Europa Casa Mea

Comunitate

Cultura generala

Delfinii respira aer si de aceea ies la suprafata o data pe minut.

Europa, casa mea

Genele soarelui se deschid din imensitatea muntilor, trezind adâncurile si înaltimile. Soarele îsi arunca privirea stralucioare asupra batrânului continent, cuprinzându-l cu fiecare raza de soare care mângaie duios pamântul. Petalele florilor plutesc în bratele vântului asa cum mi-as dori sa zbor si eu, dintr-o parte in
alta a lumii mele. Sufletul mi-e nestatornic si ar vrea sa ajunga in toate ungherele casei, sa-i poarte pe buze numele ei: Europapamânt nemuritor si vesnic, pamântul stramosilor mei, gradina vie si limpede ca apele ce o scalda.
Dar iata, cocosul galic cutremura lumea cu strigatul sau, trezeste copii batranei Europe la viata. Un clopot cheama sufletele la rugaciune, iar eu pasesc timid pe scândurile vechi ale bisericii române. Aromele mirului si a tamâiei se împletesc suav si ma imbata cu patrunzimea lor. Glasurile angelice il cheama pe Dumnezeu, iar vocea preotului rasuna în adâncul inimii, batând toaca vietii.
Parca divinitatea însasi îmi imbratiseaza sufletul, iar pacea cucereste fiecare cotlon întunecat al meu. Fiecare secol pare o zi în Europa, si fiecare zi este o sarbatoare.
Dupa divina liturghie în greaca si rusa pornesc în ritmul sagalnicului vânt spre nordul Europei. Lânga iglurile lor, pescarii laponi îsi deapana povestea cea mai iscusita, este povestea ce ne înnoada sufletele în mod inevitabil unele de altele, si împreuna de palatul teluric: Europa. Nu
exista alt loc mai profund înfiripat în mine, si în care eu sa-mi gasesc infipte atât de adânc radacinile
arborelui meu genealogic. Intreg universul nu cuprinde un tarâm atât de mirific precum e casa mea, nu e alt loc în lume în care sa plâng alaturi de strigatele acute ale naiului sau sa ma las învaluita de mângâierile maestuoase ale pianului germanic.
Aceleasi gânduri pe care le am eu, le are si acel lapon. Aceleasi simtaminte pure si înaltatoare, aceelasi aripi neatinse care ne ajuta sa atingem bolta infinita, acestea sunt gândurile europenilor. Aceleasi trairi, chiar daca limba difera, caci nu poti încatusa trairea în lanturile de cuvinte, si tot asa nici europenilor nu le trebuie cuvinte pentru a comunica. Avem aceeasi istorie insângerata, aceleasi arzatoare nazuinte, fiecare stat este o încheitura din trupul Europei, si doar împreuna ne putem simti acasa. Iata, pescarul lapon povesteste aceeasi istorisire pe care o deapana cu înfrigurare si taranii, în umbra ulitei. Este legenda eterna a Europei, cea mai frumoasa dintre fetele Pangeei, mama telurica a întregei planete.
Vocea cristalina a nomadului patrunde în ghetarii împietriti de aerul polar rarefiat, dar topeste orice alte gânduri pe care le-as putea avea si ma transpune involuntar in povestea sa. Inainte ca noi,
oamenii, sa patrundem în toate ungherele pamântului, si înainte de a încerca sa ne asternem comunitati vaste pe mantaua rece a gliei, existau entitati neobisnuite, cu puteri miraculoase. Dintre acestea vitala era Pangeea, zeita Terrei, a carei trup îl reprezenta întregul pamânt primitor. Insa
soarta dusmana o obliga sa paraseasca cu amaraciune profunda minunatul eden pe care îl adora. Ea hotarî sa împarta pamânturile si apele angelicelor ei fiice: mistica Asie, senzuala
America, îndaratnica Africa, diafana Europa si gratioasa Australie. Impartirea mostenirii sale era
sfâsietoare pentru sufletul neîmpacat al mândrei Pangee, care nu ar fi vrut sa favorizeze vreuna si nici sa dezavantajeze pe alta.
Astfel, ea decise sa le lase gingaselor zâne aceasta ucigatoare hotarâre, si le trimise pe glob, sa parcurga
lumea si sa-si gaseasca locul care li se potriveste, pe care sa-l ingrijeasca si sa-l iubeasca
patimas, asa cum l-a indragit si ea. Cele sase fete aveau sa înfunte si sa imblânzeasca tarâmurile salbatice pe care le parcurgeau. Dintre toate tinuturile cel mai disputat s-a dovedit a fi chiar inima Pangeei, centrul întregului glob terestru, cel mai roditor dar si cel mai primejdios. Dar inainte de a urma
chemarea milenara a stapânului Universului si de a pleca, îngaduitoarea mama ascunse cu intelepciune cea mai valoroasa posesiune a sa, iar cea care urma sa gaseasca acel obiect miraculos, care era esenta tuturor
