|
|
|
|
 |
| |
Sobolul dupa ce astupa spartura pe care-o facuse in tavan, isi petrecu musafirii pana acasa. Neputand dormi deloc noaptea aceea, Degetica se scula si impleti un covoras din firicele de paie, si repede se duse de-l intinse peste pasarica moarta. Apoi ii puse de-o parte si de alta un smoc de lana ce gasise la soarece, parca i-ar fi fost teama ca nu cumva raceala pamantului sa faca rau trupului neinsufletit.
- Adio, pasarica frumoasa, adio! Iti multumesc pentru cantecul tau care ma fericea atat de mult asta vara, cand puteam sa ma bucur de verdeata si sa ma incalzesc la soare. Si isi rezema capul pe inimioara randunelei; dar deodata se scula speriata, simtise o miscare usoara, incepuse a bate inima pasarelei, care nu era moarta ci numai amortita de frig. Caldura o reinviase. Toamna, cand se duc randunelele in tarile calde, daca intarzie vreuna pe drum, frigul o culca la pamant, ea pare moarta si zapada o inveleste. Degetica tremura inca de spaima; pe langa ea, care nu era mai inalta decat degetul cel mic, randunica parea un urias. Totusi ea nu-si pierdu cumpatul, stranse bine lana imprejurul pasaricii, se duse repede s-aduca o frunza de menta cu care se-nvelea ea, si i-o puse pe cap. In noaptea urmatoare ducandu-se iar la bolnava ei, o gasi cu viata, dar era atat de slaba, incat abia o clipa deschise ochii sa vada fetita, care tinea in mana, ca sa-i dea lumina, o farama de putregai lucitor.
- Iti multumesc, dragalasa copilita, zise pasarica; tu m-ai incalzit. Peste putin timp am sa capat puteri, si-am sa zbor la soare.
- E frig tare afara, raspunse Degetica; ninge, ingheata, mai stai in patutul tau, o sa am eu grija de tine.
Apoi ii aduse apa intr-o frunzisoara. Pasarica o bau, si-i povesti cum rupandu-si o aripa intr-un tufis de maracini, nu s-a mai putut tine de celelalte pasari cand au plecat in tarile calde. Atunci a cazut la pamant si din clipa aceea nu-si mai amintea nimic din ce i se-ntamplase. Toata iarna Degetica, fara stirea soarecelui si a sobolului, ingriji cu multa dragoste pe randunica. Cand sosi primavara si soarele incepu a incalzi pamantul, pasarica isi lua ziua buna de la fetita, care-i redeschise in tavan spartura facuta de sobol. Randunica ruga pe fetita sa mearga impreuna cu ea in padurea inverzita. Degetica insa stia ca plecarea ei o sa faca mare suparare batranului soarece.
- Nu, zise ea, nu pot merge.
- Adio dar, adio dragalasa copilita! raspunse randunica, luandu-si zborul spre soare. Degetica o privi zburand, si avea lacrimile in ochi; ii era asa de draga pasarica! "Cirip! cirip!" mai zise o data randunica si nu se mai vazu.
|
|
|
 |
|
|
|
|
|
