Irinel isi ineca durerea in iubirea si in ingrijirea ce punea din tot sufletul sau chinuit, in cresterea si educarea iubitilor sai copii.

Dar dupa un rastimp, vazand ca oricat se va stradui, nu va putea sa-si creasca copiii asa cum voia si cum credea, mai cu seama ca el, ca vestitor al primaverii, era silit sa-i lase singuri acasa mai mult timp, numai in grija slugilor, a chibzuit cu grija de parinte iubitor, ca ar fi mai bine sa le gaseasca o mama care sa-i ingrijeasca, si de aceea, intr-una din zile pleca in lume si apucand spre miaza-noapte, intr-o buna zi ajunsese la mos Crivat.

Mos-Crivat tocmai dadea porunci, ca sa se inceapa viscolele in toate partile lumii, ca s-a apropiat timpul.

Cand vazu pe Irinel tanar, frumos si bland sosind, isi puse mana strasina asupra ochilor si sprijinindu-si barba lunga si alba sa nu fie batuta de vant, privi cum venea Irinel cu adierile lui blande si caldicele de primavara, inmuind pentru un moment cerbicia batranului zurbagiu.

Aci, fiind poftit in izba captusita cu blanuri de foce si de ursi albi, fu primit de fiica batranului Crivat, infasurata in blanuri scumpe de vulpi albe si albastre.

1  2  3	Pagina 4 din 6	5  6