|
|
|
|
 |
| |
Hansel se grabi s-o linisteasca, spunandu-i:
— Mai ai rabdare oleaca, pana ce rasare luna si atunci o sa gasim noi drumul, n-avea grija!
Rasari luna plina, de ziceai ca poleieste cu aur padurea si, de-ndata ce se arata pe cer, Hansel isi lua surioara de mana si incepu a pasi pe urma pietricelelor, care scanteiau ca banutii cei de curand batuti si le aratau drumul. Mersera ei asa toata noaptea si cand incepura a miji zorile, ajunsera la casa parinteasca. Au batut ei la usa, cioc-cioc! Cand femeia o deschise si dadu cu ochii de Hansel si Gretel, pe data se arata a fi fost foarte ingrijorata de soarta lor, zicandu-le cu prefacatorie:
— Copii rai ce sunteti, de ce ati dormit in padure atata vreme? Ne-ati facut sa credem ca nu mai vreti sa va mai intoarceti la casa voastra. Dar vezi ca tatal copiilor se bucura cu adevarat, ca-n inima lui era mahnit ca-i lasase singuri.
Nu trecu multa vreme si nevoile incepura iarasi sa-i incolteasca. Si numai ce-o auzira copiii intr-o noapte pe femeie zicandu-i lui barbatu-su, care se perpelea in asternut:
— De-acu am terminat iarasi merindele, ca nu mai avem in casa decat o jumatate de paine! Si dupa ce-om manca-o si pe asta, ne-om satura cu rabdari prajite.
Trebuie sa ne descotorosim de copii, auzi tu! O sa-i ducem in afundul padurii, ca sa nu mai poata nimeri drumul de-or voi sa se reintoarca acasa. Alta scapare nu vad, de ni-e drag sa ne mai putem tine zilele.
Vezi insa ca omului i se incrancena inima la auzul astor cuvinte si gandea in sinea sa: "Ba, mai bine s-ar cuveni sa imparti cu copiii tai ultima bucatura!" Mai zicea el ce mai zicea, dar femeia nu lua deloc in seama spusele lui, ci-l tot ocara si-l mustra. Acu, e stiut, cine a apucat de-a spus A trebuie sa-l rosteasca si pe B si, daca si-a calcat pe inima prima oara, musai trebuie si a doua oara sa faca la fel.
Copiii erau insa treji si auzira toata voroava lor. Dupa ce parintii adormira, Hansel se scula din pat si vru sa iasa afara, sa adune pietricele, cum facuse si de prima data, dar vezi ca femeia avusese grija sa incuie usa, asa ca baiatului nu-i fu chip sa poata iesi din casa. Si, desi ii era inima grea, isi mangaie surioara, spunandu-i:
— Nu plange, Gretel, ci dormi linistita. Om gasi noi cum sa scapam cu bine.
Nici n-apucasera bine sa rasara zorile, ca si veni femeia si-i trase pe copii din asternut. Apoi le intinse cate o bucatica de paine, care era mult mai micsoara decat de cealalta data.
In timp ce mergeau ei pe poteca ce ducea spre padure, Hansel incepu a face firimituri in buzunar si din loc in loc se oprea sa le presare pe jos.
— Ia asculta, Hansel, ii striga la un moment dat taica-sau, ce te tot opresti mereu si privesti in jur? Vezi-ti mai bine de drumul tau si mergi cum trebuie!
— Pai, ma uit dupa porumbita mea, care sta pe-acoperis si vrea sa-mi spuna la revedere! grai Hansel repede, ca nu cumva sa se dea in vileag.
— Prostanacule, il lua in raspar femeia, ceea ce vezi tu nu-i nici o porumbita! E soarele de dimineata care straluceste sus, deasupra hornului.
Dar vezi ca Hansel nu dadu indarat de la ce-si pusese in gand si, incetisor-incetisor, imprastie pe drum toate firimiturile.
Femeia ii duse pe copii departe, departe, tot mai in afundul padurii, unde nu mai fusesera in viata lor. Si-ntr-un luminis, facura iarasi un foc mare si mama le zise cat putu ea de bland:
— Ramaneti aici, copilasi si de v-a birui oboseala, n-aveti decat sa puneti capul jos si sa dormiti oleaca. Noi ne ducem in padure, mai incolo, sa taiem lemne si seara, cand om sfarsi lucrul, ne intoarcem sa va luam.
|
|
|
 |
|
|
|
|
|
