|
|
|
|
 |
| |
Noaptea, tarziu, sora imparatului isi facu o cruce, isi facu doua, isi facu trei si, cum invarti cheia de arama in broasca beciului de la rasarit, o vijelie ii amuti auzul, apoi locul pe care sta i se afunda pana la glezne, pana la brau, pana la gat. Iar de-i trecu dincolo de crestet, o vapaie, ce lumina fara sa arza, ii invalui obrajii.
La o cutremurare strasnica, doua porti, tipand in copilele groase, se daschisera, la dreapta si al stanga, si sora imparatului se pomeni intr-o camera cu totul si cu totul de arama. Si cand trecu prin alte doua incaperi, una de argint si alta de aur, sora imparatului vazu minunea minunilor: stoluri de pasari cari cantau ca din tilinci de argint si zburau in toate partile, si unele i se pusera pe umeri si-si rasfirara aripele luminoase, zornaindu-le ca pe niste banuti de aur vanturati din mana in mana.
Cand dascuie broasca de diamant, sora imparatului impietri de spaima... in prag se zvarcolea o namila de balaur si-si despica falcile cat sa inghita un calaret cu cal cu tot. Limbile lui, ca niste sageti parjolite, le azvarlea din beregata si le infigea pe narile nasului, scuipand clabuc, care se inchega si se rostogolea basici albe de margaritar. Solzaria lui era ca un curcubeu d-a lungul spinarii.
- Ah! muiere cu suflet de barbat, zise balaurul, tine-ti ingerii, si ce-i vedea sa nu te sperii, ca cine tine cheile tainelor e si mai mare si mai tare ca mine!
N-apuca sa-si vie in fire sora imparatului, ca stralucirea camerei de diamant ii lua ochii cu sclipirile de toate fetele. Cand se trezi, se feri in laturi. Langa usa, trei femei, in catuse si priponite la zid de trei belciuge groase. Cea dintai ar fi fost frumoasa de n-ar fi zambat si n-ar fi miscat gura necontenit, clevetind fara noima. A doua bolbosea ochii sai verzurii, scaparand scantei de manie. A treia, groasa ca o butie, rumena si voinica, si tot semana, ca o sora buna, cu celelalte doua costelive si pitigaiate.
-Domnita, ce mai e pe lumea de pe taramul vostru? nici-o cearta? nici-o ocara?
-Domnita, te-as face praf si farame daca nu m-as teme ca n-as mai avea pe cine uri!
-Domnita, de cand v-am parasit, nu mai e pui de om fericit!
Asa zisera pe rand cele trei surori: Zavistia, Pizma si Prostia.
|
|
|
 |
|
|
|
|
|
