|
|
|
|
 |
| |
Imparatul, de ochii neamurilor s-a norodului, curmandu-si plansul, multumi tuturora si, furisand sfios ochii in sus, vazu ca stema nu e nici mai mare, nici mai mica de cum trebuia sa fie. Se potoli si facu semn ca toti sa plece. Isi saruta parinteste copilele si opri langa dansul pe sora lui cea mai mare, care era si cea mai inteleapta, si-i zise incet, ca zidurile d-ar fi auzit, nu l-ar fi auzit:
-Surioara, surioara, lipeste urechea ta de inima mea, si ce-oi auzi, auzit sa ramaie... Pe mine m-a ajuns grea batranete, ca uneori stema din frunte creste, creste, se-ntuneca, si de ce se intuneca, e mai grea, pana ce ma culca la pamant. Vezi tu, pare-mi-se ca in aceasta aratare e caderea mea s-a neamului meu din scaunul domniei, ca din cele trei imparatese ce mi-au slujit de sotii n-am avut parte de parte barbateasca. Ca faceau cate-o fata s-a doua oara, cum faceau baiat, mureau si coconul, si muma coconului. Cea din urma mi-a zis: „Maria-ta, imparatia ce stapanesti a fost zidita de un barbat, si ori cade, ori se insuteste de o femeie, iar de cocon de parte voiniceasca n-ai sa ai parte".
-Ei, Doamne, si dumneata, ii raspunse sora-sa, mangaindu-l ca p-un copil speriat, eu vaz ca stema e cum era, si tot la locul ei. Cat despre vorba muiereasca, cea de pe urma, ca si cea dintai, tot fara noima si fara de inteles ramane.
-Tatal meu, urma imparatul, mi-a zis: „Fatul meu, in cal iti las goana voinicului, in inima ta vitejia, in palos biruinta, iar la temelia "palatului de clestar", odihna norodului tau. Acolo zac, la umbra, ferecate, patimele mari si mici, cari fac pe om fericit si nefericit. Ia seama, fatul meu, ca de le-i slobozi, ai sa-ti vezi supusii pe unii in desfatari, iar pe altii in ahtieri. Tine aste patru chei, si sa nu cobori in cele patru incuieri de sub talpa palatului decat atunci cand ti-o peri o raza din frunte si marirea ti-o indoi grumajii."
Imparatul scoase din san patru chei, una de arama, alta de argint, una de aur si alta de diamant, si le dete sori-sei si-i porunci sa se duca intr-ascuns sa daschiza si sa se coboare sub talpa de la rasarit a palatului si sa cerceteze cuvantul intelepciunii asupra stemei imparatesti, care uneori creste, se impatreste si se intuneca, si de ce se intuneca e mai grea, pana ce-l doboara la pamant.
|
|
|
 |
|
|
|
|
|
