Si numai ce se auzi deodata o voce subtirica, ce venea dinauntrul casutei:
— Cront, cront, cront, da ce hot rontaie a mea cascioara?!
Cine, cine e afara?
Si copiii raspunsera pe data:
— Vantul, vantul! Azi inconjura pamantul!
Si, fara sa se sinchiseasca defel, continuara sa manance si mai cu pofta. Cum ii placuse grozav acoperisul, Hansel mai rupse din el o bucata buna, iar Gretel nu se lasa nici ea mai prejos si, desprinzand un ochete de geam, se aseza jos si incepu a-l rontai cu pofta. Si cand nici nu se asteptau, odata se deschise usa si-o femeie batrana de tot, ce se sprijinea intr-o carja, iesi din casa, tarsaindu-si picioarele.
La vederea ei, Hansel si Gretel se speriara atat de tare, ca scapara tot ce aveau in mana. Dar vezi ca batrana nu-i lua la rost, ci incepu a-i intreba, clatinand usurel din cap:
— Ei, copiii mei dragi, da cine v-a adus aci? Poftiti de intrati inauntru si ramaneti la mine, ca nu va fac nici un rau.
Si luandu-i pe amandoi de mana, ii duse in casuta. Iar acolo ii astepta o mancare, sa-ti lingi degetele, nu alta: lapte si clatite cu zahar, mere si-o multime de nuci! Dupa ce se ospatara ei bine, batrana le pregati doua paturi cu asternutul cum ii zapada si Hansel, si Gretel se culcara fara nici o grija si se simtira in al noualea cer.
Batrana se aratase prietenoasa ca sa le castige increderea, dar vezi ca era o vrajitoare haina, care pandea copiii ca sa-i atraga cu sosele si momele. Si numai de aceea facuse si casuta de paine, sa-i ademeneasca mai usor.
De-i cadea vreunul in gheare, indata ii facea de petrecanie si, dupa ce-l fierbea, il inghitea cu lacomie. Ziua cand se bucura, de un astfel de ospat, o socotea ca pe-o zi de sarbatoare si cum de n-ar fi fost asa pentru ea!
Vrajitoarele au ochii rosii si vederea scurta, dar vezi ca adulmeca de departe, ca jivinele, cand se apropie picior de om. Si la fel de bine adulmeca si cotoroanta asta. De cum i-a simtit pe Hansel si Gretel ca se apropie de acele locuri, a si inceput a hohoti cu rautate. Si-n vorbele ei era numai batjocura:
— Pe astia ii si am in mana, nu-i las eu sa-mi scape.
De cum se ivira zorile, vrajitoarea fu in picioare, ca nu cumva sa se trezeasca mai inainte copiii. Si cand ii vazu ea pe amandoi cat de dragalas dorm impreuna si cat de rumen si rotofei le e obrazul, nu mai putu de bucurie si incepu a mormai mai mult pentru sine: "Strasnica bucatura o sa am, n-am ce zice!"
Apoi apucandu-l pe Hansel cu mana ei sfrijita, il impinse pana la un grajdulet cu gratii de fier si-l inchise acolo. Si era zavorit asa de strasnic, ca oricit ar fi strigat si s-ar fi zbatut, nu i-ar fi folosit la nimic.
Dupa ce-l puse la popreala pe Hansel, babusca intra in camera unde dormea Gretel si, zgaltaind-o ca s-o trezeasca, incepu a o ocari si a-i striga:
— Scoala, leneso si du-te de adu apa, sa-i faci o fiertura buna lui frate-tau, ca l-am inchis in grajd si trebuie sa-l ingrasam! Acu e numai piele si os, dar cand s-o mai implini o sa-l mananc!
Gretel incepu a plange cu lacrimi amare, dar vezi ca lacrimile ei nu-i muiara inima cotoroantei si, pana la, urma, trebui sa se supuna si sa faca tot ce-i poruncea vrajitoarea cea haina.
Si-n timp ce lui Hansel i se aducea cea mai buna mancare, ca sa se ingrase, Gretel abia de capata, de la babusca niste coji de raci.
In fiecare dimineata, babusca se strecura, sontacaind, pana la grajd si inca din prag se apuca sa strige:
— Hansel, ia scoate un deget afara, sa vad de te-ai ingrasat de ajuns!
Dar vezi ca istetul de Hansel ii trecea printre gratii un oscior, si cum babusca avea ochii tulburi si vedea ca prin sita, era incredintata ca-i intinde un deget. Si de fiecare data se tot minuna cotoroanta cum de nu se mai ingrasa.
Trecura asa zilele si vazand ca dupa a patra saptamana Hansel ramasese la fel de ogarjit ca si inainte, isi pierdu rabdarea si nu mai vru sa astepte.
— Hei, Gretel, o striga ea pe fetita, grabeste-te de adu apa, ca de-i curge untura, de gras ce e ori de-i slab ca un ogar, eu pe Hansel ii tai si-l pun ia fiert!
