, de vor fi zdrobite. Cum ii aduse apa, Tugulea bau. Ursul zise vulturului:
- Ce vom face acum si noi pentru binefacatorul nostru, ca sa nu-l lasam sa moara?
- Sa-mi cauti doua citurele, raspunse vulturul, sa mi le legi de picioare, si ma voi duce ca gandul sa aduc leacuri pentru Tugulea de la apa Iordanului, unde sunt doua fantani cu apa vie si apa moarta, caci si el ne-a facut atata bine. Cauta ursul citurelele, le lega de picioarele vulturului si acesta zbura ca vantul inspre apa Iordanului si se intoarse ca gandul. Ursul nu se misca de la capul lui Tugulea. Cum veni vulturul, turna ursul apa moarta peste toate ranele si se inchega carnea, turna apoi de doua, trei ori, apa vie si se vindeca Tugulea de toate metehnele, ramaind cum l-a facut ma-sa, sanatos si intreg. Vazandu-se Tugulea voinic ca si mai-nainte, multumi vulturului si ursului, apoi le zise:
- Eu vaz ca m-ati iubit mai mult decat fratii mei. Nu mai am nimic pe lume acum. De azi incolo voi trai cu voi ca niste frati.
- Priimim bucurosi, raspunse vulturul. Dara cum vei putea trai departe de iubita ta si de soimuleanul tau?
- Daca nu este cu putinta, mai zise Tugulea, sa...
- Sa-ti tai cuvantul cu miere, raspunse ursul; dara trebuie sa fie cu putinta. Vulturul se va duce ca stafetar, sa afle ce este pe la fratii tai. Eu voi sedea cu tine si, cand va fi vreme cu prilej, vei merge sa-ti iei sotia si, de voiesti, vom conceni si pe fratii tai.
- Bune sunt povetele astea, adause Tugulea.
Se duse vulturul, afla toate intamplarile si se intoarse de spuse lui Tugulea ca sa faca ce o face mai curand, caci pe fata o silesc toti cu totul sa ia de barbat pe unul din frati, cu gand ca Tugulea este mort. Cum auzi Tugulea, porni cu tovarasii lui, vulturul si ursul, si peste cateva zile ajunsera aproape de casa lor. Asteptara pana insera si se dusera pe-ntunerec1 in curte. Intrand in curte, ursul incepu sa mormaie. Fratii iesira afara speriati si se lua dupa urs, ursul coti si se intoarse langa Tugulea. Intre acestea, fata ii lua armele de unde le pusese fratii si intampina pe Tugulea cu ele. Iara vulturul se repezi la cosar, unde era calul lui Tugulea care tot nicheza, ii dezlega capastrul cu ciocul, si el veni langa stapanu-sau. Ursul si vulturul isi luara ziua buna dupa ce-l vazura inarmat si plecara zicandui sa se pazeasca a nu cadea in capcana.
Dupa plecarea lor, Tugulea intra in casa, la parinti. Ei nu-l mai cunosteau. Dara fata, cu lacramile suroaie pe obraz, le povesti adevarata istorie a omorarei lui Tugulea.
Fratii lui Tugulea adunase pe toti megiasii, zicand ca a intrat ursul in sat. Cand venira si vazura pe Tugulea, ramasera ca batuti de Dumnezeu. Calul lui Tugulea sari si-i omori pe amandoi cu picioarele, apoi veni langa stapanul lui cel adevarat, lacrima si ii linse mainile. Cand auzira megiasii faptele cele proclete ale fratilor lui, zisera ca urgia lui Dumnezeu a cazut peste dansii, omorandu-i calul. Tocmai istorisea parintilor lui tot ce patise in pribegia lui Tugulea, cand deodata se auzi un zgomot in curte. Iesira sa vaza ce este. Ce ganditi ca mi-au vazut?
O ceata de ostasi. Capetenia ostasilor descaleca, se apropie si-i dadu niste carti imparatesti. Imparatul stririlor murise. Aceasta carte ce-i aduse era adiata imparatului. Caci bolnav fiind pe patul mortii, l-a fost intrebat sfetnicii si gloatele pe cine lasa imparat, pentru ca n-avea alti copii. Imparatul le-a fost raspuns ca mai vrednic nu cunoaste pe nimeni decat pe Tugu- lea. Atunci s-a scris adiata, s-a iscalit de imparat si de toata obstea. A doua zi, Tugulea a pornit la imparatia lui cu sotia si parintii sai. Cum ajunse acolo, veni stire ca este ales de imparat si la cetatea ce o scapase din urgia zmeoaicei, a fetelor si a ginerilor ei. Pasamite murise si imparatul d-acolo si nici el n-avea urmasi. Apoi Tugulea, unind amandoua imparatiile, se cununa cu fata, iubita lui, si facu o nunta de se duse vestea peste tot pamantul si ramase de povestit la urmasii urmasilor lor. Si domnira pana ce Dumnezeu voi cu ei. Iara eu:
Incalecai pe un lemn,
La bine sa va indemn;
Incalecai pe un cocos
Sa va spui la mos pe gros.
SFARSIT.
|
|
|
 |
|
|
|
|
|