mirajelor si care putea muta împietritii muntii din loc, sau izvorî apele secate de lipsa fericirii, aceea va mosteni adevarata putere cosmica asupta tinuturilor. Astfel, fiecare fata porni pe drumul sau,
in cautarea secretului magic cu care ar fi avut bogatia inestimabila in palme.
Cea mai inteleapta dintre toate, Europa porni pe cararile serpuitoare ale pasionalei Iberice, trecând prin muntii exotici si prin dealurile suave ale Andalusiei, tânara simti o mângaiere maiastra, pentru ca infintele specii piscicole i se alaturara în cautarea care era la fel de infrigurata, precum este cea a unui alchimist care vrea sa afle piatra filosofala.
Gustând din carnoasele portocale si din divinul vin, sufletul fetei se înmiresma de dorul profund al acestui pamânt sacru. Trecând imuabili Pirinei, si racorindu-si fruntea pe vaile Loarei si
Senei dar si la izvoarele nelinistitei Dunarii, Europa simtea cum fiecare pas pe care il face pe pamântul jilav si umed devenea o parte din ea, ca si cum ar fi cacat pe propriul trup, fiecare picatura din apele sprintene devenea o lacrima care mângâia alene pielea ei alba precum zapada de pe înaltii Alpi. Ceata deasa si ploile britanicilor îi erau potrivnice, de aceea aceste zone nu îi dezvaluira taina mult cautata. Pe crestele
colosale ale scandinavilor, înghetata tacere o infiora dulce vazând muntii aceia care se întindeau spre cer, precum mâinile ei doreau sa atinga inflacaratele constelatii, unde salasluia mama sa. Balene ucigase, foci cu barba, elani, lupi, si multe alte vietati polare îi dadeau puterea de a continua. Lupta lor pentru existenta în acele locuri vitrege, nastea în ea puteri nebanuite si încetul cu încetul se infiripa în sufletul ei iubirea neîntinata pentru acele tinuturi. Ursii, regi ai caror coroane din gheata se topeau la aparitia ei, o întâmpinau cu tandrete pe blânda fata, care umplea cu zâmbetul sau abisurile si chiar infinitul universului. Lumina pe care ea o iradia nu se compara cu a nimanui, nici macar a surorilor sale, care nu priveau acea lume ca un trup viu si o parte a proprii fiinte, ci doar ca o modalitate de a-si mângâia orgoliul devenirii. Europa era
singura vie, singura care transforma câmpiile sterpe în cele mai roditoare grânare, doar ea putea sa priveasca muntii si sa îi admire în deplinatatea frumusetii lor, numai ea, Europa, gasise acea
legatura trainica si neclintita cu pamântul.
Coborând în colinele nordice si bogatul podis al Volgai, tânara descoperea noi animale, auzea chemarea lor salbatica si privirea ei îmblânzea chiar si pe cele mai feroce. Picioarele ei binecuvântau tarâna pe care calca, grâul, porumbul, sfecla, inul rodeau inestimabil. Animalele deveneau pasnice si iar oamenii putini pe care îi gasea se îmbatau în vorbele ei diamantice. Astfel au reusit oamenii sa domesticeasca animalele hipnotizate de frumusetea Europei.
Din înaltimile Uralilor privea intregul sau itinerariu, iar locurile pe la care trecuse erau luminate de o nefireasca pace. În regiunea neînfricatilor balcani strugurii si maslinele o
fascinara profund. Gustul fiecarei imbucaturi hulpave si plina de esenta a fiintei sale se topea în gura ei
nesigura. Lamâile si vinul afrodisiac se revarsau din adâncurile mediteraneene ale italicilor si francezilor. Vântul care anima lanurile de lalele, o cuprindea într-o îmbratisare ocrotitoare, iar muzica divina din Alpi o îndemna sa danseze cu norii curiosi.
Ajunsa în inima Carpatilor, fiica splendida a Pangeei, afla un loc, în care toate miraculoasele peisaje se împleteau jucaus, în care puteai gasi si linistea melancolica a pustiei în mijlocul forfotului haotic, în care frigul neînteles al zapezii se pierdea în briza calda a marii. Era tarâmul în care soarele apunea, locul obscuritatii, al tenebrelor, al penumbrei, al cetei opace, dar si al stângii, al demonului
utilitarismului si al puterii oarbe, al uitarii sufletului, al corpului si al materiei, al activitatii dezordonate, al pasiunii si degradarii, al cunoasterii tulburi si întunecate, al exilului.
Dincolo de negura amurgului inmiresmat, era Paradisul mult promis si vesnic asteptat, pe lânga care celelalte fete trecura, infricosate de straniul ce-l emana. Un fior ancestral îi cuprinse navalnic sufletul
