|
|
|
|
 |
| |
- Ce este asta din capul tau, frate Busuioc?
- Ce sa fie? Stiu eu de ce ma intrebi, frate Siminoc?
- Iaca vaz, raspunse Siminoc, ca doua fite de par in capul tau sunt innodate.
- Cum se poate? zise Busuioc.
Aceasta supara atat de mult pe Busuioc, incat se hotari sa plece in lume.
- Frate Siminoc, zise Busuioc, eu ma duc in lume fiindca nu pot sa pricep de ce mama mi-a innodat parul cand mi-a cautat in cap.
- Mai frate Busuioc, ii raspunse Siminoc, vino-ti in fire si nu mai face una ca asta. Caci daca imparateasa ti-a innodat parul, nu crez sa o fi facut cu vreun gand rau. Busuioc insa a ramas nestramutat in hotararea sa si, cand si-a luat ramas bun de la Siminoc, i-a zis:
- Na, frate Siminoc, batista asta. Cand vei vedea pe dansa trei picaturi de sange, sa stii ca sunt mort.
- Sa-ti ajute Dumnezeu, frate Busuioc, sa nimeresti cu bine; dara eu inca o data te rog, pentru dragostea mea, sa ramai, sa nu mai pribegesti pan lume.
- Peste poate, raspunse Busuioc.
Apoi se imbratisara si Busuioc pleca; iara Siminoc ramase de se uita gales dupa dansul pana il pierdu din ochi. Siminoc se intoarse acasa si povesti parintilor toate cele ce se intamplase. Imparateasa nu mai putea de inima rea. Isi frangea mainile si plangea, de sa fereasca Dumnezeu. Dara n-avu ce-si face capului, si se mangaia oarecum vazand pe Siminoc. Dupa catva timp, acesta scoase batista, se uita la dansa si vazu trei picaturi de sange. Atunci zise:
- I! a murit fratiorul meu. Ma duc sa-l caut. Si luandu-si merinde, pleca dupa dansul sa-l caute. Trecu prin orase si sate, strabatu campiile si codrii, merse, merse, pana ce ajunse la o casuta. Acolo intalni pe o batrana si intreba de fratele sau. Batrana ii spuse ca se facuse ginere al imparatului din acea parte de loc. Ajungand la palaturile imparatului aceluia, cum il vazu fie-sa, socoti ca e barbatusau, si alerga intru intampinarea lui. El zise:
- Eu sunt fratele barbatului tau; am auzit ca a pierit din lume, si am venit sa aflu de capataiul sau.
- Eu nu crez una ca asta, zise fiica de imparat. Tu esti barbatul meu, si nu stiu de ce te prefaci asa acum. Au doara credinta mea a fost pusa la cercare si eu te-am amagit?
- Nici unele din acestea nu este. Ci eu iti spui in cuget curat, nu sunt eu barbatul tau. Ea nu voia sa creaza cu nici un chip. Atunci el zise:
- Dumnezeu sa-si arate dreptatea. Pe cine nu va fi drept din amandoi, sa-l cresteze sabia care sta in cui.
Si indata sabia sari si cresta pe fata la deget, si atunci crezu si ea. Apoi gazdui dupa cum se cuvenea pe Siminoc. A doua zi el afla ca Busuioc se dusese la vanatoare si nu se mai intoarse. Incaleca deci si el pe un cal, lua ogari si pleca dupa frate-sau, in partea locului pe unde se dusese acesta. Merse ce merse si ajunse in padure; acolo se intalni cu Muma-padurii. Cum o vazu, se lua dupa dansa, si da-i goana. Ea fugea, el dupa dansa, pana ce Muma-padurii vazand ca n-are incotro, se sui intr-un copac inalt si acolo scapa. Siminoc descaleca si el, priponi calul, facu focul, scoase merindele si incepu sa manance langa foc, aruncand si ogarilor cate ceva.
- Aoleo! cum mi-e frig, zise Muma-paurii, imi clantanesc dintii.
- Da-te jos, ii raspunse Siminoc, de te incalzeste la foc.
- Mi-e frica de caini, zise ea.
- Nu te teme, ca nu-ti fac nimic.
- Daca vrei sa-mi faci bine, mai zise ea, na o vita din cosita si leaga-ti cainii. El puse vita de cosita pe foc.
- Uf! ce greu miroase, zise Muma-padurii, cosita ce ti-am dat-o si pe care tu ai pus-o pe foc.
- Ai te cara de aici, ii raspunse Siminoc, si nu mai spune la nimicuri. Iaca unul din ogari a dat cu coada prin foc, s-a parlit nitel si d-aia miroase greu. Daca ti-e frig, da-te jos si vino de te incalzeste; daca nu, taca-ti fleoanca si ma lasa in pace, nu ma tot supara. Atunci ea crezu, se dete jos si, alaturandu-se de foc, zise:
|
|
|
 |
|
|
|
|
|
