- Da' de unde, i-o jucarie, ii raspunse croitorasul. Ia uita-te ici: cu stanga plimbi degetele pe coarde, iar cu dreapta tragi arcusul peste ele... Si dupa aia cantecul izvoraste singur din scripca, sa-ti ciulesti urechile si sa-l tot auzi: Trai-lai-la-la! Trai-lai-la-la!

- Tare mult mi-ar place sa deprind si eu mestesugul asta, zise ursul, ca sa nu mai am nevoie de-un scripcar, cand mi-o veni chef sa joc, ci sa-mi cant singur... N-ai vrea sa ma-nveti?

- Cum sa nu, bucuros, se grabi sa-i raspunda croitorasul, dar, mai inainte de toate, trebuie sa-mi dau seama de ai indemanare. Si indemanarea asta dupa labe se vede; ia arata-mi-le! Olio, cata mai unghiile! Trebuie sa ti le mai scurtez nitelus, ca altfel vatami strunele...

De unde aduse o menghina, nu stiu, destul ca-l momi pe urs sa-si puna labele-n ea si stranse surubul, ca i se invinetira degetele de atata strans. Apoi ii spuse ursului, razandu-si de el:

- Acu' asteapta pana ce-oi veni cu o foarfeca, ca doar nu-i zor!

Ursul incepu sa mormaie si sa se zvarcoleasca de durere si ciuda, dar croitorasul nu-l lua in seama si-l lasa sa mormaie cat i-o placea, de parca n-ar fi fost langa el sa-l auda. Isi potrivi intr-un colt o mana de paie si, culcandu-se pe ea, dormi fara grija pana a doua zi dimineata. Cand il auzi domnita pe urs mormaind, crezu ca mormaie si nu-si mai gaseste astampar de bucurie ca-i facuse croitorasului de petrecanie.

A doua zi, in revarsatul zorilor, se scula vesela si fara griji, dar cand dadu sa se apropie de grajd, ce-i vazura ochii? Ghiujul de croitoras se hlizea la ea, teafar si nevatamat, de parca toata lumea era a lui si nu l-ar fi amenintat nicicand vreo primejdie.

1  2  3  4	Pagina 5 din 6	6