si o putere mai presus de fiinta sa o îndemna spre o pestera, ascunsa în spatele numeroaselor salcii. Iubirea o coplesi, pentru ca inauntru gasise cele mai pure raze solare, reflectate în adâncurile unei ape trândave. Razele se urmareau unele pe altele, se scaldau în apa, dar nu oboseau niciodata.
Aici, în mijlocul acelui continent, în inima intregii lumi se afla pocalul iubirii sincere si a fericirii, care o astepta pe mândra Europa sa guste din el. Aceasta era misterioasa mostenire a Pangeei: iubirea, singura
care poate muta munti din loc si poate lega fiintele de pamântul lutos din care provin, iubirea care cuprinde tot si stapâneste tot.
Tinând în mâinile sale fragede, paharul de smarald, Europa descoperi în sine puterea iubirii, acum stia ca destinul sinuos o aduse in acele locuri. Bratele gingase strângeau puternic pocalul si mladioasa
fata realiza ca îsi gasise cu adevarat locul cel mai potrivit, acele tarâmuri îi erau acum casa si le
simtea ca pe niste pârti ale trupului sau tenace. O înghititura.. O înghititura a fost deajuns; picioarele începusera sa patrunda în glia alunecoasa. Stia ca tot ce a vazut va dainui pururea, ca toate bogatiile naturale nu vor fi întrecute de mâna omului, poate cea mai stranie fiinta dintre toate. Pangeea îi permise sa vada pentru un moment interminabil acelasi drum pe care îl parcurse ea, in cautarea absolutului, asa cum va deveni el peste trecerea neiertatoare a mileniilor.
Batrânul continent devenise prosper, dar îmbâcsit de dorintele egocentriste ale oamenilor.
Locuri care ramân martore ale trecerii timpului si ale celor care trec prin acele locuri: incepând cu temple închinate zeitatilor false, sau locuri destinate ceremonialelor sacre pâna la enormele dovezi ale culturii urmasilor, columne, basoreliefuri, picturi, muzica si arta desavârsita, toate alinau inima
neînduplecata a Europei. Fiecare gând o adâncea mai profund în sufletul pamântului, de unde ea îsi întinde aripile atotprotectoare asupra copiilor ei, asupra celor care pasesc pe aceeasi glie.
nemuritoare, îmbibata cu bunatate si iubire, pe acel continent care se va numi, în cinstea ei Europa. Aceeasi poveste pe care o spun toate popoarele, fiecare în glasul sau, ne aminteste de multumirea pe care trebuie sa o aducem acestei minunate case care este Europa, caci nu exista nici un alt continent mai sofisticat si totusi atât de simplu, nici un alt glas mai puternic cicatrizat în sufletele europenilor si nici o
tarâna mai dulce si mai primitoare decât a Europei.
Aceasta poveste, pe care am ascultat-o si la poarta casei mele, spusa de batrânii intelepti, aduce cu sine siroaie din cea mai pura apa: o lacrima tâsneste din adâncul sufletului si se varsa la poalele casei, ca o ofranda adusa sacrificiului Europei.
In urma schimbatoarei vremi care a acoperit acest pamânt diafan, ramâne casa mea, în toata splendoarea ei, dincolo de arcul de triumf, care îi este poarta impunatoare, peste stâlpii romanii se cladeste casa, fiecare popor îsi are rolul sau, diversitatea sustine unitatea, iar detaliile ofera splendoarea sa
autentica. La ferestrele cristaline mirosul îmbatator al lalelelor olandeze si al trandafirilor bulgaresti ademeneste oamenii sa intre în Europa, unde umorul englezesc, pasiunea spaniolilor si verticalitatea nemteasca, adaugata ospitalitatii românesti primesc orice oaspete ca pe un membru al
familiei.
Ceasul elevtian din perete numara notele muzicale care alearga pe clapele pianului austriac. Vinul, lâmâile si portocalele
mediteraneene sunt vesnic pregatite pentru cei însetati si flamânzi de podoabele europene. Printre sirurile muntilor, care par niste falnice turnuri, apar mladioasele coline, netedele campii si
serpuitoarele ape, care asaza paradisul in mijlocul casei. Sufletul meu îsi poate prinde ramuri în adâncurile acestui continent, ca apoi sa întinda vlastarele vietii asupra tuturor din jurul sau. Palatul meu, universul meu, inlauntrul tau m-am regasit pe mine, mi-am aflat linistea si împlinirea, sufletul meu si-a gasit
pacea si alinarea. Doar aici, în Europa ma pot simti ca acasa, caci sângele Europei înca clocoteste în fiece muritor care calca aceste tinuturi, si un sentiment neomenesc îmi striga în suflet Europa, casa mea !

Inapoi

Europa Casa Mea

Comunitate

Magazin de cadouri

Pasta corectoare

Loz in plic

Cumpara clopotei

Cont VIP

Cultura generala

Evaluare Nationala 2012

Teste Online

Referate

Link-uri utile: