Vai, cum se mai boci biata surioara, cand trebui sa care apa pentru a doua zi si cum ii siroiau lacrimile amare pe obraz!
— Doamne, ajuta-ne! striga ea dupa un rastimp. De s-ar fi intamplat sa ne inghita fiarele salbatice ale codrului, am fi murit macar impreuna!
— Ia mai sfarseste odata cu bocitul, se rasti cotoroanta la fata, ca doar nu-ti ajuta la nimic toata vaicareala!
Nici nu se luminase inca bine de ziua, cand incepu Gretel roboteala. Ca doar trebuia sa care apa, sa atarne cazanul pentru fiertura in carligul de fiert si sa aprinda focul.
— Mai intai, as vrea sa punem la copt, auzi tu? se rasti baba la Gretel. Ca am aprins cuptorul si aluatul l-am framantat de mult.
Nu-si sfarsi bine vorba, ca vrajitoarea o si imbranci pe biata Gretel afara, unde era cuptorul din care ieseau limbi de flacari.
— Hai, baga-te inauntru, ii porunci vrajitoarea si vezi daca-i destul de incins, ca sa punem inauntru painea!
Vezi ca afurisita de cotoroanta nu degeaba o indemna pe fata sa se vare in cuptor! Ca de-ndata ce-ar fi fost inauntru, vrajitoarea hat! ar fi inchis cuptorul. Si-ar fi tinut-o acolo pana ce se rumenea bine. Si-apoi ar fi mancat-o.
Numai ca Gretel baga de seama ce ganduri clocea in cap vrajitoarea si se prefacu ca-i natanga si neindemanatica:
— As intra, da nu stiu cum sa fac. Pe unde sa intru? Si cum anume?
— Esti proasta ca o gasca! o ocari baba. Pai. nu-ti da prin cap pe unde, ca-i deschizatura destul de mare? Ia te uita, pana si eu as putea sa incap in ea! Si, sontacaind, se apropie de cuptor si-si vari capul in el.
Gretel doar asta astepta, si-i dadu un branci zgripturoaicei de se duse pana-n fundul cuptorului. Apoi inchise usa de fier si puse zavorul. Valeu! ce mai urlete, ca te treceau fiorii, razbateau dinauntru!
Dar vezi ca Gretel fugi de-acolo, sa n-o mai auda si vrajitoarea cea haina pieri ca o netrebnica, arsa de dogoare. Si arse pana ce se prefacu in scrum.
Gretel dadu fuga intr-un rasuflet pana la grajdul unde era inchis Hansel si, deschizindu-l, striga bucuroasa:
— Am scapat, Hansel, am scapat, fratioare! Vrajitoarea a pierit!
Daca auzi ce-i spune, Hansel sari afara din grajd intocmai cum sare pasarea din colivie, cand i se deschide usita. Si vazndu-se iarasi impreuna, isi sarira de gat si se sarutara si bucuria le radea in ochi si-n inima. Si de voiosi ce erau, topaiau al naibii, ca niste iezi!
Cum nu mai aveau de ce se teme, intrara in casuta vrajitoarei si acolo, ce sa vezi, in toate ungherele erau numai sipete pline cu margaritare si nestemate!
— Ei, astea zic si eu ca-s mai bune decat pietricelele noastre! facu Hansel si-si umplu buzunarele pana nu mai putu.
Iar Gretel spuse si ea:
— Vreau sa aduc si eu acasa o mana, doua din ele!
Si alese si alese pana ce-si umplu sortuletul.
— Acu, hai s-o tulim de-aici cat mai degraba, hotari Hansel, ca mult mai usoara mi-ar fi inima de-as sti c-am iesit din padurea asta fermecata.
Mersera ei ce mersera, cale de cateva ceasuri si, numai ce ajunsera la o apa mare.
— Ce ne facem, surioara, ca nu putem trece? facu Hansel amarat. Nu vad peste apa nici un pod, nici macar vreo punte cat de ingusta.
— De-ar trece vreun vaporas, bine-ar fi! Dar prin locurile astea, slaba nadejde, zise Gretel cu mahnire. Dar uite, mai incolo, vad o rata alba inotand. Poate ca, de-as ruga-o, ne-ar ajuta sa ajungem pe malul celalalt.
Si incepu a striga:
Rata, ratisoara,
Ia-i in spate, pe-aripioara,
Pe Hansel si Gretel,
Ca nici pod, nici punte n-are
Apa asta mare!
Se apropie ratisoara si Hansel i se urca in spate. Apoi o ruga si pe surioara lui sa vina langa el, dar Gretel ramase pe mal si-i zise:
— Cum sa vin? Nu vezi ca i-ar fi prea greu ratisoarei? Mai bine sa ne treaca pe rand.
Si faptura cea buna chiar asa si facu.
Dupa ce trecura cu bine pe celalalt mal, mai mersera ei ce mersera si, de la o vreme, padurea incepu sa li se para din ce in ce mai cunoscuta. Si-ntr-un sfarsit, numai ce zarira din departare casa parinteasca. Tii, ce-o mai luara atunci la goana de le sfaraiau, calcaiele, nu alta!
Trecura pragul casei si, dand navala in odaie, sarira de gatul tatalui lor. Era si timpul, ca de cand isi parasise copiii in padure, bietul om nu mai avusese o clipa fericita. Pe femeie insa n-o mai gasira copiii, murise.
