De unde aduse o menghina, nu stiu, destul ca-l momi pe urs sa-si puna labele-n ea si stranse surubul, ca i se invinetira degetele de atata strans. Apoi ii spuse ursului, razandu-si de el:
- Acu' asteapta pana ce-oi veni cu o foarfeca, ca doar nu-i zor!
Ursul incepu sa mormaie si sa se zvarcoleasca de durere si ciuda, dar croitorasul nu-l lua in seama si-l lasa sa mormaie cat i-o placea, de parca n-ar fi fost langa el sa-l auda. Isi potrivi intr-un colt o mana de paie si, culcandu-se pe ea, dormi fara grija pana a doua zi dimineata. Cand il auzi domnita pe urs mormaind, crezu ca mormaie si nu-si mai gaseste astampar de bucurie ca-i facuse croitorasului de petrecanie.
A doua zi, in revarsatul zorilor, se scula vesela si fara griji, dar cand dadu sa se apropie de grajd, ce-i vazura ochii? Ghiujul de croitoras se hlizea la ea, teafar si nevatamat, de parca toata lumea era a lui si nu l-ar fi amenintat nicicand vreo primejdie.
|