|
|
|
|
 |
| |
Zice imparatul:
- Ce e fatul meu? Spune.
Baiatul zice:
- Sarut mainile mariilor-voastre, am venit... sa indraznesc... daca nu va e cu suparare... sa-mi dati mie pe Ileana de nevasta... ca... mi-e draga si fara ea nu pot trai.
Imparatul raspunde:
- Fatul meu, asta nu se poate. Esti fecior de imparat si ai sa fii imparat. Nici inima ta n-are voie sa bata cum ii place si nici tu n-ai voie s-o asculti cum bate. Daca vrei s-o iei pe Ileana, lapada-te de tronu-mparatesc, pe care ar fi sa mi-l mostenesti tu cand o vrea Dumnezeu sa ma cheme de aici; lapada-te de tron, si atunci, ramaneti: tu barbatul Ileanii si frate-tau al mijlociu imparat pe bun drept in locul tau la vremea ta. Gandeste-te bine toata noaptea si maine sa-mi dai raspunsul!
Dar cand a zis vorbele astea, imparatul s-a posomorat rau de tot - adica: sa nu te socotesti ca-i gluma ce-ti spui eu. A plecat tanarul pe ganduri. N-apuca imparatul sa se intoarca spre imparateasa, s-o intrebe ce zice de asta, si iacata feciorul al mijlociu intra, se inchina pan’ la pamant, saruta mana tatii si mamii si zice:
- Taica si maica, mariile-voastre, am venit sa va fac o rugaciune: eu vreau sa ma insor si va rog sa-mi dati pe Ileana, ca fara Ileana eu mor.
- Fatul meu, zice imparatul suparat, asta nu se poate.
- De ce, maria-ta?
- De ce, de ce... Uite pentru ca nu vreau eu! zise imparatul restit. Iesi afara! iesi, ca se intampla nu stiu ce!
- Ai vazut, maria-ta? zise imparateasa, dupa ce a plecat flacaul mahnit.
- Am vazut, raspunse imparatul incruntat.
- E un lucru mare, maria-ta, zice imparateasa, si inca mie mi-e frica si de altceva.
Si cum zice vorba asta, hop si Praslea, de douazeci si doi de ani, de-abia cu cateva tuleie in barbie, iar: "Ileana si Ileana, ca de unde nu, imi fac seama singur" si incepe sa planga si sa caza in genunchi la parinti, ca-i era mai mare mila ma-sii de el.
Se scoala imparatul necajit foc si sart! o palma lui Praslea de a rasunat tot palatul:
- Iesi afara, mucosule!
Planse Praslea si fugi! Imparateasa plange, si imparatul turbat trimete sa cheme numaidecat pe intaiul sfetnic. Cum soseste batranul, imparatu-i spune tot.
- Maria-ta, zice sfetnicul, nu trebuie sa te superi asa de tare. Cine n-a trecut prin asta? La tinerete e boala cu leac, sa-i trimetem pe copii sa se plimbe pan lume un an; un an sa n-aiba voie nici unul sa puie piciorul pe pamantul imparatiei noastre, si peste un an sa mai vorbim: boala trecatoare. Ochii cari nu se vad se uita.
Imparatul chema pe unul cate unul dintre feciori, si fiecaruia le spuse porunca hotarata, scurt si apasat, asa ca nu mai era chip sa mai zica baiatul nici carc.
- Ai inteles?
- Am inteles, maria-ta!
Si au sarutat fiecare mana taichii si maichii si si-au luat ramas bun de la Ileana, si-au plecat tustrei calari tot uitandu-se-napoi, cat au putut sa mai vaza, cum fluturau in varful turnului, de departe, doua naframe albe. S-au despartit la raspantie si au apucat care pe unde.
|
|
|
 |
|
|
|
|
|
