|
Pe cand vorbeau amandoi - c-aminteri nu erau suparati - iata ca vine in fuga mare feciorul de la dentist si-i spune sa pofteasca. Femeia porneste hotarata; dar dupa un pas se opreste si, intorcandu-se catre barbatu-sau:
– Ai si tu cu mine Canuta; mi-e frica.
Omul merge dupa ea. Ajung in salonul de asteptare. Femeia cade zdrobita pe un jet, leganandu-si capul strambat si aiurit de suferinta.
– Poftiti, zice doctorul deschizand o usa.
Femeia se scoala si ia de mana, dardaind ca de friguri, pe Canuta; amandoi intra dupa doctor. Ea alba ca hartia, se aseaza pe scaunul de operatie. El se face ca fluiera ca pentru el singur, tinand mainile la spate si uitandu-se la o cadra din perete. Dar n-are rabdare, vrea sa se-ntoarca... Atunci un tipat... Gata!
– Haha! zice doctorul. Bine-ai facut c-ai venit! aveai un abces care se putea sui la ochi, si pe urma...
– Ei, domnule doctor! zice femeia cu tonul bland al celei mai hotarate scarbe de viata, dupa ce se clati bine in gura... Cate suparari am eu, ma mir cum nu mi-a copt pana acu si inima!
Canuta nu mai fluiera. A platit vizita doctorului. A plecat cu nevasta-sa. A tratat-o cu o cafea cu lapte la Fialcowski, ca nu pusese femeia nimic in gura de trei zile. Pe urma s-au suit amandoi intr-o birje; au mers acasa, s-au impacat si au trait inca destula vreme impreuna.
Ar mai fi trait inca bine, daca nu i se intampla lui Canuta sa moara. Intr-o zi, dintr-un nimic, iarasi pentru un moft - ceruse imprumut o mica suma unui prieten pe care l-a fost indatorat pe vremuri cu mult mai mult, si acesta il refuzase - s-a iritat asa de grozav din cearta incat i-a venit un fel de necaciune... Rau... rau... pana seara a murit. L-au ingropat a doua zi ca pe toti mortii.
La sapte ani, i-au facut dupa obicei parastas ca sa-i scoata oasele si sa i le spele. Era de fata la slujba nevasta si cateva rude. Cand au dat groparii de cosciugul lui si i-au ridicat binisor capul putred, ce sa vezi! in loc sa stea oasele lui Canuta de-a lungul si cu fata-n sus, harca sta-n sus cu ceafa si turloaiele erau pornite catre gratarul coastelor.
– Asta n-a fost mort bine cand l-au ingropat, a zis popa.
– As! a raspuns femeia. M-as fi mirat, Dumnezeu sa-l ierte, sa-l gasesc la loc... Sfintia ta nu l-ai cunoscut pe raposatul Canuta... om sucit!
SFARSIT.
| 
